OMS estimează nevoile sanitare de urgenţă în Fâşia Gaza şi Cisiordania, în următoarele şase luni, la şapte milioane de dolari; Merkel se declară în favoarea unor ”contacte indirecte” cu Hamasul

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
OMS estimează nevoile sanitare de urgenţă în Fâşia Gaza şi Cisiordania, în următoarele şase luni, la şapte milioane de dolari; Merkel se declară în favoarea unor ”contacte indirecte” cu Hamasul

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la Mediterana de Est a estimat joi că, în următoarele şase luni, sunt necesare şapte milioane de dolari în vederea unui răspuns în criza sanitară din Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza, bombardată de către Israel, relatează AFP.

Biroul regional al OMS estimează, într-un ”apel de urgenţă”, că nevoile în vederea unui ”răspuns de urgenţă complet” se ridică la şapte milioane de dolari în următoarele şase luni, în vederea finanţării trimiterii unor furnituri medicale esenţiale în teritoriile palestiniene.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel s-a declarat în favoarea unor ”contacte indirecte” cu gruparea islamistă palestiniană Hamas, aflată şa putere în Fâşia Gaza, contacte pe care le consideră indispensabile în vederea unui armistiţiu cu Israelul.

”Nu o putem face în mod direct, însă Hamasul este necesar să fie implicat într-un fel sau altul, pentru că fără Hamas nu există armistiţiu”, a declarat Merkel la un forum oraganizat de grupul media WDR.

Pe de altă parte, Comsiliul Drepturilor Omului urmează să se reunească săptămâna viitoare într-o sesiune extrardinară pe tema intensificării conflictului israeiano-palestinian, a anunţat joi ONU.

Această reuniune, prevăzută la 27 mai, urmează să fie organizată la cererea Pakistanului, în calitate de coordinator al Organizaţiei Cooperării Islamice, şi a autorităţilor palesrtiniene, care au obţinut un număr suficient de semnături de la cele 47 de state membre ale Consiliului, a anunţat într-un comunicat ONU.

Știri similare

Marş la Minneapolis, la comemorarea unui an de la uciderea lui George Floyd

Marş la Minneapolis, la comemorarea unui an de la uciderea lui George Floyd

Externe

Apropiaţi ai lui George Floyd - afroamericanul a cărui ucidere, la Minneapolis, a provocat o vastă contestare a violenţelor poliţiei şi discriminării rasiale în Statele Unite şi în întreaga lume - au comemorat un an de la uciderea acestuia, relatează Reuters....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sărbătorile la intrarea în Anul Bivolului în China, afectate de lupta împotriva covid-19

Sărbătorile la intrarea în Anul Bivolului în China, afectate de lupta împotriva covid-19

Externe

Chinezii care muncesc în capitală se confruntă cu dilema de a sărbători Anul Bivolului împreună cu familia, în pofida unor restricţii impuse călătoriilor, sau să rămână singuri la Beijing, aşa cum le cer autorităţile, în această cea mai importantă sărbătoare din ţară, pe 12 februarie, cu ocazia căreia, în vremuri normale, milioane de oameni se întorc în provinciile din care sunt originari, relatează AFP....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE încheie negocieri exploratorii cu societatea americană în domeniul biotehnologiei Novavax vizând achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin candidat împotriva covid-19 în vederea asihurării unui total de peste două miliarde de doze

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că a încheiat negocieri exploratorii cu societatea americană în domeniul biotehnologiei Novavax în vederea achiziţionării a 100 de milioane de doze de vaccin candidat împotriva covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Externe

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Harry şi Meghan, la „Oprah” – Ducesa a dezvăluit că a avut gânduri sinucigaşe, simţindu-se izolată la Londra. Al doilea copil al cuplului, o fetiţă

Harry şi Meghan, la „Oprah” – Ducesa a dezvăluit că a avut gânduri sinucigaşe, simţindu-se izolată la Londra. Al doilea copil al cuplului, o fetiţă

Externe

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle, au vorbit, în cadrul programului special „The Oprah Winfrey Show”, difuzat duminică seară, despre familia regală şi au dezvăluit că s-au simţit izolaţi în interiorul ei, că au rămas fără sprijin financiar şi că nunta lor a avut cu trei zile înainte de ceremonia transmisă în întreaga lume. Ea a spus că a avut gânduri sinucigaşe, iar Harry a mărturisit că relaţia cu tatăl lui, prinţul Charles, s-a deteriorat, dar că „vindecarea” acesteia reprezintă una dintre priorităţile lui. Cei doi au spus că al doilea copil pe care îl aşteaptă este o fetiţă....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Parlamentul ungar adoptă o legislaţie care interzice ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor

Parlamentul ungar adoptă o legislaţie care interzice ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor

Externe

Ungaria a adoptat marţi un text de lege care interzice ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorări apărătorilor drepturilor omului, în contextul în care Guvernul suveranistului Viktor Orban îşi multiplică restricţiile impuse lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), relatează AFP....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ambasadorul american neagă că a părăsit capitala afgană

Ambasadorul american neagă că a părăsit capitala afgană

Externe

Ambasadorul american la Kabul, Ross Wilson, a infirmat marţi informaţiile potrivit cărora a părăsit ţara împreună cu personalul misiunii diplomatice înainte de preluarea conducerii de către talibani. ...

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
OMS îndeamnă la un moratoriu al vaccinării cu a treia doză de vaccin anticovid până la sfârşitul lui septembrie

OMS îndeamnă la un moratoriu al vaccinării cu a treia doză de vaccin anticovid până la sfârşitul lui septembrie

Externe

Directorul Orgaizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus îndeamnă miercuri la un moratoriu al vaccinării cu cea de a treia doză de vaccin împotriva covid-19 - până în octombrie -, pentru ca de aceste doze să poată beneficia ţări care şi-au imunizat doar o parte infimă a populaţiei, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vaccinul împotriva covid-19 Johnson & Johnson are o eficienţă de 72% în SUA şi o eficienţă medie de 66% la nivel global

Vaccinul împotriva covid-19 Johnson & Johnson are o eficienţă de 72% în SUA şi o eficienţă medie de 66% la nivel global

Externe

Johnson & Johnson (J&J) a anunţat vineri că vaccinul său cu o singură doză are o eficienţă de 72% împotriva covid-19 în Statele Unite, însă prezintă o eficienţă mai mică la nivel global - de 66% -, în urma unui test clinic efectuat pe trei continente şi care a vizat multiple variante ale noului coronavirus, relatează Reuters....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă