Primul proiect de lege depus în noul Parlament – CCR trebuie să decidă asupra constituţionalităţii legilor, în termen de 45 de zile/ Iniţiator: Este o iniţiativă menită să pună capăt unei abordări discreţionare, poate chiar abuzive/ DOCUMENT

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă

Deputatul PNL de Iaşi, Alexandru Kocsis, a depus, marţi, primul proiect de lege al noului Parlament, proiectul vizând stabilirea unor termene clare în care Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea actelor sesizate. Potrivit proiectului, CCR trebuie să decidă asupra constituţionalităţii legilor, în termen de 45 de zile de la primirea cererii.

PNL a anunţat, marţi, depunerea în Parlament a primului proiect de lege din noua legislatură.

Este vorba despre un proiect al deputatului de Iaşi Alexandru Kocsis, aflat la primul mandat. 

Actul normative prevede impunerea unor termene clare pentru judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) ȋn soluţionarea cauzelor ce au ca obiect controlul de constituţionalitate.

”Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale conţine prevederi care pot duce la amânarea la nesfârşit a pronunţării în privinţa proiectelor de lege aprobate de Parlament. Astfel, articolul 16 aliniatul 2 al legii nu prevede niciun termen pentru programarea dezbaterilor care vizează proiectele de lege: «Dacă sesizarea s-a făcut de Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precizând şi data când vor avea loc dezbaterile». În practică, aceste prevederi au dus la amânări repetate”, a transmis iniţiatorul proiectului de lege.

Potrivit acestuia, deşi Parlamentul a votat Legea privind impozitarea pensiilor speciale în data de 17 iunie 2020, pe 8 decembrie, adică după 6 luni, CCR a decis a patra amânare.

”Decizia a fost luată abia pe 15 decembrie, în condiţiile în care Guvernul avea nevoie să ştie din timp ce sume alocă pentru pensiile speciale în bugetul pe 2021. Legea anterioară în domeniu, care prevedea eliminarea pensiilor speciale, a fost votată de Parlament pe 28 ianuarie 2020 şi declarată neconstituţională abia pe 23 mai! Pe scurt, într-un an de zile, Parlamentul nu a putut să aibă o decizie clară în privinţa pensiilor speciale, din cauza amânărilor repetate decise de CCR”, a mai transmis deputatul.

Potrivit acestuia, o altă reglementare vizează pronunţarea CCR, odată ce dosarul a intrat pe rol.

”Astfel, potrivit articolului 57: «În cazul în care Curtea Constituţională rămâne în pronunţare, preşedintele anunţă ziua stabilită pentru aceasta. Amânarea pronunţării nu va depăşi, de regulă, 30 de zile”». Existenţa formulei «de regulă» a dat naştere la amânări repetate, dacă e să enumărăm termenele din acelaşi caz al pensiilor speciale:  14 iulie, 30 septembrie, 4  noiembrie, 8 decembrie. În schimb, Parlamentul are un termen unic, clar şi relativ scurt în relaţia cu Curtea Constituţională – de 45 de zile” a mai transmis deputatul liberal.

”Acest termen de 45 de zile este preluat din Constituţie şi consider că trebuie folosit ca reper pentru introducerea unor termene şi pentru Curtea Constituţională. Astfel, propun ca soluţie introducerea unei prevederi potrivit căreia CCR are la dispozţie 45 de zile să decidă dacă o lege este constituţională sau nu. Precizez că potrivit bilanţului CCR pe anul 2019, instituţia a avut pe rol 42 de dosare care au vizat controlul de constituţionalitate al legilor efectuat înaintea promulgării. Consider că este posibilă rezolvarea cu celeritate a acestor dosare, în spiritul bunei colaborări între instituţiile statului,  pentru a da cursivitate procesului legislativ şi a permite Executivului să cunoască din timp cheltuielile bugetare”, a mai afirmat Alexandru Kocsis.

Acesta consideră că ”este o iniţiativă corectă, menită să pună capăt unei abordări discreţionare, poate chiar abuzive, pe care judecătorii CCR au avut-o de-a lungul timpului ȋn soluţionarea unor cauze de mare interes pentru public”.

Știri similare

PSD solicită vot secret la moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu / Plenul a respins cererea social-democraţilor

PSD solicită vot secret la moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu / Plenul a respins cererea social-democraţilor

Politică

Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a solicitat, în plenul de miercuri, ca votul la moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu să fie unul secret. Cererea a fost respinsă cu 124 de votur „pentru”, 153 „contra”, două abţineri şi opt parlamentari nu au fost. Urmează ca deputaţii să dea votul asupra moţiunii. ...

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Deputatul PNL Gabriel Avrămescu le cere ministrului Sănătăţii şi secretarului de stat Raed Arafat să găsească soluţii ca elevii să poată organiza balurile de absolvire: Mulţi mi-au mărturisit că ar fi dispuşi să participe chiar şi cu dovada testelor Covid

Deputatul PNL Gabriel Avrămescu, preşedinte filialei liberale Buzău, îi cere ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi secretarului de stat Raed Arafat să găsească soluţii astfel încât elevii din clasele terminale să poată organiza şi participa la balurile de absolvire, aşa cum se întâmpla înaintea pandemiei, în contextul în care numărul cazurilor de COVID a scăzut considerabil în ultima vreme. "(...) mulţi dintre ei mi-au mărturisit că ar fi chiar dispuşi să participe la aceste evenimente chiar şi cu dovada testelor Covid făcute cu 48 de ore înainte", afirmă el....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CONGRES PNL – Pledoariile susţinătorilor lui Orban – Dancă: Să alegem omul care ne duce la victorie, nu pe cel care ne creează probleme! / V. Alexandru: Important e să cunoşti PNL înainte să vrei să îl conduci

Ionel Dancă, susţinător al lui Ludovic Orban pentru un nou mandat la conducerea PNL, a recomandat sâmbătă delegaţilor la Congres să aleagă omul care duce partidul la victorie, nu pe cel care creează probleme, iar Violeta Alexandru, şi ea susţinătoare a liderului PNL a afirmat că important e să cunoşti PNL înainte să vrei să îl conduci şi că şi ea, şi Florin Cîţu sunt abia la început....

Vizualizări: 323, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban anunţă că, dacă Guvernul nu adoptă un act normativ prin care proiectele sub o anumită valoare derulate prin CNI pot fi preluate de primării, va depune el un proiect legislativ în acest sens

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, anunţă că, dacă Guvernul nu va adopta un act normativ care să prevadă că proiectele sub o anumită valoare derulate prin Compania Naţională de Investiţii pot fi preluate de către autorităţile locale, care să organizeze licitaţiile, va înainte el un proiect legislativ în acest sens. Orban se arată convins că proiectul va avea susţinere în Legislativ, "pentru că toţi cei care au primari înţeleg foarte repede despre ce e vorba"....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gelu Puiu: Mi-am dat astăzi demisia din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, considerând că este un gest de onoare, de transparenţă

Gelu Puiu: Mi-am dat astăzi demisia din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, considerând că este un gest de onoare, de transparenţă

Politică

Fostul secretar de stat în Ministerul Mediului Gelu Puiu afirmă, într-o postare pe Facebook, că a demisionat considerând că este un gest de onoare, de transparenţă. El consideră că a reuşit să finalizeze un sistem unic în Europa: SUMAL 2.0, pentru monitorizarea tăierilor ilegale de arbori, dar şi că a supravegheat atent alocarea fondurilor necesare sectorului silvic....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Guvernul va aproba reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică / Alt proiect prevede înfiinţarea Muzeului Ororilor Comunismului în România

Guvernul va aproba reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică / Alt proiect prevede înfiinţarea Muzeului Ororilor Comunismului în România

Politică

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi, care va începe la ora 10.00, un proiect de hotărâre pentru reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti. Un al proiect de act normativ prevede înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Muzeului Ororilor Comunismului în România....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Energiei: ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze care au încheiat contracte cu preţ ferm pe un an şi acum notifică clienţii că vor să schimbe preţul

Ministrul Energiei: ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze care au încheiat contracte cu preţ ferm pe un an şi acum notifică clienţii că vor să schimbe preţul

Politică

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor începe controale la furnizorii de gaze care au încheiat în urmă cu câteva luni contracte cu un preţ pe un an şi acum anunţă clienţii că vor să modifice preţul. ...

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Florin Cîţu afirmă că deciziile politice au fost influenţate de alegerile interne din PNL şi USR PLUS: Dacă vrem să dialogăm, nu putem să avem cuţitele pe masă / Nu poţi să şantajezi actul de guvernare

Premierul Florin Cîţu consideră că deciziile care au dus la criza politică au fost influenţate, într-o oarecare măsură, de congresele interne care vor avea loc în această toamnă în PNL şi în USR-PLUS. El a reafirmat că nu doreşte un guvern cu PSD sau cu AUR, însă a subliniat că dialogul nu se poate purta ”cu cuţitele pe masă”. ...

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Parlamentul European a votat raportul europarlamentarului PSD Dan Nica: 95,5 de miliarde euro pentru cercetarea europeană

Parlamentul European a votat raportul europarlamentarului PSD Dan Nica: 95,5 de miliarde euro pentru cercetarea europeană

Politică

Raportul europarlamentarului PSD Dan Nica referitor la instituirea programului-cadru de cercetare şi inovare Orizont Europa a fost votat miercuri, cu o largă majoritate, în plenul Parlamentului European. 661 de eurodeputaţi s-au pronunţat „pentru”, 5 au votat „împotrivă” şi 33 s-au abţinut la votul privind regulamentul care alocă 95,5 miliarde de euro, în perioada 2021-2027, pentru investiţiile în noile tehnologii....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu: Zona de sud a României a fost lăsată în urmă de guvernările anterioare, dar nu pentru că nu au fost alocaţi bani, ci pentru că banii au fost irosţi, au fost alocaţi prost

Cîţu: Zona de sud a României a fost lăsată în urmă de guvernările anterioare, dar nu pentru că nu au fost alocaţi bani, ci pentru că banii au fost irosţi, au fost alocaţi prost

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, în judeţul Dolj, că zona de sud a României ”a fost lăsată în urmă de guvernările anterioare, dar nu pentru că nu au fost alocaţi bani, ci pentru că banii au fost irosţi, au fost alocaţi prost”....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă chemată de PSD în plenul Camerei de luni, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta situaţia deceselor din cauza COVID-19

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă chemată de PSD în plenul Camerei de luni, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta situaţia deceselor din cauza COVID-19

Politică

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a fost chemată de către PSD în plenul de luni al Camerei Deputaţilor, de la ora 16.00, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta situaţia deceselor din cauza COVID-19. Solicitarea a fost aprobată miercuri de către Biroul permanent al forului legislativ. Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, în plenul reunit de marţi, cererea pentru înfiinţarea comisiei de anchetă cerută de către social-democraţi....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion: Florin Cîţu este activ în bătălia împotriva regulilor democraţiei, încercând să blocheze moţiunea / Când a fost să apere desfiinţarea SIIJ nu a făcut nimic, nu le-a cerut parlamentarilor PNL din ”echipa câştigătoare” să susţină desfiinţarea

Fostul ministru a Justiţiei Stelian Ion afirmă, miercuri seară, că premierul Florin Cîţu este ”foarte activ în bătălia împotriva regulilor democraţiei”, încercând să blocheze moţiunea de cezură a USR PLUS şi AUR. Stelian Ion îl acuză pe Florin Cîţu că nu a făcut nimic când a trebuit să apere desfiinţarea Secţiei speciale, proiect pe care şi l-a asumat iniţial. ”Nici măcar nu le-a cerut parlamentarilor PNL din ”echipa câştigătoare” să susţină desfiinţarea SIIJ”, a transmis Stelian Ion. ...

Vizualizări: 234, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ludovic Orban, despre campania de vaccinare: Se putea mult mai bine/ Trebuia mai mult interes din partea Guvernului, din partea ministrului Sănătăţii

Ludovic Orban, despre campania de vaccinare: Se putea mult mai bine/ Trebuia mai mult interes din partea Guvernului, din partea ministrului Sănătăţii

Politică

Preşedintele PNL, fostul premier Ludovic Orban, afirmă, referindu-se la campania de vaccinare, că "se putea mult mai bine". El pledează pentru ideea ca eventualele restricţii impuse pe fondul crizei sanitare să fie valabile doar pentru persoanele nevaccinate pe considerentul că "nu putem să-i pedepsim şi pe cei vaccinaţi şi pe cei care nu s-au vaccinat"....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Dan Barna: Nu ştim încă cu certitudine ce a dus la incendiu, însă e foarte clar că trebuie luate măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor. Orice ”lasă că merge şi aşa”, poate să aibă efecte

Vicepremierul dan Barna anunţă, vineri, că nu se cunoaşte deocamdată cauza producerii incendiului de la Institutul ”Matei Balş”, dar susţine că ”e foarte clar că trebuie luate măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor”. ”Orice «lasă că merge şi aşa» poate să aibă efecte pierderea ireparabilă de vieţi omeneşti”, afirmă vicepremierul....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a semnat, ca interimar la Sănătate, ordinul privind constituirea Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19.

Premierul Florin Cîţu a semnat, ca interimar la Sănătate, ordinul privind constituirea Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19.

Politică

Premierul Florin Cîţu a semnat luni seară, ca interimar la Sănătate, ordinul privind constituirea Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19, după ce fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a susţinut că sunt erori de raportare. Comisia va fi alcătuită din 7 persoane din MS, INSP, IGSU, DSU şi STS....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ludovic Orban: Eu vă spun că vor fi filiale în care vor fi mai mult de jumătate dintre delegaţi care nu vor urma opţiunea preşedintelui

Ludovic Orban: Eu vă spun că vor fi filiale în care vor fi mai mult de jumătate dintre delegaţi care nu vor urma opţiunea preşedintelui

Politică

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că la Congresul din 25 septembrie jumătate dintre delegaţii care vor alege viitorul preşedinte al partidului nu vor vota conform opţiunii liderilor filialelor judeţene, ci aşa cum vor considera ei de cuviinţă. El susţine că nu neagă "evidenţa", şi anume faptul că PNL a pierdut alegerile parlamentare, însă subliniază că partidul se află la guvernare şi că a câştigat rundele anterioare de alegeri....

Vizualizări: 234, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Florin Cîţu anunţă că după evaluarea activităţii poliţiştilor care au intervenit la incidentul din Suceava, unde doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost bătuţi, este posibilă o verificare a Corpului de Control

Prim-ministrul Florin Cîţu anunţă că după evaluarea activităţii poliţiştilor care au intervenit la incidentul din Suceava, unde doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost bătuţi, este posibilă o verificare a Corpului de Control, în funcţie se constatările privind situaţia. ...

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă