Preot de la capela Spitalului Judeţean Buzău: În general la bolnavii de COVID am văzut frică / Îi ajutăm, îi batem pe umăr şi le spunem că trebuie să se ridice de acolo şi să fie bine – VIDEO

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preot de la capela Spitalului Judeţean Buzău: În general la bolnavii de COVID am văzut frică / Îi ajutăm, îi batem pe umăr şi le spunem că trebuie să se ridice de acolo şi să fie bine – VIDEO

Un preot care slujeşte în cadrul Bisericii Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a ajuns, după mai bine de un an de pandemie, să lucreze cot la cot cu cadrele medicale din Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii sanitare. La început timid, preotul Iulian Raicovici care slujeşte la Capela cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul Ierarh Nectarie” din cadrul Spitalului a ajuns să-şi facă datoria pe plan duhovnicesc în condiţii deosebite. El a fost ajutat de cardele medicale din spital, a fost învăţat cum să se protejeze, cum să se echipeze cu mijloacele de protecţie specifice, iar acum a ajuns să nu se mai teamă să intre în ATI.

Știri similare

Recomandările Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor pentru cei care achiziţionează peşte: Acordaţi o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului. Urmăriţi modul de etichetare / Deficienţe găsite în alţi ani la comercianţi

Exclusiv

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) le recomandă celor care achiziţionează peşte, produs consumat predilect de sărbătoarea Floriilor, să acorde o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului, să urrmărească modul de etichetare şi să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru eventuale reclamaţii. ANPC prezintă deficienţe descoperite în anii anteriori la comercianţi, printre care peşte proaspăt amestecat cu peşte alterat, scrmbie în vid, cu lichid în ambalaj, care din cauza devidării prezenta consistenţă moale şi miros nespecific, hering din Norvegia vândut sub denumirea de scrumbie de Dunăre, baby hering din Polonia, comercializat sub denumirea de oblet, peşte vândut direct de pe paviment....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tánczos Barna a participat la prezentarea unui model nou de autobuz electric: Peste 70% din poluarea aerului din Bucureşti provine de la trafic / Este responsabilitatea noastră a tuturor să avem grijă de mediu

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a particiat, miercuri, la prezentarea unui model nou de autobuz electric şi a precizat că peste 70% din poluarea aerului din Bucureşti provine de la traffic. ”Este responsabilitatea noastră a tuturor să avem grijă de mediu”, afirmă ministrul....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CNAIR anunţă că reîncep lucrările de reparaţii pe A2/ Pe sectorul Bucureşti-Fundulea, traficul va fi deviat şi vor fi restricţii de viteză/ Lucrările ar urma să dureze până spre finalul lunii mai

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că joi vor reîncepe lucrările de reparaţii pe autostrada A2, astfel că pe sectorul Bucureşti-Fundulea, astfel că traficul va fi deviat de pe o cale pe alta şi se vor institui restricţii de viteză. Totodată, se închide nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca şi se restricţionează circulaţia pe breteaua de ieşire din A2 în DN Centura Bucureşti. Lucrările ar urma să dureze până spre finalul lunii mai....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
PROFIT Health.Forum – Nelu Tătaru: După un an foarte greu, mă uit cu durere cum din eroi am ajuns asasini. 80% dintre managerii de spitale nu au ce căuta în sistem, CA-urile sunt numite politic

Fostul ministru al Sănătăţii şi actual preşedinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a mulţumit, în cadrul videoconferinţei Profit Health.forum, corpului medical pentru efortul făcut anul trecut în combaterea pandemiei de Covid-19 şi a arătat că în prezent vede, cu durere, cum din eroi aceştia au ajuns ”asasini”. Fostul ministru a făcut astfel aluzie la scandările celor care protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi. ...

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Managerul Spitalului Judeţean Buzău reclamă epuizarea personalului, după aproape un an şi jumătate de pandemie şi cere ajutorul altor spitale pentru a mai prelua pacienţi care au nevoie de oxigen: Am ajuns să nu mai avem unde să internăm pacienţii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău încearcă de mai multe luni să găsească sprijin la celelalte unităţi spitaliceşti din judeţ pentru a prelua din pacienţii post-Covid care au nevoie de terapie cu oxigen sau de a detaşa medici care să îngrijească aceşti bolnavi, dat fiind că personalul medical existent este epuizat şi cu greu mai face faţă. În ciuda demersurilor făcute atât de conducerea spitalului cât şi de DSP doar câţiva rezidenţi au venit pentru scurt timp la Buzău şi au ajutat la tratarea pacienţilor internaţi aici....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Mihăilă: Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe trei priorităţi – atragerea de fonduri europene pentru reforme şi investiţii, creşterea accesului la servicii medicale de bază şi reforma managementului spitalelor – VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că mandatul său se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe trei priorităţi: atragerea şi utilizarea de fonduri europene pentru reforme şi investiţii în sănătate, creşterea accesului la servicii medicale de bază şi reforma managementului spitalelor şi a serviciilor de sănătate....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O navă maritimă de pasageri, cu peste 150 de persoane la bord, a acostat în Portul Constanţa/ Este prima escală a unei nave de pasageri în portul de la malul mării după aproape doi ani – FOTO

O navă maritimă de pasageri, cu peste 150 de persoane la bord, a acostat în Portul Constanţa/ Este prima escală a unei nave de pasageri în portul de la malul mării după aproape doi ani – FOTO

Exclusiv

O navă maritimă de pasageri, cu peste 150 de persoane la bord, a acostat luni, în Portul Constanţa. Turiştii, majoritatea americani, au avut de ales între un tur al oraşului sau vizite la o cramă, în Bucureşti sau în Delta Dunării. Este prima escală a unei nave de pasageri în Constanţa după aproape doi ani. ...

Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Oficialii Comitetului pentru Prevenirea Torturii, în România – Au fost apreciate eforturile depuse pentru remedieresa problemelor din ultimul raport şi au fost semnalate probleme: infrastructura, resursa umană şi unele proceduri aplicate deţinuţilor

Oficialii Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) au făcut o vizită oficială în România, în perioada 10 – 21 mai, şi au vizitat mai multe penitenciare şi centre de reţinere şi arest preventiv. Oficialii au apreciat eforturile depuse pentru remedieresa problemelor sesizate în ultimul raport, dar au şi semnalat mai multe probleme. Între acestea, infrastructura, resursa umană şi unele proceduri aplicate deţinuţilor. ...

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un medic de la Institutul „Parhon” din Capitală povesteşte cum o pacientă cu COVID a făcut scandal pentru că nu voia să stea singură în salon şi nu a fost lăsată să fumeze, iar Poliţia, sunată de medici, a reacţionat cu întârziere

Medicul endocrinolog Constantin Cucu, de la Institutul de Endocrinologie ”C.I. Parhon” din Capitală relatează,, într-o postare pe Facebook, cum o pacientă ale cărei analize au ieşit pozitive la infecţia cu SARS-C-V-2 a făcut scandal, refuzând să stea singură în salon, să poarte masca sanitară şi cerând să fumeze. Medicul mai povesteşte că Poliţia, sesizată cu privire la acest caz, a intervenit cu întârziere şi după insistenţe. El reclamă că medicii sunt „înfieraţi” în spaţiul public, fapt ce duce la atitudini precum cea a pacientei recalcitrante, precizând că „a fost nevoie de 6 ore de intervenţii, milogeală şi trai periculos ca un incident, care nu ar fi avut loc dacă Şoşoacă nu ar fi existat, să fie rezolvat”. ...

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Centrul infotrafic: Plouă torenţial pe A2 Bucureşti-Constanţa / Există pericol de acvaplanare

Centrul infotrafic: Plouă torenţial pe A2 Bucureşti-Constanţa / Există pericol de acvaplanare

Exclusiv

Centrul infotrafic al IGPR a anunţat luni că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia este în condiţiile unui carosabil umed, cu acumulări de apă, iar pe tronsonul kilometric 88 - 212, între localităţile Vâlcelele (judeţul Călăraşi) şi Constanţa, plouă torenţial şi există pericol de acvaplanare....

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lista ţărilor cu risc epidemiologic, actualizată – Cetăţenii care vin din 37 de state trebuie să stea 14 zile în carantină/ Republica Moldova, Turcia şi Olanda, între ţările nou incluse pe listă/ Italia a ieşit de pe listă – DOCUMENT

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi, lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic pentru care se impune măsura carantinei la sosirea în România, în contextul pandemiei de COVID-19. În total, pe listă sunt 37 de state, faţă de 30 la actualizarea anterioară. Între statele nou incluse sunt Republica Moldova, Turcia şi Olanda. Italia a ieşit de pe lista cu restricţii. ...

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Restricţii de trafic pentru Raliul Argeşului

Restricţii de trafic pentru Raliul Argeşului

Exclusiv

Compania Naţională de Adminsitrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri, vor exista restricţii de trafic pe DN 73C, DN 73 şi DN 7C pentru Raliul Argeşului. ...

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Sănătăţii: Pentru ca şcolile să rămână deschise este nevoie de un efort comun/ Înainte să duci copilul la şcoală, fii atent la cum se simte

Ministerul Sănătăţii: Pentru ca şcolile să rămână deschise este nevoie de un efort comun/ Înainte să duci copilul la şcoală, fii atent la cum se simte

Exclusiv

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii îi sfătuiesc pe părinţi să fie atenţi la felul în care se simt copiii lor înainte de a-i duce la şcoală, iar dacă observă chiar şi o parte dintre simptomele de COVID-19 să îi ţină acasă şi să discute cu medicul de familie. "Pentru ca şcolile să rămână deschise este nevoie de un efort comun", arată MS....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Declic, mesaj către noul Guvern şi Parlament: Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile! / Protest pe schiuri al comunităţii în Poiana Braşov | VIDEO, FOTO

Declic, mesaj către noul Guvern şi Parlament: Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile! / Protest pe schiuri al comunităţii în Poiana Braşov | VIDEO, FOTO

Exclusiv

Membrii Comunităţii Declic au coborât, sâmbătă, pe schiuri, pe pârtia Drumul Roşu, din Poiana Braşov, cu un banner cu mesajul „Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile!”, la un protest organizat pentru a atrage atenţia noului Parlament şi noului Guvern asupra a două probleme majore nerezolvate: tăierea pensiilor speciale uriaşe şi salvarea pădurilor de la tăieri ilegale masive. ...

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă