Organizatorii vor distribui 160.000 de prezervative la JO de la Tokyo, dar sportivii nu au voie să le folosească

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Organizatorii vor distribui 160.000 de prezervative la JO de la Tokyo, dar sportivii nu au voie să le folosească

Organizatorii vor distribui 160.000 de spectatori la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar sportivii nu vor avea voie să le folosească, informează dailymail.co.uk.

Sportivilor care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo li s-a spus să nu folosească prezervativele gratuite pe care le vor oferi organizatorii pentru a limita contactul fizic inutil. Sportivilor li s-a spus să practice distanţarea socială şi să evite contactele fizice cât mai mult posibil.

Distribuirea prezervativelor a devenit o tradiţie de la Jocurile de la Seul, din 1988, pentru a atrage atenţia asupra virsului HIV şi a bolii SIDA, iar Comitetul Olimpic Internaţional a solicitat continuarea acestui obicei la Tokyo, în ciuda pandemiei.

„Prezervativele distribuite nu sunt destinate a fi utilizate în Satul Olimpic”, a declarat comitetul de organizare pentru AFP.

În schimb, prezervativele ar trebui să fie duse de sportivi în ţările lor de origine şi să îi ajute să susţină campania de sensibilizare, au adăugat organizatorii.

Organizatorii au stabilit protocoale stricte anti-Covid-19 înaintea jocurilor din această vară, iar unii sportivi ar putea fi obligaţi să efectueze o carantină într-un hotel la sosirea lor, din cauza creşterii cazurilor de infectare cu varianta Delta a coronavirusului.

Sportivii care nu se vor confrunta cu aceste restricţii trebuie să fie testaţi negativ de două ori înainte de a călători la Tokyo. Ei vor fi testaţi zilnic în Japonia.

Cele mai recente reguli adoptate prevăd, de asemenea, că sportivii riscă să fie expulzaţi de la Jocurile Olimpice dacă încalcă protocoalele stricte.

Încălcarea regulilor ar include nepurtarea măştilor atunci când este necesar, nerespectarea distanţării sociale şi refuzul de a fi testat.

Printre sancţiunile pe care le-ar putea primi cei care nu respectă regulile se numără penalităţi financiare, descalificarea şi chiar excluderea permanentă de la JO.

Știri similare

Eşec pentru Mihăilă în Serie A: Parma – Sampdoria, scor 0-2

Eşec pentru Mihăilă în Serie A: Parma – Sampdoria, scor 0-2

Sport

Formaţia Parma, la care joacă Valentin Mihăilă, a fost învinsă, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Sampdoria Genova, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Italiei....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Neymar nu va evolua în meciul cu FC Barcelona

Neymar nu va evolua în meciul cu FC Barcelona

Sport

Atacantul brazilian Neymar nu va evolua în meciul cu FC Barcelona, pe care Paris Saint-Germain îl va disputa, miercuri, în returul optimilor Ligii Campionilor....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă