Meteorologii anunţă ninsori, vânt puternic şi vreme deosebit rece, până joi dimineaţă / În 21 de judeţe este cod galben
Vizualizări: 289, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMeteorologii anunţă că, de marţi, de la ora 12.00, până joi dimineaţă, în întreaga ţară vor exista precipitaţii şi vânt puternic, iar vremea va fi deosebit de rece. În 21 de judeţe va fi cod galben, până miercuri seară.
ANM anunţă că, în intrvalul 23 martie, ora 12:00 – 25 martie, ora 10:00, vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local şi temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
”Vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, iar îndeosebi în vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, se va semnala brumă”, au transmis meteorologii.
Potrivit acestora, în Moldova, pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) şi în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită.
De asemenea, în intervalul 23 martie, ora 18:00 – 24 martie, ora 21:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 m.
Codul galben va fi valabil în 21 de judeţe.