Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a ajuns în primele două luni ale anului la 1,14% din PIB, adică 12,76 miliarde lei

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a ajuns în primele două luni ale anului la 1,14% din PIB, adică 12,76 miliarde lei

Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 12,76 miliarde lei (1,14% din PIB), a anunţat luni seara Ministerul de Finanţe.

Sume în valoare de 4,18 miliarde lei (0,37% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin rambursări de TVA, investiţii şi cheltuieli excepţionale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19.

Comparativ, în primele două luni ale anului trecut, în primele două luni ale anului 2020 execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 8,3 miliarde lei (0,73% din PIB).

Știri similare

SONDAJ: 16% dintre angajaţi spun că s-au vaccinat deja împotriva Covid-19 şi 37% urmează în perioada următoare. Există şi categoria celor care consideră că principalii beneficiari ai campaniei de vaccinare sunt producătorii vaccinurilor

Economie

Un procent de 37,1% dintre angajaţii români care au participat la un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs declară că se vor vaccina împotriva Covid-19, în timp ce 16,4% spun că s-au imunizat deja cu unul din serurile anti-Covid. Există însă şi o categorie, de aproximativ 31%, care priveşte imunizarea în masă a populaţiei ca pe o campanie în beneficiul producătorilor de vaccinuri....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul Naţional al IMM: Guvernul condus de Ludovic Orban a avut un dialog susţinut cu mediul de afaceri, continuitatea fiind o premisă necesară ieşirii rapide din criza economică/ Una din două IMM-uri şi-a redus activitatea în acest an

Consiliul Naţional al Întreprinderior Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită soluţionarea crizei politice cu care se confruntă România ”pentru o bună funcţionare a mediului economic” şi subliniază că Guvernul condus de Ludovic Orban a avut un dialog susţinut cu mediul de afaceri, continuitatea fiind o premisă necesară pentru ieşirea rapidă din criza economică....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Legea prin care pot fi încheiate contracte de concesiune pe 4 ani sau permite angajarea personalului propriu pentru activităţi sanitar-veterinare în exploataţiile nonprofesionale, promulgată

Legea prin care pot fi încheiate contracte de concesiune pe 4 ani sau permite angajarea personalului propriu pentru activităţi sanitar-veterinare în exploataţiile nonprofesionale, promulgată

Economie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea prin care pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare, precum şi a altor activităţi prevăzute în programele naţionale, direcţiile sanitar-veterinare încheie contracte de concesiune pe o perioadă de 4 ani sau pot angaja personal propriu....

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Acţionarii Braiconf au achiziţionat două terenuri de peste 63.000 mp în Brăila, unde vor construi o nouă fabrică, tranzacţii de peste 2,5 milioane lei

Acţionarii Braiconf au achiziţionat două terenuri de peste 63.000 mp în Brăila, unde vor construi o nouă fabrică, tranzacţii de peste 2,5 milioane lei

Economie

Acţionarii majoritari ai producătorului de textile Braiconf au achiziţionat, prin intermediul a doua companii pe care le deţin, două terenuri cu suprafaţa totală de peste 63.000 mp pe care se află fostele platforme Comat şi Remat din municipiul Brăila, valoarea totală a celor două tranzacţii ridicându-se la peste 2,5 milioane de lei....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iohannis a promulgat legea privind acordul de împrumut între România şi BIRD în valoare de 500 milioane de euro

Iohannis a promulgat legea privind acordul de împrumut între România şi BIRD în valoare de 500 milioane de euro

Economie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Bucureşti, la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020, precizează Administraţia Prezidenţială. Valoarea împrumutului este de 500 milioane euro....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au un nou director general

Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au un nou director general

Economie

Marius Chiriac, fostul coordonator al activităţii Enel X România, a preluat la începutul lunii mai funcţia de director general al companiilor Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, înlocuindu-l în funcţie pe Michele Abbate, a anunţat joi grupul....

Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul MedLife încheie anul 2020 cu o creştere de 25,5% faţă de anul trecut / Dezvoltarea reţelei de laboratoare COVID-19 a reprezentat una dintre realizările importante

Grupul MedLife încheie anul 2020 cu o creştere de 25,5% faţă de anul trecut / Dezvoltarea reţelei de laboratoare COVID-19 a reprezentat una dintre realizările importante

Economie

Grupul Medical MedLife anunţă încheierea anului 2020 cu o cifră de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, în valoare de 1,214 milioane RON (251 milioane euro), înregistrând astfel o creştere de 25,5% faţă de 2019. Dezvoltarea reţelei de laboratoare COVID-19 a reprezentat una dintre realizările importante ale anului trecut. ...

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Leul aproape a stagnat marţi, la 4,8745 unităţi pentru un euro

Leul aproape a stagnat marţi, la 4,8745 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8745 lei pentru un euro, aproape în stagnare faţă de nivelul de 4,8746 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,17%, la 4,0118 lei pe unitate....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Publisherul revistei Forbes se va lista la bursă prin intermediul unei fuziuni cu o companie de investiţii care evaluează compania nou formată la 630 milioane de dolari

Publisherul revistei Forbes se va lista la bursă prin intermediul unei fuziuni cu o companie de investiţii care evaluează compania nou formată la 630 milioane de dolari

Economie

Publisherul revistei Forbes se va lista la bursă prin intermediul unei fuziuni cu Magnum Opus Acquisition, o firmă specializată în achiziţii, care evaluează compania nou formată la 630 milioane de dolari, au anunţat joi părţile implicate, operaţiunea făcând parte dintr-un proces mai larg de consolidare din industria media care se desfăşoară de mai multe luni, transmite Reuters....

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul Concurenţei investighează comerţul online, vizate fiind serviciile de intermediere online a livrărilor şi a cazărilor, pachetele turistice vândute online şi publicitatea online

Consiliul Concurenţei investighează comerţul online, vizate fiind serviciile de intermediere online a livrărilor şi a cazărilor, pachetele turistice vândute online şi publicitatea online

Economie

Consiliul Concurenţei a anunţat joi că analizează patru sectoare digitale, pentru a evalua caracteristicile acestora şi impactul pe care îl au asupra concurenţei, cele patru sectoare analizate fiind: servicii de intermediere a livrărilor online, servicii de intermediere online a cazărilor, servicii de comercializare online a pachetelor turistice şi servicii de publicitate online....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Autoritatea din Comunicaţii: De la 1 iulie se reduc cu 8% şi respectiv 20% tarifele pentru apelurile fixe şi mobile, la 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile şi la 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe

Operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România practică începând de la 1 iulie un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Reprezentantă SEC: Este nevoie urgentă de reglementări clare pentru criptomonede, care încep să fie folosite de companii precum Tesla şi Mastercard

Reprezentantă SEC: Este nevoie urgentă de reglementări clare pentru criptomonede, care încep să fie folosite de companii precum Tesla şi Mastercard

Economie

Este nevoie urgentă de reglementări clare pentru criptomonede, care încep să fie folosite de companii precum Tesla, Mastercard şi BNY Mellon ca o clasă de active alternative, a declarat Hester Peirce, comisar republican al Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), transmite Reuters....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti vrea să ia un credit de 60 milioane euro de la CEC Bank şi unul de 30 milioane euro de la Alpha Bank

Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti vrea să ia un credit de 60 milioane euro de la CEC Bank şi unul de 30 milioane euro de la Alpha Bank

Economie

Acţionarii combinatului chimic Chimcomplex Borzeşti au aprobat ”negocierea, încheierea şi semnarea” unui credit de 60 milioane euro de la CEC Bank şi pentru unul de 30 milioane euro de la Alpha Bank pentru refinanţarea unor împrumuturi de la bănci străine pentru pentru dezvoltarea de investiţii, modernizări, retehnologizări şi pentru capitalul de lucru....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Leul a stagnat vineri la 4,8854 unităţi pentru un euro

Leul a stagnat vineri la 4,8854 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,8854 lei pentru un euro, în stagnare faţă de nivelul consemnat joi. Dolarul a crescut cu 0,37%, la 4,0985 lei pe unitate....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă