Mouratoglou spune că Serena Williams doreşte să mai câştige turnee de grand slam, dar nu este obsedată să depăşească recordul stabilit de Margaret Court

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mouratoglou spune că Serena Williams doreşte să mai câştige turnee de grand slam, dar nu este obsedată să depăşească recordul stabilit de Margaret Court

Antrenorul Patrick Mouratoglou a declarat că Serena Williams doreşte să mai câştige turnee de grand slam, dar nu este obsedată să bată recordul stabilit de Margaret Court.

„Are nevoie de această validare? Nu cred că are nevoie de această validare. Dar în mod clar a revenit la tenis pentru a câştiga alte grand slam-uri, aşa că acesta este cu siguranţă obiectivul. Acum, nu este la fel de obsedată de trofeul cu numărul 24 ca majoritatea oamenilor din lumea tenisului, dar cu siguranţă vrea să câştige grand slam-uri. Acesta este singurul motiv pentru care s-a întors la tenis”, a declarat Mouratoglou.

El a spus că nu are sens comparaţia între performanţele Serenei Williams şi cele ale fostei jucătoare Margaret Court, ţinând cont că 13 dintre titlurile de grand slam ale sportivei din Australia au venit înainte de era profesionistă, care a început în 1968.

„Ştim cu toţii că sunt două sporturi diferite. Este un sport amator şi un sport profesionist. Dar este, probabil, distractiv să vorbim despre a bate recorduri, ceea ce este de înţeles”, a precizat el.

Margaret Court deţine recordul de grand slam-uri câştigate în tenisul feminin, 24, iar Serena Williams încearcă să-l doboare, americanca având acum 23 de trofee.

Despre meciul cu Simona Halep, din sferturile Australian Open, Mouratoglou a spus că se aşteaptă ca jucătoarea română să abordeze întâlnirea cu mai multă încredere după ce a câştigat în faţa Serenei Williams finala de la Wimbledon.

„Cred că Simona a jucat meciul perfect la Wimbledon. Va fi o situaşie diferită pentru ea, pentru că ştie că poate juca aşa împotriva Serenei, lucru pe care nu l-a mai făcut înainte. Va veni probabil cu mai multă încredere, dar suntem pregătiţi pentru asta”, a arătat el.

Mouratoglou a spus că Serena Williams, în vârstă de 39 de ani, se mişcă mai bine pe teren decât în ​​ultimii trei ani, iar echipa ei a pus un mare accent pe redobândirea jocului de picioare pe care le-a avut în trecut.

„Dacă nu te poţi mişca bine, nu există niciun plan B. Singurul plan este atacul. Cred că a costat-o câteva meciuri importante. Ne-am chinuit în ultimii ani pentru că a suferit multe accidentări, aşa că nu a fost capabilă să se antreneze aşa cum am vrut. Este un cerc vicios, pentru că atunci când nu te poţi antrena bine, nu eşti în formă. Acum suntem mai mult într-un cerc virtuos decât într-unul vicios”, a afirmat francezul.

Meciul dintre Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, a fost programat de organizatori, marţi, după ora 10.00, în sferturile de finală ale Australian Open.

Această partidă este prima din sesiunea de seară, pe Rod Laver Arena.

Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon, din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Știri similare

UEFA a aprobat noul format al Ligii Campionilor

UEFA a aprobat noul format al Ligii Campionilor

Sport

În plin scandal legat de proiectul independent al unei Superligi europene, UEFA a aprobat, luni, noul format al Ligii Campionilor, valabil din 2024, care prevede creşterea numărului de echipe participante de la 32 la 36, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Andy Murray s-a retras de la Delray Beach Open

Andy Murray s-a retras de la Delray Beach Open

Sport

Britanicul Andy Murray s-a retras de la turneul Delray Beach Open, din cauza riscurilor cu privire la coronavirus, informează bbc.com....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mircea Rednic: Meritam mai mult

Mircea Rednic: Meritam mai mult

Sport

Antrenorul Mircea Rednic a declarat că echipa lui merita mai mult decât rezultatul de egalitate înregistrat în meciul cu FCSB....

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ovidiu Haţegan va arbitra meciul FCSB – CFR Cluj

Ovidiu Haţegan va arbitra meciul FCSB – CFR Cluj

Sport

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul dintre ocupantele locurilor 1 şi 2 în clasamentul Ligii I, FCSB şi CFR Cluj, întâlnire din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, care va avea loc, vineri, pe Arena Naţională....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
COSR: Sprijin CIO pentru comunitatea olimpică din Afganistan. Peste 100 de afgani au primit vize umanitare

COSR: Sprijin CIO pentru comunitatea olimpică din Afganistan. Peste 100 de afgani au primit vize umanitare

Sport

Comitetul Olimpic Internaţional a ajutat comunitatea olimpică din Afganistan după izbucnirea crizei umanitare. Contactat de Comitetul Olimpic din Afganistan deja la închiderea Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, CIO a început să lucreze imediat pentru a ajuta oamenii din comunitatea olimpică, a raportat preşedintele CIO, Thomas Bach când a vorbit presei după şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv. Este „o dovadă puternică de solidaritate”, spune preşedintele Thomas Bach....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă