Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demsionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demsionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene

Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), după ce a fost anunţat proiectul Superligii, în care se numără printre fondatori.

Duminică, într-un comunicat, Asociaţia Cluburilor Europene a anunţat că se opune proiectului celor 12 mari grupări europene de înfiinţare a unei competiţii independente.

Portrivit lequipe.fr, demisia nu îl va ajuta pe Agnelli să-şi refacă imaginea în ochii celor care l-au văzut ca un lider care pune interesele celor bogaţi înaintea celui al fotbalului.

Noul format al Ligii Campionilor, pe care UEFA urmează să îl adopte luni, este „foarte, foarte aproape de o ligă a campionilor ideală”, a spus recent Agnelli.

Un nou format la care patronul lui Juve a lucrat activ înainte de a anunţa, în noaptea de duminică spre luni, că Juventus s-a alăturat altor unsprezece cluburi mari pentru a lansa Superliga, o adevărată declaraţie de război împotriva UEFA.

Tuttosport scrie că preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, se simte trădat de patronul clubului Juventus, Andrea Agnelli, care  a decis să schimbe taberele.

Ziarul italian notează că Agnelli şi Ceferin au avut un „parteneriat stabilit de multă vreme, care ar putea fi numit chiar prietenie”. Ei au lucrat cot la cot la crearea unei Super-Champions League, iar Ceferin nu a fost fericit să descopere participarea lui Agnelli la proiectul Superligii.

Le Figaro a precizat că preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, devine noul preşedinte al ECA, parizienii nefiind parte a grupului cluburilor „rebele”, din care mai lipseşte un „gigant”, Bayern Munchen.

Știri similare

Eibar – Real Madrid, scor 1-3, în LaLiga

Eibar – Real Madrid, scor 1-3, în LaLiga

Sport

Real Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa Eibar, în etapa a XIV-a a campionatului spaniol LaLiga....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei pentru a XI-a oară

Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei pentru a XI-a oară

Sport

Atletico Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a XI-a oară campioantul Spaniei, prima dată din 2014. Formaţia antrenată de Diego Simeone s-a impus, cu scorul de 2-1 (0-1), în meciul disputat, în depalsare, cu Real Valladolid, în etapa a XXXVIII-a, ultima a LaLiga....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Juventus: De Ligt nu mai are coronavirus

Juventus: De Ligt nu mai are coronavirus

Sport

Clubul Juventus Torino a anunţat, sâmbătă, că fotbalistul Matthijs de Ligt, care a fost testat pozitiv cu coronavirus la 8 ianuarie, nu mai este infectat....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Halep se simte în formă la Melbourne

Halep se simte în formă la Melbourne

Sport

Simona Halep a declarat că se simte în formă după ce a câştigat primul meci la actuala ediţie a Australian Open....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Denisa Dedu şi Gabriela Perianu la Rapid din sezonul viitor

Denisa Dedu şi Gabriela Perianu la Rapid din sezonul viitor

Sport

Echipa feminină de handbal Rapid a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile sportivelor Denisa Dedu şi Gabriela Perianu, acestea urmând să evolueze pentru gruparea bucureşteană din sezonul viitor....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şumudică: E un rezultat echitabil. Aveam meci foarte greu şi la 1-0

Şumudică: E un rezultat echitabil. Aveam meci foarte greu şi la 1-0

Sport

Antrenorul CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat că rezultatul de 1-1 din meciul cu Young Boys Berna este echitabil şi, deşi îi pare foarte rău că a formaţia lui a fost egalată în minutul 90+3, este convins că ar fi fost greu în Elveţia şi la 1-0....

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vojtus pleacă în Ungaria

Vojtus pleacă în Ungaria

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj şi formaţia Mezokovesd Zsóry FC din prima ligă ungară au ajuns la un acord privind transferul definitiv al lui Jakub Vojtus....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă