Pfizer solicită autorizarea vaccinului său anti-Covid pentru persoanele cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pfizer solicită autorizarea vaccinului său anti-Covid pentru persoanele cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA

Alianţa Pfizer/ BioNTech a depus, vineri, în Statele Unite o cerere de extindere a autorizării de urgenţă a vaccinului contra Covid-19 la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, scrie AFP.

Aceasta intenţionează să facă solicitarea şi „altor autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile”, au precizat cele două companii într-un comunicat. 

Solicitarea de extindere, depusă la Agenţia Americană a Medicamentului (FDA), este bazată pe datele testelor clinice din faza a treia la această categorie de vârstă, „care au demonstrat o eficienţă de 100%” în prevenirea maladiei, au subliniat ele. 

La sfârşitul lui martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor făcute pe 2.260 de adolescenţi din SUA, cu „răspunsuri consistente de anticorpi” după injecţii.               

Vaccinul a fost bine „tolerat şi efectele secundare au fost în general în concordanţă cu cele observate” la persoanele cu vârste între 16 şi 25 de ani, au adăugat vineri Pfizer şi BioNTech. 

Acest vaccin este pentru moment autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste. 

Copiii sunt mai puţin expuşi la cazuri grave ale bolii iar vaccinarea lor nu a fost o prioritate până acum. Dar reprezintă o parte importantă a populaţiei şi va trebui imunizată cu scopul de a stopa transmiterea bolii, argumentează experţii. 

Vaccinul de la Pfizer/ BioNTech, bazat pe tehnologia inovatoare ARN mesager, a fost primul ser contra Covid-19 aprobat în Occident la sfârşitul lui 2020.

Știri similare

Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras un sprijin larg pentru obţinerea unui al doilea mandat la conducerea OMS – diplomaţi

Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras un sprijin larg pentru obţinerea unui al doilea mandat la conducerea OMS – diplomaţi

Externe

Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras un sprijin larg pentru obţinerea unui al doilea mandat în funcţia de şef al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fiind nominalizat oficial de cel puţin 17 membri ai Uniunii Europene şi susţinut de ţări din alte regiuni, au declarat joi mai mulţi diplomaţi, transmite Reuters....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Preşedintele Joe Biden a ajuns la Casa Albă

Preşedintele Joe Biden a ajuns la Casa Albă

Externe

Preşedintele Joe Biden, învestit în funcţie miercuri, a ajuns la Casa Albă însoţit de prima doamnă, Jill Biden, şi de familia lor. ...

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Israelul restabileşte obligaţia purtării măştii de protecţie împotriva covid-19 în locuri publice închise

Israelul restabileşte obligaţia purtării măştii de protecţie împotriva covid-19 în locuri publice închise

Externe

Israelul a anunţat vineri restabilirea obligaţiei purtării măştii de protecţie în locuri publice închise, în urma unei creşteri a numărului contaminărilor cu noul coronavirus, într-o ţară în care peste jumătate din populaţie a fost vaccinată cu două doze de vaccin împotriva covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară

Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară

Externe

Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară şi au deschis focul împotriva unor protestatari la o centrală electrică, fără să fie clar dacă au folosit gloanţe de cauciuc sau muniţie reală, în condiţiile în care sute de mii de demonstranţi au ieşit duminică pe străzi, transmite Reuters....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O încărcătură de armament provenind din Rusia, reţinută în Etiopia şi confiscată la destinaţie în Sudan este ”legală şi comercială”, anunţă Ethiopian Airlines

O încărcătură de armament provenind din Rusia, reţinută în Etiopia şi confiscată la destinaţie în Sudan este ”legală şi comercială”, anunţă Ethiopian Airlines

Externe

Compania aeriană Ethiopian Airlines a anunţăat luni că un transport de armament către Sudan era o ”expediţie legală şi comercială” de arme de vânătoare, după ce încărcătura a fost confiscată de către autorităţile de la Khartoum, relatează AFP....

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
China denunţă voinţa SUA de a-şi impune democraţia altora şi activităţi militare americane, după discursul lui Biden în Congres

China denunţă voinţa SUA de a-şi impune democraţia altora şi activităţi militare americane, după discursul lui Biden în Congres

Externe

China a denunţat joi voinţa Statelor Unite de a le ”impune” modelul lor democratic altor ţări, denunţă activităţi militare americane şi pledează în favoarea unei ”non-confruntări” cu Washingtonul, în urma discursului dur al preşedintelui american Joe Biden în Congres, relatează AFP....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grecia: UE nu este pregătită să facă faţă unei repetări a crizei migranţilor din 2015 şi trebuie să prevină fuga oamenilor din Afganistan

Grecia: UE nu este pregătită să facă faţă unei repetări a crizei migranţilor din 2015 şi trebuie să prevină fuga oamenilor din Afganistan

Externe

Uniunea Europeană nu este pregătită să facă faţă unei repetări a crizei migranţilor din 2015 şi trebuie să încerce să îi împiedice pe oameni să fugă de conflictul care să amplifică în Afganistan, a declarat miercuri ministrul grec pentru Migraţie, Notis Mitarachi, transmite Reuters....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump

Externe

Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul preşedintelui SUA, Donald Trump, "din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, relatează BBC....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă