Preşedinţia Biden a beneficiat de o ”lună de miere”, dar în viitor o aşteaptă probleme mai mari

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedinţia Biden a beneficiat de o ”lună de miere”, dar în viitor o aşteaptă probleme mai mari

La o lună de mandat, preşedintele american Joe Biden este pe care să îşi asigure un program economic de salvare mai mare decât cel din timpul crizei financiare din 2009. În plus, Biden a reuşit să anuleze politicile predecesorului său Donald Trump, de la cele privind schimbările climatice la interdicţiile de călătorie, în timp ce rata zilnică de distribuire a vaccinurilor pentru Covid-19 a crescut, transmite Reuters.

Aceasta a fost însă partea uşoară. Strategia mai largă a democraţilor – să evite luptele politice pe care nu le pot câştiga, să se concentreze pe politici atrăgătoare pentru alegători şi să ignore în mare parte atacurile republicanilor – vor deveni tot mai dificile în lunile următoare, afirmă democraţi şi republicani, chiar dacă milioane de oameni sunt vaccinaţi, iar economia îşi revine.

”Au unele probleme care aşteaptă chiar după colţ”, a spus Jim Manley, care a fost principalul consilier al fostului lider al majorităţii democrate din Senat, Harry Reid.

Biden a făcut multe dintre schimbările pentru care are autoritate prin decrete. Între problemele viitoare se află promovarea unor legi faţă de care democraţii sunt divizaţi, cum ar fi reducerea datoriilor studenţeşti, majorări de taxe şi restricţii în industria energiei.

Apoi, mai sunt probleme care au definit conflictele politice americane pe parcursul unei generaţii, precum poate obţine cetăţenie, cât de uşor ar trebui să fie să votezi, dacă guvernul trebuie să plătească pentru asistenţa medicală şi cine ar trebui să aibă dreptul să poarte armă.

Între timp, multe dintre problemele dificile, de la tarifele comerciale impuse Chinei la supravegherea sectorului tehnologiei, sunt încă analizate de Casa Albă.

Știri similare

Poliţia Capitoliului, criticată într-un raport copleşitor care arată că nu a luat dispoziţii şi nu a reacţionat adecvat în pofida informaţiilor primite înainte de atacul sângeros de la 6 ianuarie

Poliţia Capitoliului, criticată într-un raport copleşitor care arată că nu a luat dispoziţii şi nu a reacţionat adecvat în pofida informaţiilor primite înainte de atacul sângeros de la 6 ianuarie

Externe

Poliţia Capitoliului dispunea, înainte de atacul sângeros al susţinătorilor lui Donald Trump de la 6 ianuarie, de mai multe informaţii decât se cunoştea până în prezent, însă a primit ordinul să nu recurgă la cele mai puternice tactici ale sale, arată un raport citat de presa americană, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Donald Trump a reluat avertismentul că va respinge prin veto proiectul de buget al apărării

Donald Trump a reluat avertismentul că va respinge prin veto proiectul de buget al apărării

Externe

Preşedintele american Donald Trump a reluat, duminică, avertismentul că va respinge prin veto proiectul de buget al apărării, creând condiţiile pentru un conflict major cu parlamentarii americani, într-un moment în care aceştia încearcă să ajungă la un compromis în privinţa programului de ajutoare pentru cei afectaţi de pandemia de coronavirus, transmite Reuters....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
India aprobă folosirea în regim de urgenţă a vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

India aprobă folosirea în regim de urgenţă a vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

Externe

India a aprobat vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, a anunţat marţi un mare producător indian de medicamente, în contextul în care campania de vaccinare indiană se află în toi, iar o intensificare a contaminărilor afectează puternic această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, relatează AFP....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Evacuări pe insula La Palma, după creşterea riscului de erupţie vulcanică

Evacuări pe insula La Palma, după creşterea riscului de erupţie vulcanică

Externe

Aproximativ 40 de persoane cu probleme de mobilitate şi mai multe animale domestice au fost evacuate către zone mai sigure pe insula spaniolă La Palma, după ce oamenii de ştiinţă au avertizat că există un risc în creştere de erupţie vulcanică, informează Reuters....

Vizualizări: 223, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Rusia a început vaccinarea oamenilor fără adăpost

Rusia a început vaccinarea oamenilor fără adăpost

Externe

Aproximativ 40 de oameni fără adăpost au fost vaccinaţi, duminică, la Sankt Petersburg, împotriva coronavirusului, a anunţat un ONG local căruia i-a aparţinut iniţiativa, potrivit AFP....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ucraina găzduieşte exerciţii militare la care participă SUA, Polonia şi Lituania

Ucraina găzduieşte exerciţii militare la care participă SUA, Polonia şi Lituania

Externe

Elicoptere au asigurat sprijin aerian, vehicule blindate au fost desfăşurate în teren, iar soldaţii au tras în ţinte inamice, marţi, cadrul unor exerciţii militare de amploare găzduite de Ucraina, la care participă Statele Unite, Polonia şi Lituania, relatează Reuters....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania, Slovacia şi Ungaria au început vaccinarea împotriva Covid-19. Duminică se dă startul vaccinării pe tot teritoriul UE. Cine vor fi primii vaccinaţi în fiecare ţară

Germania, Slovacia şi Ungaria au început vaccinarea împotriva Covid-19. Duminică se dă startul vaccinării pe tot teritoriul UE. Cine vor fi primii vaccinaţi în fiecare ţară

Externe

Germania, Slovacia şi Ungaria au început vaccinarea împotriva Covid-19 sâmbătă, cu o zi înainte ca acest lucru să se întâmple în toate ţările din Uniunea Europeană. O femeie de peste 100 de ani, un membru al Comisiei pentrru gestionarea pandemiei, angajaţi din Sănătate sau chiar ministrul Sănătăţii, printre primii vaccinaţi în diferite state....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Doi suedezi, Stephen Kevin Gilbert şi Simon Kasper Brown, judecaţi la Teheran cu privire la trafic internaţional de droguri; Hamid Noury, un fost cadru al sistemului judiciar iranian, judecat cu privire la ”crime de război” şi ”omoruri” la Stockholm

Un proces împotriva a doi suedezi, acuzaţi de faptul că fac parte dintr-o ”reţea internaţională de trafic de droguri”, s-a deschis la Teheran, potrivit cotidianului guvernamental iranian ”Iran”, relatează AFP....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă