Oficial SUA: Luptătorii talibani ar putea izola Kabulul în 30 de zile şi să îl cucerească în 90

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Oficial SUA: Luptătorii talibani ar putea izola Kabulul în 30 de zile şi să îl cucerească în 90

Luptătorii talibani ar putea izola capitala Afganistanului, Kabul, în 30 de zile şi să cucerească oraşul în 90 de zile, a declarat un oficial american în domeniul apărării, citând serviciile de informaţii ale Statelor Unite, în condiţiile în care militanţii talibani continuă să avanseze, transmite Reuters.

Oficialul, care a vorbit miercuri sub condiţia anonimatului, a declarat că noua evaluare a timpului în care Kabul ar putea rezista este rezultatul victoriilor rapide ale talibanilor, în timp ce forţele străine conduse de SUA se retrag din ţară.

„Dar aceasta este o concluzie prematură”, a adăugat oficialul, spunând că forţele de securitate afgane ar putea inversa evenimentele prin opunerea unei rezistenţe mai mari.

Islamiştii controlează acum 65% din Afganistan şi au cucerit sau ameninţă să cucerească 11 capitale de provincie, a declarat marţi un înalt oficial al UE.

Faizabad, în provincia Badakhshan, din nord-estul ţării, a devenit miercuri cea de-a opta capitală de provincie cucerită de talibani. Toate căile de acces către Kabul, care se află într-o vale înconjurată de munţi, au fost sufocate de civili care intră în oraş şi fug de violenţe, a declarat pentru Reuters o sursă de securitate occidentală. Acest lucru face dificil să se ştie dacă odată cu ei vin şi luptători talibani.

„Există temeri că vor intra şi atacatori sinucigaşi în cartierele diplomatice, pentru a speria, a ataca şi pentru a se asigura că toată lumea pleacă cât mai curând posibil”, a spus el.

Ţările străine încearcă să se asigure că personalul lor pleacă rapid din Kabul, au declarat pentru Reuters cinci oficiali de securitate străini. Unul dintre ei a spus că operatorilor aerieni internaţionali li se cere, de asemenea, să îşi evacueze personalul.

Pierderea Faizabad este cea mai recentă înfrângere pentru guvernul afgan, care s-a străduit să oprească înaintarea atacurilor talibane.

Preşedintele Ashraf Ghani a zburat la Mazar-i-Sharif pentru a-i aduna pe vechii lideri de război în apărarea celui mai mare oraş din nord, în timp ce forţele talibane se apropie.

Jawad Mujadidi, membru al consiliului provincial din Badakhshan, a declarat că talibanii au asediat Faizabad înainte de a lansa marţi o ofensivă.

„Odată cu căderea Faizabadului, tot nord-estul a intrat sub controlul talibanilor”, a declarat Mujadidi pentru Reuters.

Talibanii vor să învingă guvernul susţinut de SUA şi să impună din nou legea islamică strictă. Viteza cu care avansează şocat guvernul şi pe aliaţii săi.

Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a îndemnat pe liderii afgani să lupte pentru patria lor, spunând marţi că nu regretă decizia sa de retragere. El a spus că Washingtonul a cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari de-a lungul a 20 de ani şi a pierdut mii de soldaţi americani. Statele Unite furnizau sprijin aerian semnificativ, alimente, echipamente şi salarii forţelor afgane, a spus el.

Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a refuzat să comenteze miercuri despre evaluările conform cărora Kabul ar putea fi ocupat în curând de talibani.

„Urmărim îndeaproape condiţiile de securitate care se deteriorează în anumite părţi ale ţării, dar niciun rezultat special, în opinia noastră, nu este inevitabil”, a spus ea.

Statele Unite vor finaliza retragerea forţelor în această lună, în schimbul promisiunilor talibanilor de a preveni utilizarea Afganistanului pentru terorism internaţional.

Psaki a spus că programul de retragere se menţine şi a reiterat opinia administraţiei conform căreia forţele afgane au sprijinul de care au nevoie din partea SUA pentru a lupta.

Știri similare

Africa de Sud îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19

Africa de Sud îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19

Externe

Africa de Sud, în care se fac simţite semnele unui al treilea val al epidemiei covid-19, îşi lansează luni campania de vaccinare la scară mare, vizând cu prioritate persoane în vârstă de peste 60 de ani şi persoane cu risc, iar Guvernul preconizează să vaccineze 16,6 milioane de oameni în şase luni, pentru a-şi imuniza populaţia, dintre care cinci milioane de oameni în vârstă de peste 60 de ani - până la sfârşitul lui iunie, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rusia continuă să comaseze trupe la frontiera Ucranei, acuză Kievul

Rusia continuă să comaseze trupe la frontiera Ucranei, acuză Kievul

Externe

Rusia a comasat în decurs de o săptămână peste 120.000 de militari la frontiera Ucrainei, a anunţat marţi ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, care îndeamnă Occidentul să impună noi sancţiuni Moscovei, relatează Reuters....

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Senatorul republican Pat Toomey spune că Trump ar trebui să demisioneze

Senatorul republican Pat Toomey spune că Trump ar trebui să demisioneze

Externe

Senatorul republican Pat Toomey a declarat că preşedintele în exerciţiu Donald Trump ar trebui să demisioneze, după ce susţinătorii actualului lider de la Casa Albă au luat miercuri cu asalt Capitoliul, relatează Reuters....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Casa Albă prezintă portretul oficial al lui Joe Biden

Casa Albă prezintă portretul oficial al lui Joe Biden

Externe

Joe Biden are un portret oficial în calitate de preşedinte al Statelor Unite, realizat la patru luni de la alegeri, dezvăluit de către noul fotograf al Casei Albe Adam Schultz pe Twitter....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Agenţia Europeană a Medicamentului adaugă alergii grave, identificate în Regatul Unit, pe lista de posibile efecte secundare ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford

Agenţia Europeană a Medicamentului adaugă alergii grave, identificate în Regatul Unit, pe lista de posibile efecte secundare ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford

Externe

Alergii grave urmează să fie adăugate pe lista cu posibile efecte secundare ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, după ce acest tip de reacţii au fost identificate în Regatul Unit, a anunţat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Barcelona: Violenţe în a cincea noapte de manifestaţii de susţinere a rapperului condamnat pentru elogierea terorismului şi calomnierea monarhiei – VIDEO

Barcelona: Violenţe în a cincea noapte de manifestaţii de susţinere a rapperului condamnat pentru elogierea terorismului şi calomnierea monarhiei – VIDEO

Externe

Protestatarii au aruncat cu sticle în forţele de ordine, au incendiat containere şi au vandalizat magazine la Barcelona, noaptea trecută, în timpul unor noi manifestaţii de susţinere a rapperului Pablo Hasel, condamnat pentru elogierea terorismului şi calomnierea monarhiei, relatează Reuters....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iranul îşi propune ajutorul în vederea unei soluţionări a crizei din Afganistan; ”SUA au eşuat în Afganistan”, iar ”poporul şi liderii politici afgani trebuie să ia decizii dificile”, avertizează Mohammad Javad Zarif

Iranul îşi propune ajutorul în vederea unei soluţionări a crizei din Afganistan; ”SUA au eşuat în Afganistan”, iar ”poporul şi liderii politici afgani trebuie să ia decizii dificile”, avertizează Mohammad Javad Zarif

Externe

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif s-a întâlnit miercuri cu o delegaţie a Guvermului afgan şi talibani şi s-a declarat pregătit să-şi ofere ajutorul în vederea unei opriri a crizei din Afganistan, relatează Reuters....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
AFP: O sută de zile de mandat Biden în pas de atac

AFP: O sută de zile de mandat Biden în pas de atac

Externe

Cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a impus amprenta în primele 100 de zile de mandat, în care a gândit la scară mare, s-a mişcat repede şi şi-a surprins atât criticii, cât şi unii susţinători, relatează AFP....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O seringă uriaşă, ”desenată” pe cerul Germaniei de către un pilot amator, Samy Kramer, în vârstă de 20 de ani

O seringă uriaşă, ”desenată” pe cerul Germaniei de către un pilot amator, Samy Kramer, în vârstă de 20 de ani

Externe

Un pilot amator, Samy Kramer, în vârstă de 20 de ani, s-a amuzat şi a ”desenat” o seringă uriaşă, cu ajutorul GPS-ului, un itinerariu pe care l-a programat punct cu punct înainte de a decola miercuri, la bordul unui mic avion cu două locuri, de pe aeroportul din Friedrichshafen, în apropiere de Lacul Konstantz, relatează AFP....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă