O treime dintre militarii americani nu vor să se vaccineze împotriva covid-19

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O treime dintre militarii americani nu vor să se vaccineze împotriva covid-19

Aproximativ o treime dintre membrii Forţelor armate americane refuză să se vaccineze împotriva covic-19, în pofida unui nivel puternic de contaminare în rândul acestora şi a participării militarilor în campnia vaccinării populaţiei, anunţă oficiali de la Departamentul american al Apărării, relatează AFP.

General-maiorul Jeff Taliaferro a dezvăluit această proporţie importantă de refuz în cadrul unei audieri, miercuri, în Congres, în contextl în care Pentagonul consideră vaccinurile împotriva covid-19 ”facutative” în rândul trupelor.

”Nivelul acceptării se situează la aproximativ două treimi”, a precizat Jeff Taliaferro, insistând asupra faptului că această estimare are la bază ”date foarte timpurii”.

Un purtător de cuvânt Pentagonului, John Kirby, a anunţat că nu există date detaliate referitoare la totalitatea forţelor armate cu privire la vaccinare, însă a preciat că, până în prezent, s-au efectuat 916.500 de vaccinări.

Nivelul refuzului vaccinării este aproape similar celui al populaţiei civile, a precizat John Kirby.

Guvernul Biden a trimis membriai forţelor armate şi Gărzii Naţionale să consolideze efectivele angajate în campania de vaccinare a marelui public în întreaga ţară.

Pentagonul impune ca obligatorie vaccinarea militarilor cu majoritatea vaccinurilor standard.

Însă vaccinurile autorizate în prezent împotriva covid-19 în Statele Unite sunt autorizate doar în baza unei proceduri de urgenţă a Agenţeii americane a medicamrntului (FDA).

Vaccinarea împotriva covid-19 nu poate fi, aşadar, impusă trupelor, a explicat John Kirby.

”Există o limită veritabilă, din punct de vedere legal (…), în impunerea obligativităţii (vaccinării) trupelor şi familiilor acestora”, a subliniat el.

Știri similare

Barack Obama îşi anulează petrecerea de ziua de naştere cu 400 de invitaţi pe Insula Martha’s Vineyard, din cauza unor critici republicene, şi urmează să găzduiască un eveniment mai modest, cu familia şi prieteni apropiaţi

Externe

Barack Obama, care a împlinit 60 de ani miercuri, şi-a anulat petrecerea prevăzută la sfârşitul acestei săptămâni pe Insula de lux Martha's Vineyard, în Massachusetts, din cauza unor critici republicane, în contextul unei intensificări a epidemiei covid-19 din caua variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, relatează AFP....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nava ONG-ului SOS Méditerranée Ocean Viking salvează 369 de migranţi la Mediterana şi are la bord 572 de persoane

Nava ONG-ului SOS Méditerranée Ocean Viking salvează 369 de migranţi la Mediterana şi are la bord 572 de persoane

Externe

Nava de salvare a ONG-ului SOS Méditerranée Ocean Viking a salvat, în noaptea de duminică spre luni, 369 de migranţi - inclusiv un sugar, doi copii şi 110 de minori neînsoţiţi, originari dn Egipt, Bangladesh şi Eritreea -, în urma unei operaţiuni de salvare de câteva zile, şi are la bord, în total, 572 de persoane, a anunţat ea pe Twitter, relatează AFP....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Experţi americani: Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al J&J ar putea avea nevoie de un rapel din cauza variantei Delta

Experţi americani: Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al J&J ar putea avea nevoie de un rapel din cauza variantei Delta

Externe

Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al Johnson & Johnson (J&J) ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, potrivit unor experţi în boli infecţioase din Statele Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Statul american Louisiana, rămas în mare parte fără electricitate, descoperă amploarea pagubelor cauzate de uraganul Ida, soldat cu un mort şi inundaţii în zona de coastă

Statul american Louisiana, rămas în mare parte fără electricitate, descoperă amploarea pagubelor cauzate de uraganul Ida, soldat cu un mort şi inundaţii în zona de coastă

Externe

Statul american Louisiana, rămas în mare parte fără electricitate, se pregătea luni să descopere amploarea pagubelor după uraganul Ida, soldat cu cel puţin un mort în apropiere de New Orleans şi care a inundat regiuni vaste de coastă, relatează AFP....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Forţele Houthi din Yemen au lansat drone şi rachete asupra facilităţilor de producţie a petrolului din Arabia Saudită

Forţele Houthi din Yemen au lansat drone şi rachete asupra facilităţilor de producţie a petrolului din Arabia Saudită

Externe

Forţele Houthi din Yemen au lansat duminică drone şi rachete asupra facilităţilor de producţie a petrolului din Arabia Saudită, atacând o unitate a grupului Aramco, Ras Tanura. Potrivit Arabiei Saudite, atacul a avut ca ţintă securitatea şi stabilitatea aprovizionării cu energie la nivel global, transmite Reuters....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Externe

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, a acuzat autorităţile ruse că au comis o crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele pe care forţele ruse le-au ocupat de la invadarea ţării în urmă cu 5 luni şi jumătate, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 164, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Fostul avocat al Casei Albe Don McGahn urmează să fie audiat în Congres cu privire la obstrucţionarea justiţiei de către Trump în ancheta Mueller cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016

Fostul avocat al lui Donald Trump la Casa Albă Don McGahn a acceptat să depună mărturie, după doi ani, cu privire la acuzaţii de obstrucţionarea anchetei privind amestecul Rusiei în campania miliardarului republican, a anunţat justiţia americană, relatează AFP....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă