Posibil duel Serena Williams – Simona Halep, în sferturi la Australian Open
Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAmericanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, cu scorul 4-6, 2-6, 6-4, pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7.
Williams, de şapte ori câştigătoare la Melbourne, ultima dată în 2017, s-a impus după un meci de două ore şi nouă minute.
Ea va evolua în faza următoare cu învingătoarea dintre Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (336.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în optimi primesc un premiu de 320.000 de dolari australieni (204.000 euro) fiecare şi câte 240 de puncte WTA.