Ouzounidis deja vorbeşte în română: Cred că am făcut un pas mare spre finală. Întrebat despre Malele: Nu înţeleg!
Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAntrenorul CS Universitatea Craiova, grecul Marinos Ouzounidis, a început să vorbească în limba română la conferinţele de presă. El a rostit câtva fraze în română, după meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, din Cupa României.
„(n.r. – în engleză) Rezultatul a fost foarte bun. (n.r. – în limba română) Cred că am făcut un pas mare spre finală. Dar trebuie să rămânem concentraţi pentru că avem al doilea meci. (n.r. – din nou în engleză) Şi trebuie să ne respectăm adversarul. Dacă vom fi serioşi, cred că suntem aproape de finală. (n.r. – despre faptul că nu a odihnit prea mulţi jucători) Ca să fii o echipă serioasă, ca să fii un club mare, trebuie să respecţi toţi adversarii. Din experienţa mea, în astfel de meciuri, marile echipe nu dau sută la sută, iar oponenţii dau mai mult de sută la sută şi pot apărea surprize în cupă. Totuşi, am făcut cinci schimbări faţă de meciul cu CFR Cluj, nu puteam face mai multe, trebuie să ne menţinem organizarea. (n.r. – despre Elvir Koljici, schimbat la pauză) Nu ştiu încă, sper că va fi ok. Am vrut să-i dăm timp, ştim că nu este gata, dar a fost o bună oportunitate să-i dăm timp astăzi. Sper că este ok şi nu este ceva serios. (n.r. – întrebat despre Malele de la FC Argeş) Nu ştiu. (n.r. în limba română) Nu înţeleg, nu înţeleg. (n.r. – în engleză) Nu este momentul să vorbim despre alţi jucători. Cred în jucătorii pe care îi acum la dispoziţie” a declarat Ouzounidis, la microfonul televiziunilor care transmit Cupa României.
Tehnicianul echipei Viitorul Pandurii, Cristian Lupuţ, şi-a felciitat jucătorii, în ciuda înfrângerii suferite cu 3-0.
„Am făcut un joc tactic bun, ştim că întâlnim Universitatea Craiova, una dintre cele mai bune echipe din România. Nu aveam cum să ieşim la joc pentru că… Una peste alta, vreau să felicit jucătorii! Am fost aproape să marcăm la 0-1, cine ştie, în meciurile de cupă sunt suprize. Se pare că încă ne apasă această ratare a play-off-ului, eu sper să trecem peste asta că nu avem timp de reveniri, că ne aşteaptă sâmbătă un joc la Bacău, unde trebuie să câştigăm trei puncte. (n.r. – despre retur) Deocamdată, cel mai apropiat joc este cel de sâmbătă, pe noi ne interesează cel mai apropiat joc. Până la meciul retur mai sunt patru jocuri de campionat”, a declarat Lupuţ.
CS Universitatea Craiova a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa din liga a doua Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în manşa I a semifinalelor Cupei României.
Au marcat: Bic ‘9, Tudorie ’47, Fedele ’85.
În prima semifinală, Astra Giurgiu a trecut, acasă, marţi, cu 1-0, de Dinamo.
Partidele retur vor avea loc în perioada 11-13 mai.