Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă vastul plan de relansare economică – în valoare de 1.900 de miliarde de dolari – al lui Joe Biden, doar cu votul democraţilor, un prim pas crucial înaintea examinării textului în Senat, unde creşterea salariului minum urează să fie abandonată, relatează AFP.

Noul preşedinte democrat Joe Biden voia ca ”Planul salvării americane” (”American Rescue Plan”) să fie adoptat la începutul lui februarie, iar în urma întârzierii el a îndemnat Congresul, săptămâna aceasta, să ”avanseze rapid”.

Proiectul de lege a fost adoptat, după ore de dezbateri, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Camera Reprezentanţilor – cu 219 voturi ”pentru”, toate democrate, la 212 de voturi ”împotrivă”, inclusiv două voturi democrate -, în care republicanii au denunţat măsuri prea scumpe şi prost ţintite.

Democraţii consideră că adoptarea planului este indispensabilă în atenuarea efectelor pandemiei covid-19, care s-a soldat cu 510.000 de morţi în Statele Unite şi care a privat de locuri de muncă milioane de americani.

”Textul este aprobat”, a anunţat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi imediat după ora locală 2.00 (9.00, ora României), în aplauzele grupului democrat.

Textul urmează să fie trimis Senatului săptămâna viitoare, unde măsura care prevede o creştere a venitului minim – la 15 dolari pe oră, până în 2025 – urmează să fie retrasă.

Încrezători, democraţii contează pe infima lor majoritate în Camera superoară a Congresului, pentru ca planul să fie adoptat.

Doi dintre senatorii democraţi s-au declarat împotriva creşterii salariului minim, însă restul planului poate fi adoptat cu o majoritate simplă în Senat, unde vicepreşedinta Kamala Harris poate departaja în cazul unui scor egal.

Versiunea finală a textului urmează să revină după aceea în Camera Reprezentanţilor, unde liderii democraţi au anunţat vineri că deţin suficiente voturi pentru ca planul de relansare economică să fie adoptat definitiv – cu sau fără salariul minim.

”Trebuie să adoptăm acest plan până la 14 martie”, când plata alocaţiilor de şomaj prelungită printr-un precedent plan de ajutor încetează, a avertizat liderul majorităţii democrate Steny Hoyer.

”RISIPIŢI”

”După un an de pandemie şi de criză economică, americanii trebuie să ştie că Guvernul lor acţionează pentru ei şi, aşa cum a spus preşedintele Biden, «soseţte ajutorul»”, a tunat Nancy Pelosi înainte de vot.

”Dacă nu punem în apliare acest plan de ajtor, rezultatele ar putea să fie catastrofale, a avertizat ea.

Republicanii au denunţat, în schimb, un plan titanic, care ”nu face decât să arunce banii pe fereastră”.

După ce au adoptat fără să clipească precedentele planuri ale administraţiei lui Donald Trump, ei consideră că planul democrat este inutil şi că numai 9% dintre cheltuieli servesc în mod efectiv în lupta împotriva covid-19.

”Va ajuta el oamenii să-şi găsească un loc de muncă? Nu”, a acuzat lideru minorităţii republicane Kevin McCarthy.

”Democraţilor le este atât de ruşine de toţi banii risipiţi fără legătură cu covid-19 în acest text încât îl trec la miezul nopţii”, a apreciat el.

O figură necunoscută din Congres a bulversat joi seara avansarea acestu plan masiv.

”Gardiana” procedurilor complexe din Senat,  Elizabeth MacDonough, a apreciat că textul nu poate include creşterea salariului minim orar prevăzut în proiectul de lege.

Unii progresişti şi-au exprimat indignarea şi au îndemnat la neluarea în calcul a verdictului ”parlamentarei” – un oficial neales.

Joe Biden a anunţat încă de joi că va respecta decizia acesteia şi că va încerca să promoveze separat creşterea salariului federal minim, în prezent de 7,25 de dolari pe oră.

Liderii democraţi din Congres au anticipat vineri seara aceeaşi cale.

”Este inevitabil, în ochii noştri, să se ajungă la un salariu minim de 15 dolari” a subliniat Nancy Pelosi în hemiciclu, promiţând să lucreze ”activ” la acest lucru.

Planul Biden prevede câteva zeci de miliarde de dolari în vederea unei accelerări a ritmului vaccinării şi desfăşurării unor teste, şi 130 de miliarde de dolari destinate ajutării redeschiderii şcolilor şi liceelor în pofida pandemiei.

Cecuri cu ajutoare – în valoare de până la 1.400 de dolari – urmează să le fie trimise americanilor, în funcţie de nivelul venitului, iar durata plăţii alocaţiilor de şomaj este prelungităpână la 30 septembrie 2021.

Planul prevede totodată măsuri de susţinere a gospodăriilor, întreprinderilor mici şi autorităţilor locale.

Știri similare

Israelul acuză Iranul de atacul de la Marea Oman vizând petrolierul M/T Mercer Street, soldat cu moartea unui român şi a unui britanic; petrolierul, care naviga gol din Tanzania în EAU, vizat de un atac cu dronă, potrivit armatei americane, care escortează nava

Israelul acuză Iranul de atacul de la Marea Oman vizând petrolierul M/T Mercer Street, soldat cu moartea unui român şi a unui britanic; petrolierul, care naviga gol din Tanzania în EAU, vizat de un atac cu dronă, potrivit armatei americane, care escortează nava

Externe

Israelul acuză Iranul de faptul că se află la originea atacului vizând petrolierul M/T Mercer Street, la Marea Oman, soldat cu moartea a doi membri ai echipajului - un român şi un britanic -, potrivit armatorului Zodiac Maritime, deţinut de către un miliardar israelian, relatează AFP....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nord-estul SUA, lovit de primul uragan în decurs de 30 de ani

Nord-estul SUA, lovit de primul uragan în decurs de 30 de ani

Externe

Locuitorii din nord-estul Statelor Unite s-au pregătit în ultimele zile pentru sosirea primului uragan în decurs de 30 de ani, botezat Henri, aşteptat se se intensifice sâmbătă odată ce va atinge uscatul, informează AP....

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Macron cere o ”reaşezare foarte profundă” a relaţiilor UE cu Rusia, deoarece sancţunile şi-au atins ”limita” şi ”nu mai sunt eficiente”

Macron cere o ”reaşezare foarte profundă” a relaţiilor UE cu Rusia, deoarece sancţunile şi-au atins ”limita” şi ”nu mai sunt eficiente”

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că Uniunea Europeană (UE) are nevoie de o ”reaşezare foarte profundă” a relaţiei sale cu Rusia şi că ”politica sancţiunilor” şi-a atins ”limitele” atât împotriva Moscovei, cât şi Belarusului, relatează AFP....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Canada va impune vaccinarea funcţionarilor federali

Canada va impune vaccinarea funcţionarilor federali

Externe

Autorităţile canadiene au anunţat, vineri, că toţi funcţionarii federali trebuie să fie vaccinaţi împotriva Covid-19, în contextul în care ţara se confruntă cu un al patrulea val de coronavirus,relatează AFP. ...

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Externe

Vietnamul, care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de Covid-19, este de sâmbătă prima ţară care a aprobat utilizarea de urgenţă a vaccinului antiviral Abdala dezvoltat în Cuba, a anunţat grupul farmaceutic de stat BioCubaFarma, informează AFP. ...

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă