Myanmar: Mii de oameni i-au adus un ultim omagiu tinerei care a murit după ce a fost împuşcată în cap la un protest
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMii de oameni i-au adus un ultim omagiu, duminică tinerei Mya Thwate Thwate Khaing, face a murit după ce a fost împuşcată în cap la un protest faţă de juntă, relatează bbc.com.
Mya Thwate Thwate Khaing a fost împuşcată la Naypyitaw, în 9 februarie, cu doar două zile înainte să împlinească 20 de ani, şi a murit vineri.
Mii de protestatari au ieşit în stradă pentru a o omagia, la trecerea cortegiului funerar însoţit de sute de motociclişti, unii dintre ei ridicând trei degete, salutul folosit de manifestanţii antijuntă.
Potrivit AP, numeroşi oameni au aşteptat şi la intrarea în cimitir, unde a fost adus trupul neînsufleţit al fetei devenită simbol al protestelor. Sicriul a fost dus apoi la crematoriu, iar tânăra a fost incinerată.
Funeral of Ma Mya Thwe Thwe Khaing
Rest In Peace Sister
Your’re HeroSTOP TERRORISM#Feb21Coup#WhatsHappeningInMyanmar pic.twitter.com/PZJsAUOW7I
— NM Fund Club Myanmar (@kai_nation_MM) February 21, 2021
Duminică, au avut loc din nou proteste în mai multe oraşe din Myanmar. La Yangon, aproximativ 1.000 de manifestanţi au început ziua cu un omagiu adus tinerei ucise.
Cele mai sângeroase proteste de până acum au avut loc sâmbătă, când la Mandalay au murit doi manifestanţi şi au fost răniţi alţi 30, forţele de ordine folosing gloanţe adevărate împotriva lor.