Ministerul Sănătăţii: Bibliografia şi tematica concursului de intrare în Rezidenţiat au fost actualizate

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Sănătăţii: Bibliografia şi tematica concursului de intrare în Rezidenţiat au fost actualizate

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că bibliografia şi tematica concursului de intrare în Rezidenţiat au fost actualizate şi a transmis mulţumiri universităţilor pentru implicare.

”Conducerea Ministerului Sănătăţii a aprobat noile tematici şi bibliografii pentru concursul de intrare în Rezidenţiat, valabile începând cu sesiunea noiembrie 2021. Documentele pot fi accesate pe pagina de web oficială, www.rezidentiat.ms.ro”, a transmis, marţi, Ministeru Sănătăţii.

Instituţia salută şi apreciază sprijinul rectorilor universităţilor de medicină şi farmacie reuniţi în Alianţa G6-UMF, în demersul privind revizuirea şi actualizarea tematicilor şi bibliografiilor de concurs.

De asemenea, demersul MS are susţinerea Federaţiei Asociaţilor Studenţilor în Medicină din România şi avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi respectiv Colegiului Farmaciştilor din România.

Examenul de rezidenţiat este programat în 21 noiembrie. 

Știri similare

Beatrice Mahler afirmă că foarte puţine persoane se mai prezintă pentru test, chiar dacă au simptome/ Pacienţii ajung la spital doar cu forme severe/ În lipsa anchetelor epidemiologice, medicul crede că s-ar putea ajunge la un nou val de îmbolnăviri

Exclusiv

Directorul Institutului ”Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, a tras un semnal de alarmă privind persoanele infectate cu noul virus, dar care nu se prezintă la medici, iar motivul principal este stigma. Mahler afirmă că, în lipsa unor anchete epidemiologice, s-ar putea ajunge la un nou val de îmbolnăviri. ...

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan: Nu am vrut să intru într-o polemică cu primul ministru. Toate criticile – am şi eu critici – vreau să le fac în cadru intern/ Tot ce a ţinut de noi am făcut în ceea ce priveşte combaterea coronavirusului

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că nu doreşte să răspundă afirmaţiei premierului care a cerut "mai mult implicare" din partea Primăriei Capitalei cu privire la creşterea numărul de paturi la Terapie Intensivă în spitalele aflate în subordinea PMB, Dan susţinând că criticile pe care le are nu le face în public şi că nu vrea să intre în polemici cu cei care îl susţin. Edilul a ţinut să sublinieze însă că autoritatea locală a implementat ceea ce a decis CNSU şi că s-a implicat în gestionarea pandemiei, atât cât a avut atribuţii....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Arafat, despre cazul de la Botoşani: Nu avem medic pe fiecare ambulanţă cum nu trebuie să avem medic pe fiecare ambulanţă/ Suntem dintre ţările care au păstrat tradiţia de a avea medic pe ambulanţă. În Europa sunt ţări care nu folosesc deloc medicul

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a afirmat, întrebat despre cazul de la Botoşani, unde un copil de trei ani şi jumătate a murit după ce i s-a făcut rău, iar ambulanţa trimisă la solicitarea părinţilor era fără medic, că în nicio ţară nu există medic pe fiecare ambulanţă. "Nu avem medic pe fiecare ambulanţă cum nu trebuie să avem medic pe fiecare ambulanţă (...) Noi suntem dintre ţările care au păstrat tradiţia de a avea medic pe ambulanţă, de a avea medic la consultaţii şi de a avea medic pe maşinile pe Terapie Intensivă şi pe elicoptere. Dacă mergem în Europa, sunt ţări care nu folosesc deloc medicul", a susţinut el....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Poluare pe râul Prahova, unde ape uzate s-au scurs dintr-o staţie de epurare al cărei perete s-a prăbuşit

Poluare pe râul Prahova, unde ape uzate s-au scurs dintr-o staţie de epurare al cărei perete s-a prăbuşit

Exclusiv

Ape uzate, neepurate, au ajuns în albia râului Prahova după ce un perete al bazinului unei staţii de epurare de pe Valea Prahovei s-a prăbuşit, luni, în timp ce se făceau lucrări de extindere a staţiei. Oficialii de la Apele Române anunţă că "poluarea va avea pentru moment un impact redus asupra calităţii apelor, întrucât staţia are capacitate mică" şi că poluatorul, care este o firmă a Consiliului Judeţean Prahova, va plăti, inclusiv pentru că a anunţat târziu incidentul....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Coordonatorul campaniei de vaccinare: 3.969 persoane, infectate cu coronavirus după ce au primit prima doză de vaccin / 1.052 persoane au primit deja cea de-a doua doză / 446 persoane, infectate după cea de-a doua doză, în medie după 4 zile, interval în care nu apăruse încă titrul de anticorpi

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că 3.969 persoane s-au infectat cu coronavirus după ce au primit prima doză de vaccin, dar 1.052 persoane au primit deja cea de-a doua doză. Procentul este 0,49% din totalul celor vaccinaţi cu prima doză. De asemenea, 446 persoane au fost infectate după cea de-a doua doză, în medie după 4 zile, interval în care nu apăruse încă titrul de anticorpi....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Primăria Capitalei propune înfiinţarea unui centru de vaccinare drive thru, cu patru puncte de vaccinare, în Piaţa Constituţiei / 240 de locuri de parcare ar urma să fie desfiinţate temporar / Vaccinarea, fără programare, direct din maşină

Primarul general Nicuşor Dan propune, în şedinţa Consiliului General din 27 aprilie, înfiinţarea unui centru de vaccinare drive thru, cu patru puncte de vaccinare, în Piaţa Constituţiei. Pentru organizarea centrului, 240 de locuri de parcare ar urma să fie desfiinţate temporar. Vaccinarea se va face de către personal specializat, direct din maşină, fără programare prealabilă în platformă....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Două persoane din Bucureşti, diagnosticate cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie / Ministerul Sănătăţii recomană amânarea măsurilor de relaxare a restricţiilor în Capitală

Două persoane din Bucureşti, diagnosticate cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie / Ministerul Sănătăţii recomană amânarea măsurilor de relaxare a restricţiilor în Capitală

Exclusiv

Două persoane din Bucureşti au fost diagnosticate cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie. Ministerul Sănătăţii recomană Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) amânarea măsurilor de relaxare a restricţiilor....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prefectura Bucureşti anunţă că localurile sunt deschise până la ora 23.00, nu 21.00 cum se stabilise iniţial, întrucât HG pentru prelungirea stării de alertă prevede acest interval orar

Prefectura Bucureşti anunţă că localurile sunt deschise până la ora 23.00, nu 21.00 cum se stabilise iniţial, întrucât HG pentru prelungirea stării de alertă prevede acest interval orar

Exclusiv

Prefectura Bucureşti anunţă că localurile sunt deschise până la ora 23.00, nu 21.00 cum stabilise iniţial Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, întrucât HG pentru prelungirea stării de alertă prevede acest interval orar. CMSU a adoptat o erată în acest sens, corectând eroarea materială. ...

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Arhiepiscopia Timişoarei îşi exprimă regretul faţă de postarea pro-vaccinare promovată de Ministerul Sănătăţii în care apare Catedrala fără crucile din vârful turlelor şi cere modificarea afişului

Arhiepiscopia Timişoarei şi-a exprimat regretul faţă de afişul promovat de Ministerul Sănătăţii, pentru campania pro-vaccinare, în care apare reprezentată Catedrala Mitropolitană, însă fără crucile din vârful turlelor. Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că lăcaşul de cult apare fără un acord, astfel că se solicită refacerea imaginii postate....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lucian Bode: România este solidară cu Franţa / Mă bucur că am fost alături de o parte dintre cei 77 de pompieri salvatori care încep această misiune internaţională / România arată, în mod constant, că are capabilităţile necesare pentru a acorda sprijin

Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă, joi seară, că România este solidară cu Franţa. ”Mă bucur că am fost alături de o parte dintre cei 77 de pompieri salvatori care încep această misiune internaţională”, a transmis ministrul, precizând că ”România arată, în mod constant, că are capabilităţile necesare pentru a acorda sprijin”. ...

Vizualizări: 157, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Raed Arafat: Suntem într-o creştere şi clar că suntem într-un nou val în acest moment/ În Bucureşti, în acest moment avem 131 de pacienţi în UPU din care 4 sunt intubaţi în stare critică

Raed Arafat: Suntem într-o creştere şi clar că suntem într-un nou val în acest moment/ În Bucureşti, în acest moment avem 131 de pacienţi în UPU din care 4 sunt intubaţi în stare critică

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a precizat că ne aflăm în cel de-al treilea val al pandemiei, iar acesta ne găseşte cu peste o mie de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă, comparativ cu valul al doilea, când erau 500 de pacienţi internaţi la ATI. Potrivit lui Arafat, în acest moment, la UPU, în Bucureşti, sunt 131 de pacienţi cu Covid, care aşteaptă să fie transferaţi la unităţi medicale specializate. Dintre aceştia, patru sunt intubaţi. ...

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Peste 25 la sută din populaţia în vârstă de peste 16 ani din România este vaccinată cu cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19 şi peste 19 la sută – cu schema completă

Peste 25 la sută din populaţia în vârstă de peste 16 ani din România este vaccinată cu cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19 şi peste 19 la sută – cu schema completă

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că 25,14 la sută din populaţia cu vârsta de peste 16 ani din România este vaccinată cu cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19, în timp ce 19,18 la sută din populaţie are schema completă de imunizare....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Miros puternic de gaz, vineri, în Ploieşti. Agenţia pentru Protecţia Mediului anunţă că „punctual” s-au constatat creşteri ale valorilor la metan, etan, propan, butan, pentan şi hexan

Miros puternic de gaz, vineri, în Ploieşti. Agenţia pentru Protecţia Mediului anunţă că „punctual” s-au constatat creşteri ale valorilor la metan, etan, propan, butan, pentan şi hexan

Exclusiv

Un puternic miros de gaz şi de produse petroliere s-a resimţit, vineri, în mai multe cartiere din municipiul Ploieşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova anunţând că, în urma măsurătorilor făcute, "nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu Legea 104/2011", în schimb au fost constatate "punctual" creşteri ale valorilor la metan, etan, propan, butan, pentan şi hexan, pentru care legislaţia în vigoare nu prevede valori limită....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă