O lege electorală aprig contestată, promulgată de către guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O lege electorală aprig contestată, promulgată de către guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott

Guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott a promulgat o lege electorală, aprig denunţată de către democraţi, care văd în ea o restricţie a accesului la urne, la mai puţin de o săptămână după intrarea în vigoare a unei controversate legi împotriva avortului în acest stat american mare, relatează AFP.

Această lege electorală vizează, porivit apărătorilor ei republicani, să facă alegerile mai sigure şi să armonizeze reglementările din acest stat cu 29 de milioane de locuitori.

Însă ea intră într-o mişcare de fond în Statele Unite, alimentată de acuzaţii – nefondate – de fraude masive în alegerile prezidenţiale din 2020, răspândite de către perdantul republican Donald Trump.

Începţnd din ianuarie, cel puţin 18 state americane au adoptat 30 de legi electorale restrictive, iar alte zeci de legi sunt încurs de examinare, potrivit grupului de reflecţie Brennan Center for Justice.

Legea texană interzice votul ”drive-in”, care s-a răspândit în 2020, în timpul pandemiei covid-19, în vederea evitării unor cozi lungi de aşteptare, şi instaurează numeroase restricţii la vorul prin corespondenţă.

Criticii textului consideră că aceste restricţii vizează mai ales dispoziţii care facilitează votul minorităţilor, mai ales al afroamericanilor, care votează în general cu democraţii.

Democraţii au promis să lanseze recursuri judiciare cu scopul de abloca legea.

Însă guvernatorul Greg Abbott s-a declarat ”extrem de încrezător” în faptul că acastă lege va fi ”validată la tribunal”.

”Ea facilitează accesul la vot”, a subliniat el marţi, în faţa camerelor de luat imagini, în oraşul Tyler, în Texas.

”Nimeni care are dreptul să voteze nu va fi privat de oportunitatea de a vota. (Legea) complică, în schimb, sarcina celor care trişează şi care vor să depună un buletin ilegal”, a apreciat el.

Guvernatorul republican a subliniat că noua lege permite votul timp de 12 zile înaintea unui scrutin şi că anumiţi alegători pot obţine să voteze în timpul serviciului, în contextul în care alegerile federaşe sunt organizate în ziua de marţi în Statele Unite.

Această lege – care nu-i convinge pe democraţi – ”va complica şi mai mult” accesul la urne al texanilor, a denunţat liderul democraţilor în Camera Reprezentanţilor din Texas Chris Turner.

În timpul examinării acestei legi, în primăvară, preşedintele american Joe Biden a denunţat un ”asalt împotriva democraţiei”.

Anumite prevederi foarte polemice au fost retrase între timp.

În acelaşi stat vast din sudul Statelor Unite a intrat în vigoare, săptămâna trecută, o lege care face ilegală uriaşa majoritate a întreruprii voluntare a sarcinii.

Şi în acest caz, administraţia Biden a denunţat legea, însă Casa Albă dispune de puţine pârghii pentru a o bloca.

Știri similare

Guvernul Johnson impune o carantină de zece zile la hotel rezidenţilor britanici care se întorc în regat din 22 de ţări în care variante ale noului coronavirus ”prezintă un risc”; deschiderea şcolilor, amânată la 8 martie

Externe

Guvernul britanic a anunţat miercuri că impune o carantină la hotel rezidenţilor britanici care revin în Regatul Unit din ţări considerate cu risc mare covid-19, înăsprindu-şi astfel acţiunea, cu scopul de a evita să ”importe” variante ale noului coronavirus care s-ar putea dovedi rezistente la vaccinare, relatează AFP....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

Externe

Primele vaccinări au avut loc luni, la Long Island Jewish Medical Center, în Queens, la New York, în cadrul unei campanii de vaccinare în masă din Statele Unite, care deschide un nou capitol în lupta împotriva pandemiei covid-19, soldată în America cu mai mulţi morţi decât în orice altă ţară, relatează The New York Times....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Moţiunea lui Rand Paul cu privire la neconstituţionalitatea procesului lui Trump, respinsă de Senat cu 55 la 45 de voturi, un vot care prefigurează finalul procesului, preciază senatorul republican din Kentucky

Un recurs cu privire la constituţionalitate, depus de către un ales republican, în vederea opririi organizării procesului în vederea destituirii lui Donald Trump a fost respins - cu 55 la 45 de voturi - de către Senatul american, care a primit actul inculpării, relatează Reuters....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Benjamin Netanyahu afirmă că „se întoarce în curând” la putere

Benjamin Netanyahu afirmă că „se întoarce în curând” la putere

Externe

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat duminică, în faţa Parlamentului, că va rămâne în politică, în opoziţie, după intrarea în atribuţii a noii coaliţii, şi că va reveni "în curând" la putere, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

Externe

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, care a inspirat-o, a fost vândută cu suma de 1,8 milioande dolari unei platforme de investiţii specializate, a anunţat luni Sotheby's, care a organizat vânzarea - o sumă de trei ori maimari decât recordul la încălţăminte sport, relatează AFP....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nancy Pelosi a cerut înlăturarea imediată din funcţie a lui Trump în baza amendamentului 25 din Constituţia SUA

Nancy Pelosi a cerut înlăturarea imediată din funcţie a lui Trump în baza amendamentului 25 din Constituţia SUA

Externe

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a cerut, joi, înlăturarea imediată din funcţie a preşedintelui Donald Trump, în baza amendamentului 25 din Constituţia Statelor Unite, la o zi după ce susţinătorii acestuia au pătruns cu forţa în Capitoliu, într-un asalt împotriva democraţiei americane, transmite Reuters....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Statele Unite au impus luni sancţiuni Turciei, din cauza achiziţiei de către aceasta a unor sisteme de apărare ruseşti; Turcia a anunţat că va reacţiona cum va fi necesar

Statele Unite au impus luni sancţiuni Turciei, din cauza achiziţiei de către aceasta a unor sisteme de apărare ruseşti; Turcia a anunţat că va reacţiona cum va fi necesar

Externe

Statele Unite au impus luni sancţiuni Turciei, din cauza achiziţiei de sisteme de apărare sol-aer ruseşti, având ca ţintă cea mai importantă entitate turcă însărcinată cu dezvoltarea în domeniul apărării, preşedintele şi trei angajaţi ai acesteia. Turcia a condamnat măsura ca fiind ”o mare greşeală”, afirmând că va reacţiona aşa cum va fi necesar, transmite Reuters....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă