Paul McCartney şi Tom Jones, între artiştii care cer prim-ministrului britanic o reformă a modului de plată pentru streaming

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Paul McCartney şi Tom Jones, între artiştii care cer prim-ministrului britanic o reformă a modului de plată pentru streaming

Paul McCartney, Van Morrison, Tom Jones şi The Rolling Stones se numără între artiştii care îi cer prim-ministrului britanic, Boris Johnson, o reformă a modului în care muzicienii sunt plătiţi când piesele lor sunt accesate online.

Ei i-au scris lui Johnson că legea „nu a ţinut pasul cu ritmul schimbării tehnologice” atunci când au fost calculate plăţile.

Publicată prima dată în luna aprilie, scrisoare deschisă include acum 234 de nume, între care Joe Strummer Estate şi artişti pop, rap şi rock precum Kano, Wolf Alice şi Jessie Ware.

Semnatarii consideră că serviciile de streaming şi casele de discuri fac miliarde de lire sterline fără a distribui corect bani artiştilor.

„Artiştii de azi câştigă foarte puţin din muzica lor – cei mai mulţi dintre artiştii invitaţi primesc mici părţi dintr-un cent de dolar american pe accesare şi muzicienii de înregistrări nu primesc nimic”, se arată în scrisoare, potrivit BBC.

Este precizat că „doar două cuvinte trebuie schimbate” în Legea drepturilor de autor din 1988 pentru a face ca serviciile de streaming să plătească muzicienii aproximativ la fel ca posturile de radio.

Când un cântec este difuzat la radio, redevenţele sunt împărţite în mod egal între casa de discuri şi artist/compozitor, cu o mică parte ce revine muzicienilor de înregistrări şi interpreţilor de sprijin, un sistem cunoscut ca remuneraţie echitabilă.

Cât priveşte serviciile de streaming, casele de discuri reţin mare parte din bani, iar artistul primeşte aproximativ 13%, în medie, în timp ce muzicienii de înregistrări nu primesc nimic.

Artiştii cer în special ca o clauză din Legea drepturilor de autor să fie modificată astfel ca remuneraţia echitabilă să se aplice şi în cazul streamingului.

Scrisoarea a revenit în atenţie în timp ce membrii parlamentului britanic se pregătesc să prezinte luna aceasta un raport privind sectorul de streaming muzical.

Știri similare

Rochia de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă la Palatul Kensington

Rochia de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă la Palatul Kensington

Entertainment

Celebra rochie de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă în cadrul "Royal Style in the Making", între 3 iunie 2021 şi 2 ianuarie 2022, la Palatul Kensington, a anunţat site-ul organizaţiei Historic Royal Palaces. ...

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sting a lansat „If It’s Love”, single de pe noul album

Sting a lansat „If It’s Love”, single de pe noul album

Entertainment

Muzicianul britanic Sting a lansat miercuri „If It's Love”, melodie pop-rock cu accente de jazz, single de pe noul album „The Bridge”, aşteptat pe 19 noiembrie....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sean Penn este de acord cu vaccinarea obligatorie pentru americani

Sean Penn este de acord cu vaccinarea obligatorie pentru americani

Entertainment

Actorul Sean Penn a spus, într-un interviu acordat Yahoo Entertainment, că industria de cinema ar trebui să dea exemplu, cu scopul de a îndemna oamenii să se vaccineze. El a precizat că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie pentru americani. ...

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
TIFF 2021 – Sistemul de notare al Centrului Naţional al Cinematografiei, criticat drept „mizerabil” de Caranfil şi Giurgiu

TIFF 2021 – Sistemul de notare al Centrului Naţional al Cinematografiei, criticat drept „mizerabil” de Caranfil şi Giurgiu

Entertainment

Sistemul de notare aplicat de Centrul Naţional al Cinematografiei în concursurile de proiecte a fost un subiect discutat pe scena galei de încheiere a celei de-a 20-a ediţii a Festivalului de Film Transilvania (TIFF), unde cineaştii Nae Caranfil, recompensat cu premiul de excelenţă, şi Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, l-au criticat drept „mizerabil”....

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă