Perez a câştigat MP al Azerbaidjanului, Vettel a fost al doilea, iar Gasly, al treilea. Verstappen a abandonat, iar Hamilton a terminat penultimul

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Perez a câştigat MP al Azerbaidjanului, Vettel a fost al doilea, iar Gasly, al treilea. Verstappen a abandonat, iar Hamilton a terminat penultimul

Pilotul mexican al echipei Red Bull, Sergio Perez, a câştigat, duminică, la Baku, Marele Premiu al Azerbaidjanului, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de germanul Sebastian Vettel de la Aston Martin şi de francezul Pierre Gasly (Alpha Tauri).

Pilotul Ferrari Charles Leclerc din Monaco a pornit din pole position, dar a fost întrecut repede de Hamilton, al doilea la start. Olandezul Max Verstappen de la Red Bull, liderul clasamentului piloţilor, al treilea pe grilă, a profitat de schimbul de pneuri mai rapid efectuat de echipa lui şi a trecut la conducere, urmat de coechipierul său, Perez (locul 7 la start), şi de Hamilton.

Ordinea aceasta a fost păstrată mare parte din timp, chiar şi după ce cursa a fost neutralizată cu safety car, în turul 31/51, din cauza unui accident suferit de canadianul Lance Stroll (Astron Martin). Însă cu cinci tururi înainte de final, Verstappen a suferit o pană la monopostul său, la pneul stânga-spate, a pierdut controlul volanului şi a lovit zidul de protecţie de pe marginea pistei. Cursa a fost oprită cu steagul roşu, când au mai rămas trei tururi de efectuat.

După o întrerupere de peste 30 de minute, cursa a fost reluată de pe loc pentru parcurgerea celor trei tururi rămase. Hamilton a atacat la restart, a trecut în frunte, dar a frânat târziu într-un viraj şi a ieşit în decor. Britanicul a revenit pe pistă pe ultimul loc şi nu a mai putut câştiga decât o poziţie.

Astfel Perez obţine al doilea succes din carieră, primul la echipa Red Bull, la care s-a transferat în acest an. Clasat al doilea, Vettel a reuşit primul podium pentru Aston Martin. Gasly a reuşit să termine al treilea, a treia sa clasare pe podium.

Leclerc a trecut linia de sosire al patrulea, urmat de britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes), pe locul 5, şi de spaniolul Fernando Alonso (Alpine), pe locul 6.

Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine japonezul Yuki Tsunoda (Alpha Tauri), spaniolul Carlos Sainz (Ferrari), australianul Daniel Ricciardo (McLaren-Mercedes) şi finlandezul Kimi Raikkonen (Alfa Romeo).

Al doilea pilot Mercedes, finlandezul Valtteri Bottas, a ocupat locul 12.

În fruntea clasamentului piloţilor, continuă să conducă Verstappen, cu 105 puncte, urmat de Hamilton, cu 101 puncte. La constructori, Red Bull se distanţează de la un punct la 26 de Mercedes. Echipa austriacă are 174 de puncte, iar cea germană, 148 de puncte.

Următoarea etapă a CM de Formula 1, MP al Franţei, va avea loc la 20 iunie, pe circuitul Paul Ricard de la Le Castellet.

Știri similare

Cupa României: S-au stabilit preţurile biletelor la finala dintre Universitatea Craiova şi Astra

Cupa României: S-au stabilit preţurile biletelor la finala dintre Universitatea Craiova şi Astra

Sport

Stadionul ”Ilie Oană” găzduieşte sâmbătă, finala Cupei României, cu spectatori în tribună. Meciul care se dispută cu trofeul Cupei României pe masă, între Astra, aflată la a patra finală în 7 ani, şi Universitatea Craiova, vicecampioana Ligii 1 în sezonul trecut, revenită în finală după 3 ani, are ca oră de start 20:30. Preţul biletelor este de 30 RON (peluze), respectiv 60 RON (tribune). ...

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Numele Stadionului Maracana va fi schimbat

Numele Stadionului Maracana va fi schimbat

Sport

Statul Rio a votat schimbarea numelui legendarului stadion Maracana, care va deveni Stadionul Edson Arantes do Nascimento - Regele Pele, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Dinamo: 19 jucători la primul antrenament din 2021

FC Dinamo: 19 jucători la primul antrenament din 2021

Sport

Nouăsprezece jucători au fost prezenţi, duminică dimineaţă, la primul antrenament din acest an al echipei Dinamo, în cantonamentul de la Săftica....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FCSB a învins FC Botoşani, scor 2-0, în Liga I

FCSB a învins FC Botoşani, scor 2-0, în Liga I

Sport

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Torino – Udinese, scor 2-3, în Serie A

Torino – Udinese, scor 2-3, în Serie A

Sport

Formaţia Udinese a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Torino, într-un meci din etapa a XI-a a campionatului Italiei....

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă