O nouă tranşă de vaccin de la compania Moderna soseşte vineri în ţară – 111.600 doze de vaccin care vor fi depozitate la Unifarm

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O nouă tranşă de vaccin de la compania Moderna soseşte vineri în ţară – 111.600 doze de vaccin care vor fi depozitate la Unifarm

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că, vineri, vor ajunge în ţară 111.600 doze de vaccin care vor fi depozitate la Unifarm.

”Cantitatea livrată României constă în 111.600 doze de vaccin. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Compania Natională “Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Depozitul Companiei Nationale “Unifarm” SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a transmis CNCAV.

Până în prezent, 1.705.200 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 726.395 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Știri similare

Societatea de ATI: Condamnăm orice abuz sau comportament inadecvat din spitale. Considerăm însă inacceptabilă judecarea şi execuţia publică, cu cruzime şi vulgaritate, a unor oameni exclusiv pe baza unor alegaţii şi fără a aştepta stabilirea adevărului

Exclusiv

Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă arată că limitarea mobilităţii pacienţilor aflaţi la terapie intensivă, prin legare sau sedare, este o procedură recunoscută şi recomandată, pentru ca bolnavii să nu se rănească sau să nu îşi agraveze starea. "Aceste proceduri se efectuează la indicaţia unui medic, cu mijloace dedicate care să limiteze disconfortul sau leziunile suplimentare. Rudele pacienţilor trebuie să fie informate cu privire la scopul, modul de aplicare şi beneficiile metode", precizează SRATI. Reprezentanţii acesteia critică însă "categorisirea unor persoane sau grupuri de persoane ca fiind sigur vinovate de fapte abominabile, de asociere în scop criminal, precum şi instigarea populaţiei impotriva unui grup profesional". "(...) condamnăm orice abuz sau comportament inadecvat din spitale, care fac rău atât pacienţilor, cât şi personalului medical onest şi dedicat. Considerăm însă inacceptabilă judecarea şi execuţia publică, cu cruzime şi vulgaritate, a unor oameni, exclusiv pe baza unor alegaţii şi fără a aştepta stabilirea adevărului", arată SRATI....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Dezvoltării anunţă un nou Cod al Urbanismului: Nu este normal ca pentru o casă de locuit să fie necesare exact atâtea şi aceleaşi avize ca şi pentru un dezvoltator imobiliar care face două blocuri cu 100 de apartamente

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat realizarea unui Cod al urbanismului, care va simplifica accesul la partea de avizare pentru o investiţie, precizând că nu este normal ca pentru o casă de locuit să fie necesare aceleaşi avize ca pentru un dezvoltator imobiliar care face două blocuri cu 100 de apartamente....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Buzău – Fetiţa de 5 ani şi 7 luni care a dispărut de acasă joi noapte nu a fost găsită încă. Căutările sunt continuate de 140 de persoane, inclusiv voluntari, şi sunt folosiţi şi câini de urmă

Fetiţa de 5 ani şi 7 luni care a dispărut de acasă joi noapte nu a fost găsită. Căutările s-au desfăşurat pe tot parcursul nopţii, poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor alăturându-li-se zeci de voluntari. ...

Vizualizări: 226, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dan Barna, apel la persoanele care au informaţii conform cărora oameni neimunizaţi ar fi primit certificate de vaccinare să anunţe autorităţile

Dan Barna, apel la persoanele care au informaţii conform cărora oameni neimunizaţi ar fi primit certificate de vaccinare să anunţe autorităţile

Exclusiv

Vicepremierul Dan Barna afirmă că a văzut informaţii apărute în spaţiul public conform cărora unii dintre cei care ar trebui să asigure vaccinarea anti-COVID ar fi aruncat serul, dar au eliberat certificatele de vaccinare, el subliniind că nu are date oficiale conform cărora acest lucru s-a întâmplat. Dan Barna face apel la persoanele care au informaţii că acest lucru ar fi real să se adreseze imediat instituţiilor statului, el considerând că o astfel de situaţie, dacă există, este extrem de gravă. ...

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Alte 3.034 noi cazuri de infectare cu coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore/ 60 de persoane au decedat, pentru una nefiind raportate comorbidităţi/ 1.119 persoane, la ATI

UPDATE – Alte 3.034 noi cazuri de infectare cu coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore/ 60 de persoane au decedat, pentru una nefiind raportate comorbidităţi/ 1.119 persoane, la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, alte 3.034 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, 60 de persoane au decedat, pentru una nefiind raportate comorbidităţi. În unităţile ATI din ţară sunt internate 1.119 persoane. ...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare: Nu se aşteaptă o retragere a autorizării de punere e piaţă a vaccinului AstraZeneca Oxford după ce un reprezentant al EMA a confirmat existenţa unei ”legături” între vaccin şi tromboze

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că nu se aşteaptă la o retragere a autorizării de punere e piaţă a vaccinului AstraZeneca Oxford după ce un reprezentant al Agenţiei Europene a Medeicamentului (EMA), Marco Cavaleri, a confirmat existenţa unei ”legături” între vaccinarea cu acest ser şi cazuri de tromboză observate post-imunizare. „Foarte probabil că vor fi recomandări suplimentare transmise şi modificate recomandările din caracteristicile produsului, practic, modificări ale prospectului. Noi sperăm, aşa cum toată lumea aşteaptă, să se facă aceste recomandări în aşa fel încât să avem o sursă clară pe baza căreia să putem lua decizii.”, afirmă Gheorghiţă. ...

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 225 de cazuri noi de COVID-19 şi 20 de decese în ultimele 24 de ore / 93 decese de anul trecut sau de la începutul acestui an, anunţate / Numărul pacienţilor aflaţi la ATI continuă să scadă

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri că s-au raportat, în ultimele 24 de ore, 225 de cazuri noi de COVID-19 şi 20 de decese, cărora li se adaugă alte 93 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 341 de pacienţi sunt internaţi la ATI....

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban, la inaugurarea fabricii de producţie IVECO Defence Vehicles de la Petreşti: Este rezultatul unui contract încheiat între Armata română şi firma IVECO, un contract prin care Armata achiziţionează un număr foarte important de autovehicule de la IVECO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la inaugurarea fabricii de producţie IVECO Defence Vehicles din localitatea Petreşti (Dâmboviţa), că aceasta este rezultatul unui contract încheiat între Armata română şi firma IVECO, prin care Armata achiziţionează "un număr foarte important" de autovehicule. "În perspectivă, ne dorim ca IVECO să îşi dezvolte afacerile în România. Au luat decizia să deschidă un centru regional şi suntem convinşi că vor continua investiţiile şi ceea ce ne interesează pe noi este ca o parte cât mai mare din ceea ce se produce să se producă în România, să genereze dezvoltare locuri de muncă, venituri pentru bugetele locale şi pentru bugetul naţional", a arătat Orban....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Observatorul pentru Romi, lansat după cinci decenii de la Declaraţia de la Orpington şi primul Congres Internaţional al Romilor

Observatorul pentru Romi, lansat după cinci decenii de la Declaraţia de la Orpington şi primul Congres Internaţional al Romilor

Exclusiv

Observatorul pentru Romi, o entitate de cercetare şi analiză pentru situaţia socio-economică şi drepturile omului, va fi lansat anul acesta, a declarat joi pentru News.ro sociologul Gelu Duminică. Ambasada Marii Britanii sprijină, inclusiv financiar, înfiinţarea entităţii care va oferi Guvernului date esenţiale pentru a-şi construi deciziile politice privind comunitatea romă....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
USR: Ministrul Rafila induce panică generală şi decredibilizează sistemul de sănătate din România

USR: Ministrul Rafila induce panică generală şi decredibilizează sistemul de sănătate din România

Exclusiv

USR a acuzat că ministrul Alexandru Rafila seamănă panică în rândul românilor şi decredibilizează întregul sistem de sănătate cu ultimele declaraţii iresponsabile privind pastilele de iod. „Nu în ultimul rând, ministrul Sănătăţii îngreunează sau chiar blochează activitatea medicilor de familie şi accentuează riscurile pentru pacienţii cu probleme curente de sănătate, care se vor confrunta cu timpi mai mari de aşteptare până vor beneficia de consultaţie”, mai transmite partidul, într-un comunicat de presă. ...

Vizualizări: 168, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Coordonatorul campaniei de vaccinare: Persoanele care sunt peste 55 de ani, care sunt în evidenţă cu boli cronice, care sunt peste 65 de ani chiar dacă au sau nu boli cronice pot să se înscrie la vaccinare începând cu 15 martie, foarte probabil

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că persoanele care nu se încadrează în categoriile de vârstă cărora le este recomandat vaccinul produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford se vor putea programa din nou în platforma de vaccinare cel mai probabil din 15 martie. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Intrarea în Statele Unite ale Americii se va face pe baza unu test negativ de coronavirus, nu mai vechi de 72 de ore, din 26 ianuarie/ Cei care au trecut prin boală şi pot dovedi asta sunt exceptaţi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, vineri seară, că autorităţile americane au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19. Intrarea în ţară se va face pe baza unui test negativ de coronavirus. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie 2021. ...

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică – Peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19 / 77 de decese /Numărul pacienţilor de la ATI a scăzut uşor / Numărul judeţelor în care coeficientul infectărilor cumulate a trecut de 3 a ajuns la cinci

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 4,278 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost consemnate 77 decese. În prezent, la ATI sunt 1.032 de pacienţi cu COVID-19. Numărul judeţelor în care coeficientul infectărilor cumulate a trecut de 3 a ajuns la cinci după ce Braşovul a înregistrat o valoare de 3,04 a acestui indicator....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Aglomeraţie pe Transfăgărăşan / Unii şoferi au parcat pe carosabil, blocând circulaţia / Mesaj ironic al Poliţiei Sibiu – Din seria: mie să-mi fie bine, restul se descurcă – FOTO

Aglomeraţie pe Transfăgărăşan / Unii şoferi au parcat pe carosabil, blocând circulaţia / Mesaj ironic al Poliţiei Sibiu – Din seria: mie să-mi fie bine, restul se descurcă – FOTO

Exclusiv

Autorităţile anunţă că este aglomeraţie mare pe Transfăgărăşan, iar unii şoferi au parcat pe carosabil, blocând traficul. ”Din seria: mie să-mi fie bine, restul se descurcă”, au transmis ironic reprezentanţii Poliţiei Sibiu, care au precizat că sunt aplicate amenzi tuturor care sunt în această situaţie. ...

Vizualizări: 171, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Ministrul Nicolae Ciucă participă la acţiunea ”Cadouri pentru veteranii de război”, urmând a pregăti pachete pentru veteranii din Bucureşti, Ilfov şi Republica Moldova / Pachete pentru toţi cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, marţi, la activitatea de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din municipiul Bucureşti, judeţul Ilfov şi din Republica Moldova. Vot primi pachete, în perioada 27 - 30 martie, toţi cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, dar şi cei 8 din Republica Moldova. ...

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Circulaţia mai multor trenuri, suspendată miercuri şi joi, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic în sud-estul ţării/ Pe secţia Bucureşti-Constanţa se va circula cu locomotive Diesel

Circulaţia mai multor trenuri va fi suspendată, miercuri şi joi, în urma avertizărilor meteorologice privind ninsori şi vânt puternic în sud-estul ţării, în timp ce alte garnituri vor avea opriri suplimentare, anunţă CFR Călători. Pe secţia Bucureşti - Constanţa, se va circula cu locomotive Diesel, în locul celor electrice....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă