Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că joi a înmânat primele 11 acorduri de finanţare, în valoare totală de peste 303 milioane lei, companiilor selectate pentru proiectele de investiţii pe schemele de ajutor de stat administrate de Ministerul Finanţelor.
Știri similare
Planurile Volkswagen în domeniul automobilelor electrice urcă valoarea de piaţă a grupului la aproape 150 de miliarde de dolari
EconomieAcţiunile Volkswagen au urcat marţi cu peste 9%, ridicând capitalizarea bursieră a grupului german la aproape 150 de miliarde de dolari, după ce al doilea mare producător de vehicule din lume a oferit mai multe detalii privind extinderea pe segmentul automobilelor electrice, transmite Reuters....
Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăINS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele patru luni, ca serie brută, cu 5,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere a fost la clădirile rezidenţiale, urmate de construcţiile inginereşti
EconomieVolumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele patru luni, faţă de perioada similară din 2020 ca serie brută cu 5,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,1%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). ...
Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăRAPORT: Până la finalul anului, vor exista peste 500 de milioane de abonamente 5G
EconomieNumărul abonamentelor 5G care includ şi un dispozitiv compatibil cu această tehnologie a crescut cu 70 de milioane, în primul trimestru al anului 2021, şi se estimează că acesta va ajunge la 580 milioane până la sfârşitul anului 2021, arată un raport al Ericsson....
Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVaccinarea este obligatorie pentru angajaţii Google şi Facebook care lucrează de la birou
EconomieFacebook şi Google au anunţat că toţii angajaţii care vor lucra din birourile celor două companii vor trebui, în mod obligatoriu, să se vaccineze....
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăBNR: Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în aprilie cu 0,6% faţă de luna anterioară, până la 433,33 miliarde lei
EconomieDepozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în aprilie cu 0,6% faţă de luna anterioară, până la 433,33 miliarde lei şi cu 14,5% (10,9% în termeni reali) faţă de aprilie 2020, arată datele publicate joi de Banca Naţională a României (BNR). ...
Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăTwitter anticipează dublarea veniturilor anuale la 7,5 miliarde de dolari până în 2023; Acţiunile au crescut cu 8%
EconomieTwitter a anticipat, joi, că veniturile sale anuale vor creşte de peste două ori, la cel puţin 7,5 miliarde de dolari, şi că numărul de utilizatori va urca la 315 milioane de utilizatori până în 2023, informaţii care au dus la creşterea acţiunilor companiei cu peste 8%, transmite Reuters....
Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăTouroperator: Eforie Nord este cea mai ieftină staţiune de pe litoral şi în acest an, cazarea la un hotel de patru stele la all inclusive va porni de la 115 lei pe noapte. Hotelurile de pe litoralul românesc vor păstra măsurile de protecţie
EconomieTurismul îşi păstrează măsurile de protecţie, chiar dacă vaccinarea populaţiei va duce la o relaxare a măsurilor, arată touroperatorul IRI Travel, potrivit căruia Eforie Nord este cea mai ieftină staţiune de pe litoralul românesc şi anul acestea, unde hotelurile de patru stele au cu preţ de cazare cuprins între 115 şi 150 de lei pe noapte de persoană, în timp ce la Mamaia, hotelurile de patru stele, în regim de all inclusive, au un preţ mediu de 440 de lei pe noapte de persoană....
Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPrincipalele burse europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în creştere, Stoxx 600 cu 1%, după date privind temperarea inflaţiei în SUA
EconomiePrincipalele burse europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în urcare, iar indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 1%, susţinut de creşterea acţiunilor din sectorul de retail cu 3%, în timp ce majoritatea sectoarelor au avut o evoluţie pozitivă, după date privind temperarea inflaţiei în Statele Unite, transmite CNBC....
Vizualizări: 184, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmăHuawei a înregistrat în primul semestru cea mai mare scădere a veniturilor din istoria companiei, în urma sancţiunilor americane
EconomieGigantul chinez al telecomunicaţiilor Huawei Technologies a raportat pentru primul semestru al acestui an cel mai mare declin al veniturilor din istoria sa, în urma impactului sancţiunilor americane asupra afacerilor sale cu dispozitive mobile şi înaintea maturizării altor afaceri ale grupului, aflate în dezvoltare, transmite Reuters....
Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăEgiptul ar putea cere despăgubiri de peste 1 miliard de dolari în urma ajutorului acordat pentru deblocarea navei Ever Given în Canalul Suez
EconomieAutorităţile din Egipt ar putea solicita despăgubiri de peste 1 miliard de dolari în urma ajutorului acordat pentru deblocarea navei Ever Given în Canalul Suez, transmite CNBC....
Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăApple amână lansarea serviciului său de podcasting pe bază de abonament până în iunie, din cauza unor probleme
EconomieApple amână lansarea serviciului său de podcasting pe bază de abonament până în luna iunie, după ce unii creatori de podcasturi au întâmpinat întârzieri în apariţia emisiunilor după încărcarea acestora, transmite Reuters....
Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCursul leului a scăzut luni la 4,9188 unităţi pentru un euro
EconomieBanca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,9188 lei pentru un euro, în scădere cu 0,03% faţă de nivelul de 4,9202 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a crescut cu 0,34%, la 4,0604 lei pe unitate....
Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreţurile petrolului au atins joi maximul ultimelor două luni din cauza temerilor legate de ofertă
EconomiePreţurile petrolului au atins joi cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, susţinute de creşterea cererii de carburanţi şi de o scădere a stocurilor în Statele Unitem în timp ce producţia din Golful Mexic este afectată încă de daunele provocate de două uragane, transmite Reuters....
Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCity Insurance anunţă că în 2020 a avut creşteri ale volumului primelor brute subscrise, ale volumului plăţii despăgubirilor şi ale numărul dosarelor de daună instrumentate şi că rămâne lider de piaţă / Precizări vizând decizia ICCJ în procesul cu ASF
EconomieSocietatea de Asigurare Reasigurare City Insurance anunţă că în 2020 volumul primelor brute subscrise a fost de 478 milioane euro, volumul plăţii despăgubirilor: a fost de 290 milioane euro, numărul dosarelor de daună soluţionate a fost 182.559, creşterile faţă de anul precedent fiind cuprinse între 17 şi 20%, în timp ce numărul contractelor de asigurare în vigoare la 31 decembrie 2020 era de 3,2 milioane, Referitor la decizia ICCJ de săptămâna trecută în procesul cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit căreia City Insurance trebuie să-şi majoreze capitalul cu 16,5 milioane de euro în conformitate cu decizia ASF, compania precizează că în cursul lunii iunie 2020 a făcut o majorare a capitalurilor proprii cu suma de 25 milioane de euro, chiar dacă decizia ASF era la acel moment suspendată....
Vizualizări: 290, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăTwitter reintroduce regulile referitoare la dezinformarea electorală, înainte de alegerile intermediare din SUA, programate în noiembrie
EconomieTwitter va reactiva funcţiile de pe platforma sa de socializare necesare pentru a promova informaţii corecte despre alegerile intermediare din Statele Unite, programate să aibă loc în noiembrie, şi va elimina postărilor false şi înşelătoare, a spus compania într-o postare pe blog de joi, transmite Reuters. ...
Vizualizări: 178, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmăLeul a stagnat miercuri la 4,8744 unităţi pentru un euro
EconomieBanca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,8744 lei pentru un euro, în stagnare faţă de nivelul de 4,8743 lei pentru un euro consemnat marţi. Dolarul a scăzut cu 0,22%, la 3,9710 lei pe unitate....
Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDeutsche Bank: Inflaţia ar putea fi o problemă care nu va dispărea, ci ar putea provoca o criză în anii viitori
EconomieInflaţia ar putea fi o problemă care nu va dispărea, fiind mai probabil să persiste şi să conducă la o criză în anii viitori, potrivit unui avertisment al economiştilor băncii germane Deutsche Bank, transmite CNBC....
Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVirgil Popescu: Bugetul pe 2021 reprezintă o rupere radicală faţă de bugetele PSD / Doar prin investiţii publice putem creşte economia şi veniturile de la buget
EconomieMinistrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă, luni, că bugetul pe 2021 ”reprezintă o rupere radicală faţă de bugetele PSD”. Ministrul afirmă că doar prin investiţii publice se poate creşte economia şi veniturile de la buget, strategia PSD de redistribuire a sărăciei fiind falimentară. ...
Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPoşta Română anunţă investiţii de 236,6 milioane lei până în 2025 în modernizare şi digitalizare
EconomieCompania Naţională Poşta Română a anunţat joi investiţii de 236,6 milioane lei până în 2025 în modernizare şi digitalizare, mare parte dintre acestea beneficiind de finanţare printr-un credit de 200 milioane lei, de la EximBank, dar şi prin bugetare proprie sau accesare de fonduri ne/rambursabile....
Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăNike a obţinut în justiţie oprirea vânzărilor ”Pantofilor Satanei”, care conţin sânge uman în tălpi
EconomieUn judecător federal american a dat joi câştig de cauză unei plângeri făcută de Nike, ordonând unei companii din Brooklyn să oprească vânzările viitoare de ”Pantofii Satanei” pe care i-a produs în colaborare cu rapperul Lil Nas X, potrivit Reuters....
Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă