Pirelli nu va mai fi sponsor principal al clubului Inter Milano, după 26 de ani de colaborare

Vizualizări: 309, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pirelli nu va mai fi sponsor principal al clubului Inter Milano, după 26 de ani de colaborare

Producătorul de pneuri Pirelli nu va mai fi sponsor principal al clubului italian Internazionale Milano, cu care a colaborat peste 25 de ani, informează lequipe.fr.

„Vom menţine o legătură cu Inter, dar numele nostru nu va mai fi pe tricou (n.r. – din sezonul viitor)”, a declarat Marco Tronchetti Provera, directorul general al Pirelli, în cadrul emisiunii La Politica Nel Pallone.

Tricoul echipei Inter a devenit inconfundabil din 1995, când numele Pirelli a apărut pe pieptul jucătorilor. În cadrul acestei colaborări, echipa a câştigat un trofeu al Ligii Campionilor, unul al Cupei UEFA, unul al Cupei Mondiale a cluburilor, cinci titluri naţionale, de patru ori Cupa Italiei şi tot de atâtea ori Supercupa Italiei.

Potrivit Calcio Finanza, Inter a primit in partea producătorului de anvelope aproape un sfert de miliard de de euro, însemnând o medie de peste nouă de milioane de euro pe sezon.

Inter Milano trece prin momente dificile din cauza problemelor financiare ale acţionarului majoritar, grupul chinez Suning. Clubul la care evoluează portarul Ionuţ Radu are nevoie de un sponsor care să-i asigure o sumă de 30-35 de milioane de euro pe an, potrivit estimărilor presei italiene.

Știri similare

FC Nantes a oficializat numirea lui Raymond Domenech

FC Nantes a oficializat numirea lui Raymond Domenech

Sport

FC Nantes a oficializat, sâmbătă, numirea lui Raymond Domenech în funcţia de antrenor, el semnând un contract până la finalul sezonului....

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Chindia Târgovişte – Poli Iaşi, scor 2-0, în Liga 1

Chindia Târgovişte – Poli Iaşi, scor 2-0, în Liga 1

Sport

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii I....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Indignare în Brazilia după ce presa a scris că Neymar ar organiza o petrecere secretă cu 500 de invitaţi, în plină pandemie de coronavirus

Indignare în Brazilia după ce presa a scris că Neymar ar organiza o petrecere secretă cu 500 de invitaţi, în plină pandemie de coronavirus

Sport

Publicaţia braziliană Globo a scris că Neymar organizează o petrecere uriaşă pe domeniul său din Mangaratiba, o staţiune situată la 100 kilometri vest de Rio de Janeiro, provocând un val de indignare în Brazilia, ţară lovită puternic de pandemia de coronavirus, informează presa internaţională....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Argeş – FC Rapid, scor 0-1, în Liga 1

FC Argeş – FC Rapid, scor 0-1, în Liga 1

Sport

Formaţia FC Rapid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a patra a Ligii 1....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă