Preşedinte Galatasaray despre Elabdellaoui: Moralul său este bun. Există un progres
Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele clubului Galatasaray, Mustafa Cengiz, a declarat, vineri, că moralul lui Omar Elabdellaoui, jucător care a suferit un accident în timp ce sărbătorea în familie trecerea dintre ani, este bun şi că există un progres în ceea ce priveşte starea norvegianului, însă a menţionat să probabil este nevoie de timp pentru a se spune ceva cu certitudine.
Cengiz l-a vizitat pe Omar Elabdellaoui la spitalul Liv, împreună cu vicepreşedintele Abdurrahim Albayrak şi cu încă doi oficiali.
“Moralul jucătorului este bun. Am discutat personal cu el. A suferit o lovitură. S-a întâmplat din dorinţa sa de a-i proteja pe copii. Îi doresc sănătate. Le mulţumesc tuturor celor care ne susţin, în primul rând ministrului Sănătăţii, Fahrettin Koca. În acest moment nu vreau să spun multe. Un proverb spune următoarele: ‘Când bolnavul este la pat, totul este în plan secund’. Ochiul este unul dintre cele mai sensibile organe ale omului. Medicii fac ceea ce trebuie în legătură cu această problemă. Le mulţumesc celor de la spitalul Liv. Este prea curând să vorbesc despre situaţie. Există un progres. Speranţa nu trebuie să piară niciodată. Trebuie să sperăm chiar şi în cel mai dificil moment. Cred că trebuie să aşteptăm o săptămână – două”, a spus Cengiz.
Omar Elabdellaoui a ajuns la spital după ce i-a explodat o petardă în mână, în timp ce sărbătorea acasă Anul Nou. Elabdellaoui a suferit arsuri la faţă şi are ochii afectaţi.
În social media a apărut o imagine cu jucătorul norvegian după accident, ceea ce Galatasaray a condamnat public.
Omar #Elabdellaoui @OmarEla14 29yo captain of the #Norway national team @nff_info who plays for Turkish @GalatasaraySK is badly injured during the #NewYear celebration. #Fireworks exploded in his hand and was transferred to hospital apparently he had suffered from loss of vision. pic.twitter.com/ln4SomruOq
— CroatianIronsWHU (@CroatianIrons) January 1, 2021
Elabdellaoui este legitimat la Galatasaray din luna august.