PAOK anunţă revenirea lui Răzvan Lucescu
Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, a anunţat, miercuri, revenirea în funcţia de antrenor principal a lui Răzvan Lucescu.
Lucescu îi succede lui Pablo Garcia, despre care Savvidis a spus că nu va mai fi antrenor principal, dar are opţiunea de a rămâne „în orice alt post”. „Orice decizie a sa va avea susţinerea mea şi îl sprijin în calea pe care o va alege”, a precizat preşedintele clubului elen.
„De la Răzvan Lucescu, arhitectul celor mai mari succese ale clubului nostru de până acum, care revine în familia PAOK, aşteptăm noi victorii şi trofee. Răzvan trebuie să apere şi să protejeze PAOK cu personalitatea şi experienţa sa. Obiectivul PAOK este să devină parte a elitei europene. Ne aşteaptă un drum dificil, dar nu intenţionăm să ne oprim”, a mai spus Savvidis.
Răzvan Lucescu a mai antrenat echipa PAOK în perioada 2017-2019 şi a obţinut trei trofee cu aceasta: campionatul Greciei în 2019 şi Cupa Greciei în 2018 şi 2019.