Pacientă cu tumoră cerebrală profundă, operată la Iaşi cu ajutorul robotului de chirurgie craniană

Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pacientă cu tumoră cerebrală profundă, operată la Iaşi cu ajutorul robotului de chirurgie craniană

O femeie de 68 de ani care prezenta o tumoră cerebrală profundă a fost operată la Iaşi cu ajutorul unui robot de chirurgie craniană, medicii susţinând că intervenţia a fost una de succes.

Managerul spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, medicul Lucian Eva, a declarat, luni, că pacienta s-a prezentat în spitalul ieşean cu dureri severe la cap, dar şi cu un sindrom confuzional, ea prezentând o tumoră cerebrală profundă.

“Pentru stabilirea unui diagnostic corect, imperios necesar pentru tratamentul complementar ulterior, s-a decis utilizarea robotului de chirurgie craniană. Cu ajutorul robotului am reuşit să realizăm o intervenţie chirurgicală de mare precizie în vederea stabilirii unui diagnostic corect. Tehnologia modernă ne-a ajutat să avem un plan de operaţie performant care ne-a indicat cu exactitate punctul pe unde se poate pătrunde prin compartimentul intracranian direct spre zona afectată a creierului printr-o linie dreaptă, fără a afecta structurile vitale ale creierului“, a declarat medicul Lucian Eva.

El a spus că intervenţia chirurgicală a durat aproximativ o oră şi a fost un real succes.

Potrivit medicilor ieşeni, este pentru prima dată când într-un spital din România s-a utilizat această platformă robotizată în beneficiul pacientului.

“Robotul de chirurgie craniană este un sistem care oferă poziţionare stereotactică, ghidare a traiectoriei şi un burghiu, care utilizează mişcări precise, aproape imperceptibile, pentru a atinge ţinta chirurgicală. Robotul creşte siguranţa, scurtează durata de spitalizare şi reduce complicaţiile pacienţilor. O altă caracteristică este că robotul permite forarea precisă a unei traiectorii chirurgicale chiar şi într-un plan oblic, ceea ce este deosebit de important în neurochirurgie“, a mai afirmat medicul Lucian Eva.

Știri similare

Coordonatorul campaniei de vaccinare prezintă soluţiile pentru asigurarea resursei umane calificate în centrele de vaccinare. Medicii din reţeaua de medicină şcolară şi stomatologii, luaţi în calcul

Coordonatorul campaniei de vaccinare prezintă soluţiile pentru asigurarea resursei umane calificate în centrele de vaccinare. Medicii din reţeaua de medicină şcolară şi stomatologii, luaţi în calcul

Exclusiv

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, anunţă că există judeţe în care există „o problemă reală” în asigurarea resursei umane calificate pentru centrele de vaccinare şi spune că autorităţile iau în calcul cooptarea unor medici de alte specialităţi decât medicina de familie sau chiar a medicilor stomatologi, în localităţile unde se amenajează centre de vaccinare în cadrul campaniei de imunizare anti-Covid, dar care se confruntă cu lipsă de personal. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus / 94 de persoane au decedat / 1.190 de pacienţi, la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus / 94 de persoane au decedat / 1.190 de pacienţi, la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, de la ultima raportare, 94 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost făcute 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.676 la cerere) şi 4.937 de teste rapide antigenice. ...

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comitetul de coordonare a vaccinării: 167 de cabinete noi pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer/BioNTech, deschise din 23 martie / De sâmbătă se vor putea face programări

Comitetul de coordonare a vaccinării: 167 de cabinete noi pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer/BioNTech, deschise din 23 martie / De sâmbătă se vor putea face programări

Exclusiv

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă că, din 23 martie, se deschid 167de noi cabinete pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer/BioNTech, deschise din 23 martie. Programările se vor putea face începând de sâmbătă....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîmpeanu: Elevii care au vulnerabilităţi, certificatul medical, cu siguranţă vor avea acces la învăţarea online. Cadrele didactice pot avea vulnerabilităţi şi cu certificat medical vor putea să predea online

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a afirmat, întrebat despre faptul că unii părinţi solicită o redeschidere a şcolilor în sistem hibrid, atât online cât şi cu prezenţă fizică în clasă, că normalitatea este deschiderea şcolilor cu prezenţă fizică, însă elevii care au vulnerabilităţi, în baza unui certificat medical, pot face învăţare online, la fel şi cadrele didactice cu vulnerabilităţi pot preda online, dacă au certificat medical....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate explică pricipiile după care poate fi majorat numărul de paturi din spitalele private în contract cu CNAS şi faptul că se impune, de fapt, o plafonare

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, anunţă un proiect de ordonanţă care prevede posibilitatea majorării numărului de paturi din spitalele private în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. El explică faptul că plafonul de creştere, de zece procente, se calculează „treptat şi fundamentat”, raportat la numărul de paturi care sunt în contract cu Casa, nu se adaugă acestora. ...

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sindicatul Europol, despre şoferul împuşcat în Botoşani: A reuşit să spargă mai multe baraje, a lovit mai multe autospeciale/ S-au tras 17 focuri de armă/ Era cunoscut de poliţişti, fiind condamnat pentru trafic de minori – VIDEO

Sindicatul Europol a transmis, joi, că poliţiştii din Botoşani au primit trei apeluri la 112 care semnalau că un bărbat ar conduce băut. Patrulele au plecat în urmărirea sa, dar bărbatul a refuzat să oprească şi a accelerat. Pe durata urmăririi, care s-a făcut pe zeci de kilometri, bărbatul a reuşit să spargă mai multe baraje şi a lovit mai multe autospeciale. S-au tras 17 focuri de armă, iar într-un final bărbatul a decedat. Şoferul era cunoscut de poliţişti, fiind condamnat pentru trafic de minori. ...

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Avionul C-130 Hercules în care se află cei 15 cetăţeni români evacuaţi din Kabul şi patru bulgari a aterizat la Baza Aeriană 90

Avionul C-130 Hercules în care se află cei 15 cetăţeni români evacuaţi din Kabul şi patru bulgari a aterizat la Baza Aeriană 90

Exclusiv

Avionul militar care a evacuat 15 români din capitala Afganistanului, Kabul, a aterizat, sâmbătă, la Baza Aeriană 90. Avionul a fost aşteptat de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, reprezentanţi ai Armatei Române, dar şi de ambasadorul Bulgariei, în condiţiile în care la bordul aeronavei de află şi patru cetăţeni bulgari....

Vizualizări: 226, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID / Certificatele de vaccinare, valabile până la 1 iulie 2022 / Ministrul recomandă celor care călătoresc să genereze certificatele din timp – VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, marţi seară, că Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022. ...

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan: Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, alături de STB, a decis extinderea şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă, în contextul în care, vineri de la ora 16.00 începe maratonul vaccinării în Bucureşti. ...

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Fostul ministru Marcel Vela, filmat la o terasă din Capitală cu pereţi pe toate laturile/ Prefectul Capitalei: Imaginile mi se par revoltătoare; cei care organizează genul acesta de activităţi nu au minimă empatie să înţeleagă că mulţi cetăţeni pot suferi

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, cataloghează drept "revoltătoare" imaginile în care fostul ministru de Interne Marcel Vela apare, alături de alte persoane, la o terasă cu pereţi pe toate laturile. Stoica susţine că proprietarii acestor localuri care nu respectă regulile trebuie să înţeleagă că "sunt mulţi cetăţeni care pot suferi din cauza lor"....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Autorităţile din Maramureş convoacă Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, după ce operatorul de salubritate din 11 localităţi a anunţat că nu mai are platformă de depozitare / Preşedintele CJ vrea declanşarea stării de alertă

Autorităţile din judeţul Maramureş au convocat, pentru începutul săptămânii viitoare, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care intenţionează să propună declanşarea stării de alertă, după ce operatorul de salubritate care asigură acest serviciu în 11 localităţi a anunţat că nu mai are unde să depoziteze deşeurile care constituie fracţie uscată - metal, plastic, hârtie. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă