Oficialii americani au anunţat că a treia doză de vaccin anti-Covid va fi oferită spre administrare din 20 septembrie

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Oficialii americani au anunţat că a treia doză de vaccin anti-Covid va fi oferită spre administrare din 20 septembrie

Oficialii americani din Sănătate au anunţat miercuri că a fost dezvoltat un plan pentru a oferi tuturor americanilor o a treia doză de vaccin anti-Covid din 20 septembrie, relatează NBC.

Ei au citat dovezi că protecţia scade nu doar privind spitalizarea şi decesele, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea de simptome uşoare şi moderate, având în vedere că varianta Delta a coronavirusului se răspândeşte tot mai mult.

„Pe baza celei mai recente analize, protecţia actuală împotriva unei forme severe a bolii, a spitalizării şi decesului se poate diminua în lunile care urmează, mai ales în rândul celor care se află în grupe de risc sau care au fost vaccinaţi în primele faze ale campaniei”, au spus oficialii federali într-un comunicat remis miercuri.

Acesta a fost semnat, între alţii, de şefii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Institutului Naţional de Sănătate Publică şi Food and Drug Administration (FDA).

Administrarea dozei suplimentare este programat să înceapă pe 20 septembrie, presupunându-se că FDA şi CDC îşi vor da acordul privitor la siguranţa şi eficienţa dozelor până la acel moment.

Vor putea fi vaccinate cu a treia doză din serurile Moderna şi Pfizer/ BioNTech persoanele pentru care au trecut opt luni de la a doua doză.

Planul nu îi include încă pe cei care au primit vaccinul Johnson & Johnson, care a început să fie administrat la câteva luni după Pfizer şi Moderna. Oficialii anticipează că şi aceste persoane vor avea nevoie de o doză suplimentară şi aşteaptă mai multe date legat de eficienţa J&J în următoarele săptămâni.

Știri similare

Iranul îşi propune ajutorul în vederea unei soluţionări a crizei din Afganistan; ”SUA au eşuat în Afganistan”, iar ”poporul şi liderii politici afgani trebuie să ia decizii dificile”, avertizează Mohammad Javad Zarif

Externe

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif s-a întâlnit miercuri cu o delegaţie a Guvermului afgan şi talibani şi s-a declarat pregătit să-şi ofere ajutorul în vederea unei opriri a crizei din Afganistan, relatează Reuters....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kremlinul, îngrijorat în urma furtului unor materiale de la bordul unuia dintre ”avioanele ultimei judecăţi” de tip Il-80, aflat la reparaţii din 2019, menit să fie post de comandament în zbor şi refugiu al unor demnitari de rang înalt, inclusiv Putin

Poliţia rusă şi Kremlinul au anunţat miercuri deschiderea unei anchete, în urma furtului unor echipamente care se aflau la bordul unui avion militar menit să devină post de comandament în cazul unui conflict atomic, relatează AFP:...

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, de la începutul pandemiei

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, de la începutul pandemiei

Externe

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19 au fost înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei, potrivit datelor universităţii americane Johns Hopkins, care a calculat că numărul de infecţii cu SARS-CoV-2 a depăşit 217 milioane....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un desen uitat al lui Matisse, vândut cu 220.000 de euro la licitaţie

Un desen uitat al lui Matisse, vândut cu 220.000 de euro la licitaţie

Externe

Un desen al lui Henri Matisse, care a stat ani de zile pe un dulap, fără ca proprietara sa să-şi imagineze valoarea acestuia, a fost vândut la licitaţie cu 220.000 de euro, sâmbătă, la Manosque, anunţă casa de licitaţii Ivoire, relatează AFP....

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nici regina Elizabeth a II-a şi nici soţul său prinţul Philip nu şi-au exprimat îngrijorarea faţă de culoarea pielii lui Archie, fiul lui Meghan Markle şi prinţului Harry, anunţă Oprah Winfrey că i-a spus ducele de Sussex

Nici regina Elizabeth a II-a şi nici soţul său, prinţul Philip, nu au participat la conversaţii în cadrul familiei regale britanice în care s-au exprimat îngrijorări cu privire la culoarea pielii fiului lui Meghan Markle şi prinţului Harry, înaintea naşterii copilului, declară luni Oprah Winfrey, relatează AFP....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comisia germană a vaccinării STIKO recomandă persoanelor în vârstă de până la 60 de ani să nu se vaccineze cu a doua doză de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, ci cu o doză de la alt laborator farmaceutic

Comisia gemană a vaccinării - STIKO - le recomandă persoanelor în vârstă de până la 60 de ani care au fost vaccinate cu o primă doză de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford să se vaccineze, la rapel, cu o doză unui vaccin produs de către alt laborator farmaceutic, relatează Reuters....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Washington – Un bărbat înarmat a fost arestat în apropiere de Capitoliu

Washington – Un bărbat înarmat a fost arestat în apropiere de Capitoliu

Externe

Un bărbat înarmat a fost arestat, vineri seara, la Washington, în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile, potrivit unui raport al Poliţiei citat de AFP. ...

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Zeci de arestări la Ierusalim, în urma unor ciocniri între tineri israelieni de extremă dreapta din Lehava, palestinieni şi poliţişti în toiul Ramadanului

Zeci de arestări la Ierusalim, în urma unor ciocniri între tineri israelieni de extremă dreapta din Lehava, palestinieni şi poliţişti în toiul Ramadanului

Externe

Poliţia israeliană a arestat vineri peste 50 de persoane, în urma unor ciocniri, în nopatea de joi spre vineri, între forţe de ordine şi manifestanţi la Ierusalim - în toiul Ramadanului -, soldate potrivit unor medici palestinieni cu peste 100 de răniţi, relatează Reuters....

Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Erdogan: Turcia nu va deveni ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul crizei afgane

Erdogan: Turcia nu va deveni ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul crizei afgane

Externe

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a cerut joi ţărilor europene să îşi asume responsabilitatea pentru migranţii care vin din Afganistan, adăugând că Turcia nu intenţionează să devină ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul turbulenţelor care au loc în urma preluării controlulului de către talibani în statul afgan, transmite Reuters....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă