Perez, despre Superliga europeană: Vom salva fotbalul

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Perez, despre Superliga europeană: Vom salva fotbalul

Florentino Perez susţine că prin înfiinţarea Superligii europene se va salva fotbalul, preşedintele clubului Real Madrid apreciind că mereu când sunt schimbări sunt persoane care se opun.

„De fiecare dată când sunt schimbări, mereu sunt persoane care se opun….iar noi vom salva fotbalul în această perioadă de criză”, a declarat Perez la emisiunea spaniolă El Chiringuito.

„Audienţele şi drepturile din televizare scad, aşa că trebuie făcut  ceva. Toţi suntem ruinaţi. În două sezoane, Real a pierdut 400 de milioane de euro. Am ajuns la concluzia că în loc să schimbăm Liga Campionilor, crearea unei Superligi ne va permite să compensăm ce am pierdut”, a adăugat Perez.

Potrivit lui Perez, fotbalul actual nu este destul de atractiv: „Tinerii nu mai sunt interesaţi de fotbal. De ce? Pentru că sunt multe meciuri de nivel slab şi nu îi mai interesează, sunt alte platforme pe care să se uite”.

Florentino Perez a vorbit şi despre noul format al Ligii Campionilor începând din 2024, validat luni de UEFA: „Va exista tot mai puţin interes dacă vom continua cu Liga Campionilor. Noul format este absurd. Vom fi deja morţi în 2024”.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

„Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

Știri similare

Simona Halep a abandonat meciul cu Angelique Kerber din cauza unei accidentări la piciorul stâng care pare gravă. Ea a ieşit cu greu de pe teren

Simona Halep a abandonat meciul cu Angelique Kerber din cauza unei accidentări la piciorul stâng care pare gravă. Ea a ieşit cu greu de pe teren

Sport

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep a fost direct acceptată în această fază a competiţiei....

Vizualizări: 220, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Sport

Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 2-2 (1-0), în meciul cu echipa FC Sevilla, din manşa a doua a optimilor de finală. Germanii au câştigat şi partida tur, cu 3-2....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Chelsea – Aston Villa, scor 3-0, în Premier League

Chelsea – Aston Villa, scor 3-0, în Premier League

Sport

Formaţia Chelsea Londra a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Aston Villa, într-un meci contând pentru etapa a patra a campionatului Angliei....

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă