Naţionala olimpică de fotbal a efectuat primul antrenament în Japonia

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Naţionala olimpică de fotbal a efectuat primul antrenament în Japonia

Naţionala olimpică de fotbal a României a efectuat, sâmbătă, primul antrenament în Japonia, şedinţă desfăşurată la Kashima Antlers Club House, informează frf.ro.

Şedinţa condusă de Mirel Rădoi a durat 70 de minute, iar tokyotricolorii au purtat în premieră echipamentul de antrenament dedicat prezenţei la Jocurile Olimpice.

A fost primul antrenament în condiţiile speciale din Japonia, aşadar unul de adaptare. Organizatorii au fixat antrenamentul la ora locală 17:00, fiind 33 °C resimţite şi umiditate 73%.

S-a insistat pe diferite proceduri de reacomodare la efort după zborul lung, apoi pe exerciţii de pasare şi posesie.

Gazonul a fost unul special, similar celui de golf, cu iarbă foarte deasă şi foarte scurtă. Este specificul pe care îl vom regăsi la toate terenurile de pregătire din Japonia, dar şi la arenele pe care vor juca tokyotricolorii.

România va avea în Japonia câte un antrenament pe zi, alternând Kashima Antlers Club House şi Shinhama Green Park, potrivit programului fixat de organizatori.

După primele două partide din grupă, în 26 iulie, selecţionata va muta cantonamentul la Sapporo, pe insula Hokkaido.

Știri similare

Meciul naţionalei României cu Belgia, din Rugby Europe Championship, se va disputa la Craiova

Meciul naţionalei României cu Belgia, din Rugby Europe Championship, se va disputa la Craiova

Sport

Naţionala de rugby a României va întâlni, duminică, 7 februarie, ora 15:30, în meciul restanţă din ediţia 2020 a Rugby Europe Championship, Belgia. Partida se va disputa în premieră la Craiova, pe Stadionul Ion Oblemenco. Întâlnirea va avea loc fără spectatori, respectând toate normele sanitare în vigoare, şi va fi transmisă în direct pe TVR 1....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă