Poliţiştii au aplicat circa 13.000 de amenzi în valoare de 4 milioane lei, în Ajun şi în ziua de Crăciun

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Poliţiştii au aplicat circa 13.000 de amenzi în valoare de 4 milioane lei, în Ajun şi în ziua de Crăciun

Purtătoarea de cuvânt a MAI Monica Dajbog a anunţat sâmbătă că poliţiştii au intervenit la peste 6.200 de evenimente în Ajun şi în ziua de Crăciun şi au fost aplicate aproape 13.000 de amenzi în valoare totală de 4 milioane lei. De asemenea, poliţiştii au prins în flagrant 237 de autori de infracţiuni şi 11 autori ai unor fapte penale în dosarele cu autor necunoscut. Au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel naţional şi una la nivel internaţional, a mai spus Dajbog.

Știri similare

Primăria Iaşi aderă la proiectul ”Vinerea Verde” iniţiat de Ministerul Mediului, astfel că toate parcările municipalităţii vor fi închise pentru maşinile angajaţilor. Aceştia sunt încurajaţi să utilizeze mijloacele de transport în comun

Exclusiv

Primăria Iaşiul a transmis că aderă la proiectul ”Vinerea Verde” iniţiat de Ministerul Mediului şi anunţă că parcările municipalităţii vor fi închise vineri, 12 martie, pentru maşinile angajaţilor, care vor fi astfel încurajaţi să folosească mijloacele de transport în comun când vin la muncă....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Centrul Infotrafic: Trafic blocat pe DN 24, în judeţul Galaţi, după un accident în care au fost implicate patru autovehicule, între care o cisternă cu acid fosforic şi un TIR/ Primele informaţii arată că nu sunt persoane rănite

Circulaţia rutieră este oprită, sâmbătă dimineaţă, pe DN 24, în judeţul Galaţi, după un accident în care au fost implicate patru autovehicule, între care o cisternă încărcată cu acid fosforic şi un TIR, anunţă Centrul Infotrafic. Primele informaţii arată că nu sunt persoane rănite şi nici scurgeri din cisternă. Pe DN 1, la Azuga, şi pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, între Lehliu Gară şi Dor Mărunt şi la Podul de la Cernavodă, sunt restricţii de circulaţie din cauza unor lucrări....

Vizualizări: 307, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Educaţiei: Un număr însemnat de grădiniţe vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară, cu avizul direcţiilor de sănătate publică

Ministerul Educaţiei: Un număr însemnat de grădiniţe vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară, cu avizul direcţiilor de sănătate publică

Exclusiv

Ministerul Educaţiei arată că un număr însemnat de grădiniţe vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară, cu avizul direcţiilor de sănătate publică, fiind creat cadrul legal în acest sens. Numărul acestor grădiniţe diferă de la o săptămână la alta....

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Turcan: Voi emite un ordin prin care se evaluează toate dosarele de pensie, încât să fie pregătite ca pe o nouă lege a pensiilor, bazată pe contributivitate şi echitate, să putem ajunge, sper în maxim un an şi jumătate, la o recalculare a tuturor pensiilor

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că zilele următoare va emite un ordin privind recalcularea tuturor pensiilor, proces estimat a dura un an şi jumătate. Pentru aceasta este nevoie de angajarea pe durată determinată a o mie de oameni şi de achiziţionarea de softuri, pentru care ministrul vizează finanţare prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Ciprian Teleman afirmă că va fi creat un „cloud guvernamental” care va reuni baze de date: Oricum ar fi, ori cu această nouă carte de identitate, ori cu aia veche, datele noastre vor fi în acest cloud guvernamental

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, afirmă că la nivelul autorităţilor statului se va crea un "cloud guvernamental" care va reuni baze de date din domenii precum justiţie, muncă, sănătate, afaceri interne sau afaceri externe, iar administraţiile financiare, secţiile de poliţie sau alte structuri ale instituţiilor publice pot interoga date în această bază informativă. În cloud-ul guvernamental vor fi introduse datele deţinătorilor de cărţi de identitate clasice şi electronice, deopotrivă....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
IGSU: În weekend, 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere / Peste 3.500 de persoane asistate medical de echipajele SMURD

IGSU: În weekend, 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere / Peste 3.500 de persoane asistate medical de echipajele SMURD

Exclusiv

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, luni, că echipajele au avut, în weekend, 4.347 de intervenţii în situaţii de urgenţă, acţionând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 3.569 de persoane aflate în dificultate. 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Mediului despre lucrările de modernizare a staţiei meteo de la Vârful Omu: Este o operaţiune anevoioasă, Până pe 30 aprilie are loc transportul materialelor de construcţie

Ministrul Mediului despre lucrările de modernizare a staţiei meteo de la Vârful Omu: Este o operaţiune anevoioasă, Până pe 30 aprilie are loc transportul materialelor de construcţie

Exclusiv

Staţia meteo de la Vârful Omu va fi reabilitată, iar până pe 30 aprilie are loc transportul materialelor de construcţie pentru lucrările de modernizare. Aflat în vizită la staţia meteo, ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat că lucrările de modernizare reprezintă o adevărată provocare, fiind o operaţiune anevoioasă pentru că se desfăşoară în condiţii de iarnă la o 2.505 metri altitudine în Munţii Bucegi....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Raed Arafat: Nimeni nu va închide spitalele, dar, dacă ai un număr mare de cazuri care au nevoie de oxigen, de îngrijiri medicale, normal că unele spitale vor fi adaptate pentru acest lucru, pentru că nici pe aceşti pacienţi nu poţi să-i laşi în stradă

Şeful DSU, Raed Arafat, afirmă că autorităţile vor ca în al patrulea val al pandemiei spitalele să funcţioneze sub formă mixtă, tratând atât pacienţii cu infecţia cu SARS-CoV-2 cât şi pe cei cu alte afecţiuni. "Nimeni nu va închide spitalele, dar, dacă ai un număr mare de cazuri care au nevoie de oxigen, care au nevoie de îngrijiri medicale, normal că unele spitale vor fi adaptate pentru acest lucru, pentru că nici pe aceşti pacienţi nu poţi să-i laşi în stradă. Adică trebuie să lucrezi pe o perioadă limitată de timp – trei-patru săptămâni – cu presiunea care va fi, dacă va fi", declară Raed Arafat....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Avertizări meteorologice de caniculă în toată ţara, în timp ce la munte, în Dobrogea, Moldova, local în Oltenia, Muntenia şi Transilvania vor fi furtuni/ Joi şi vineri, valul de căldură va cuprinde toată ţara/ Cod roşu de temperaturi extreme în 7 judeţe

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, până miercuri seară, în Oltenia, Maramureş, vestul şi nord-vestul Transilvaniei, sud-vestul şi centrul Munteniei. Judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi sub Cod portocaliu - val de căldură şi disconfort termic accentuat, în timp ce la munte, în Dobrogea, Moldova, local în Oltenia, Muntenia şi Transilvania vor fi furtuni. Joi şi vineri, toată ţara va fi sub avertizare Cod galben de caniculă, iar în Oltenia şi cea mai mare parte a Transilvaniei va fi Cod portocaliu, în timp ce în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş va fi Cod roşu, cu temperaturi cuprinse între 39 şi 41 de grade....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ialomiţa: Comuna Roşiori are cea mai mare rată de incidenţă din judeţ, peste 11 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori/ Primar: Majoritatea cazurilor sunt importate de cetăţeni care lucrează prin jurul Bucureştiului, în Bucureşti

Comuna Roşiori din judeţul Ialomiţa are o rată de incidenţă de peste 11 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, cea mai mare rată de îmbolnăvire din judeţ şi din regiune. Primarul Ion Anghel afirmă că majoritatea cazurilor sunt "importate" de persoane care lucrează prin jurul Bucureştiului sau în Capitală. "Fac naveta şi când ajung acasă sunt infectate", arată el....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 1, Adăugat: 3 ani în urmă
Constanţa: Sute de persoane au plecat în procesiunea de Bobotează spre Portul Tomis/ IPS Teodosie le-a spus ca acolo să păstreze distanţa fizică, „să nu supărăm autorităţile” – FOTO

Constanţa: Sute de persoane au plecat în procesiunea de Bobotează spre Portul Tomis/ IPS Teodosie le-a spus ca acolo să păstreze distanţa fizică, „să nu supărăm autorităţile” – FOTO

Exclusiv

Câteva sute de persoane s-au adunat, miercuri, în faţa Catedralei Arhiepiscopale din Constanţa, pentru a pleca în procesiunea de Bobotează către Portul Tomis, IPS Teodosie spunându-le credincioşilor ca acolo să păstreze distanţa fizică, "să nu supărăm autorităţile"....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă