Organizaţia Cercetaşii Americii a ajuns la o înţelegere de 850 de milioane de dolari cu victimele abuzurilor sexuale
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăOrganizaţia Cercetaşii Americii (Boy Scouts of America, BSA) a ajuns la o înţelegere de 850 de milioane de dolari cu avocaţii care reprezintă aproximativ 60.000 de victime ale abuzurilor sexuale asupra minorilor, potrivit AP.
Înţelegerea reprezintă una dintre cele mai mari sume din istoria SUA plătite în cazuri de abuz sexual.
Avocaţii BSA au depus joi seară documente care subliniază un acord de sprijin restructurat cu avocaţii ce reprezintă victimele abuzurilor. Acordul include avocaţi care reprezintă consilii locale de Cercetaşi şi avocaţi desemnaţi să reprezinte victime care ar putea să depună plângeri în viitor.
„După luni de negocieri intense, datornicii au ajuns la o soluţie cu fiecare creditor oficial şi major în aceste cazuri”, au spus avocaţii BSA.
Boy Scouts of America, stabilită în Irving (Texas), a căutat protecţie prin faliment în februarie 2020, pentru a bloca sute de procese şi a crea un fond de compensaţii pentru bărbaţii care au fost molestaţi pe când erau copii, în urmă cu mai multe decenii, de către instructori şi alţi lideri.
Nu s-a putut ajunge la o soluţie globală prin care să fie despăgubite victimele şi care să permită organizaţiei vechi de 111 ani să îşi continue activitatea.
Un nou plan este aşteptat să fie depus vineri, iar acesta prevede ca cele 250 de consilii locale ale BSA să contribuie cu 600 de milioane de dolari la fondul pentru victimele abuzurilor. În schimbul contribuţiilor la fondul fiduciar şi transferului drepturilor de asigurare, BSA şi consiliile locale vor fi exonerate. O audiere în acest caz este programată pentru 20 iulie.