O fată în vârstă de trei ani, ucisă în atacul armat de la Plymouth; presupusul autor al atacului, care s-a sinucis după ce a ucis cinci persoane, identificat de poliţie ca fiind Jake Davison, în vârstă de 22 de ani
Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPoliţia britanică l-a identificat vineri pe un bărbat, Jake Davison, în vârstă de 22 de ani, suspectat de faptul că a ucis cinci persoane – inclusiv o fată în vârstă de trei ani – la Plymouth, în sud-vestul Angliei, relatează AFP.
Celelalte victime sunt două femei, în vârstă de 51 şi 66 de ani, şi doi bărbaţi, în vârstă de 43 şi 59 de ani, care au fost ucişi, a precizat Poliţia din Devon şi Cornwall.
Două persoane rănite erau îngrijite la un spital, însă rănile nusunt grave.
Presupusul autor al celui mai grav atac armat de peste zece ani s-a sinucis.
Potrivit primeloor elemente ale anchetei, Jake Davison este suspectat de faptul că a ucis – cu o armă descrisă de către martori drept o puşcă cu pompă – o femeie din familia sa, după care a ieşit în stradă, a ucis alte patru persoane şi a rănit alte două.
El a întors apoi arma împotriva sa, înainte ca poliţia, care a ajuns la faţa locului la şase minute după ce a fost chemată, să poată interveni, a anunţat într-o conferinţă de presă şeful Poliţiei din Devon şi Cornwall Shaun Sawyer.
”Nu avem în vedere pista teroristă sau vreo legătură cu vreo grupare de extremă dreapta”, a pecizat el, anunţând că privilegiază o pistă domestică.
Imediat după confirmarea bilanţuluide către poliţie, deputatul local Luke Pollard a anunţat că una dintre victime este ”un copil în vârstă de maipuţin de zece ani”.
Atacuri în masă rămân rare în Regatul Unit, unde majoritatea poliţiştilor nu sunt înarmaţi cu arme de foc.
Regatul a adoptat una dintre cele mai stricte legislaţii din lume cu privire la portul armelor, în urma unui atac armat la Dunblane, în Scoţia, în 1996, când 16 elevi au fost ucişi în câteva minute.
Şeful poliţiei a precizat că presupusul autor al atacului armat de la Plymouth deţinea un permis de purtare a armei şi că conturile acestuia pe reţele de socializare urmează să fie studiate, după ce presa britanică a evocat elemente care sugerează dificultăţi psihologice.
”NICIO VOINŢĂ”
Pe un cont de YouTube, cu numele ”Professor Waffle”, închis vineri dimineaţa, apare un tânăr care se plânge de dificultăţile sale în a se întâlni cu femei şi de a slăbi, care se descrie drept ”gras” şi ”virgin” şi care face sport.
”Nu mai am nicio voinţă de a face ceva”, declară el în ultima înregistrare video postată, în care îşi exprimă regretul faţă de faptul că se află ”în continuare în aceeaşi casă, aceeaşi situaţie, aceeaşi poziţie”.
Self described incel Jake Davison named as gunman who killed five. pic.twitter.com/d6sdQDxRe7
— Steve (@NorfolkGTI) August 13, 2021
Pe acest cont, el a dat ”like” unor videoclipuri cu arme de foc şi urmărea un canal despre mişcarea misogină ”Incel” – abrevierea lui ”celibat involuntar”, care se află la originea unor violenţe în Statele Unite.
Ministrul britanic de Interne Priti Patel a denunţat, pe Twitter, fapte ”şocante”, iar premierul Boris Johnson a transmis condoleanţe victimelor acestui ”incident tragic”.
Este vorba despre cel mai sângeros atac armat din Regatul Unit din 2010 încoace.
Forţe de ordine şi salvatori s-au desfăşurat în masă, după ce au fost chemate joi, la ora locală 18.11, într-o zonă rezidenţială în Plymouth, un oraş cu 262.000 de locuitori situat în comitatul liniştit Devon, în care se află cea mai mare bază navală din Europa Occidentală.
Locuitori au declarat presei locale că au auzit detonări puternice şi focuri de armă înainte de sosirea poliţiei.
Sharron, o martoră care a acceptat să spună BBC doar prenumele, a declarat că a auzit strigăte, iar apoi mai multe focuri de armă.
”Atacatorul a spart uşa unei case şi a început să tragă”, a declarat ea. ”El a ieşit din casă continuând să tragă şi a continuat să tragă în oameni în stradă”, a declarat ea.
Alt martor, Robert Pinkerton, a declarat postului britanic că a ”dat colţul străzii” şi a ”dat peste un tip înarmat cu o puşcă”, îmbrăcat complet în negru.