Patru zile de pregătire a naţionalei de handbal feminin, fără antrenorul Adrian Vasile, testat pozitiv la Covid-19
Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăNaţionala de handbal feminin a României va susţine un stagiu de pregătire, între 23-27 februarie, însă fără antrenorul Adrian Vasile, care a fost testat pozitiv la Covid-19 şi se află în carantină. Tricolorele se vor pregăti cu secundul norvegian Bent Dahl.
”Este foarte importantă această perioadă de pregătire. Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza şi adversarele din turneul preolimpic şi ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acţiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit şi acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective. După această perioadă va urma o analiză a ultimei luni, apoi vom vedea ce mai avem de corectat şi de remediat în perspectiva turneului preolimpic”, a spus Adrian Vasile.
Pentru acţiunea din 23-27 februarie au fost convocate 20 de jucătoare, între care se află şi căpitanul Cristina Neagu şi colega sa de club, pivotul Crina Pintea.
Turneul preolimpic va avea loc în Muntenegru, între 19-21 martie, cu participarea ţării gazdă, a României, Norvegiei şi Thailandei. Primele două clasate vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice.