Mărţişorul, obiect de recuzită bazat pe credinţe şi practici, un vestitor al înnoirii

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mărţişorul, obiect de recuzită bazat pe credinţe şi practici, un vestitor al înnoirii

Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca altele, se bazează pe credinţe şi practici. Un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO şi care, potrivit legendei, ar fi fost tors de Dochia, este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii. El aduce speranţa, bucuria, iubirea şi concilierea în vieţile celor care îl dăruiesc sau îl primesc.

O poveste legată de Mărţişor spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.

La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, este corelat şi cu Dochia, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie. Cercetătorul Ion Ghinoiu spune despre şnurul de mărţişor că este o funie a timpului, de 365 sau 366 de zile, toarsă de însăşi legendara Dochie, în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.

Un mit din Moldova legat de mărţişor spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând din urmă cu aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ.

Se presupune că albul şi roşul au fost preferate, întrucât, în acele timpuri, venirea primăverii era întâmpinată cu ritualuri ce constau în sacrificii umane sau animale, cu scopul de a îmbuna zeii. Astfel, în ritual, roşul sângelui era asociat cu viaţa, fertilitatea, adoraţia şi sacrificiul, iar albul era legat de puritatea zăpezii, a gheţii şi a norilor. Astfel, albul şi roşul, puse laolaltă, ar semnifica dorinţa despărţirii de iarnă.

Sărbătoarea Mărţişorului se mai întâlneşte la aromâni, la bulgari, care o numesc Marteniţa, dar şi în Macedonia şi Albania.

Pe 6 decembrie 2017, Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii. Decizia a fost luată în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, Coreea de Sud.

Știri similare

CNSU a aprobat organizarea a patru evenimente pilot cu public, în domeniul cultural, în limita a maximum 70% din capacitatea spaţiului – DOCUMENT

CNSU a aprobat organizarea a patru evenimente pilot cu public, în domeniul cultural, în limita a maximum 70% din capacitatea spaţiului – DOCUMENT

Știri

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat vineri organizarea şi desfăşurarea a patru evenimente pilot în domeniul cultural, în limita a maximum 70 % din capacitatea spaţiului. Este vorba despre un spectacol la Opera Naţională Bucureşti, unul la Teatrul Naţional şi un altul la Opera Naţională Cluj-Napoca. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul anunţă că va avea joi o întâlnire cu social-democraţii despre PNRR / Florin Cîţu: Să vedem dacă PSD va da curs invitaţiei

Premierul anunţă că va avea joi o întâlnire cu social-democraţii despre PNRR / Florin Cîţu: Să vedem dacă PSD va da curs invitaţiei

Știri

Premierul Florin Cîţu a anunţat că va avea o întâlnire joi, de la ora 15.00, cu social-democraţii pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Şeful Executivului a adăugat că rămâne de văzut dacă PSD va da curs invitaţiei, pentru că au fost chemaţi şi în alte rânduri pe tema bugetului sau măsuri legate de pandemie şi aceştia nu au venit....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Culturii anunţă că dosarul Roşia montană va fi discutat la UNESCO în 25 iulie: În proporţie de 99% acesta poate fi aprobat

Ministrul Culturii anunţă că dosarul Roşia montană va fi discutat la UNESCO în 25 iulie: În proporţie de 99% acesta poate fi aprobat

Știri

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţă că dosarul Roşia Montană va fi discutat peste o săptămână la UNESCO, el arătând că în proporţie de 99% acesta poate fi aprobat. „Se cam ştie care e cursul aceste integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, afirmă ministrul. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Istoricul Radu Ioanid documentează în volumul „Pogromul de la Iaşi” cel mai cunoscut eveniment din toată istoria asasinatelor antievreieşti din România

Istoricul Radu Ioanid documentează în volumul „Pogromul de la Iaşi” cel mai cunoscut eveniment din toată istoria asasinatelor antievreieşti din România

Știri

Volumul "Pogromul de la Iaşi" de Radu Ioanid, ediţie îngrijită de Elisabeth Ungureanu, prefaţă de Alexandru Florian, a apărut la editura Polirom, proiectul editorial fiind dedicat memoriei victimelor Pogromului de la Iaşi, la 80 de ani de la tragicele asasinate în masă. Coeditare cu Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 250 de pagini de imagini şi informaţii despre natura din România, reunite în albumul România Sălbatică, realizat de fotograful Dan Dinu

Peste 250 de pagini de imagini şi informaţii despre natura din România, reunite în albumul România Sălbatică, realizat de fotograful Dan Dinu

Știri

Albumul ”România Sălbatică”, cu peste 250 de pagini de imagini şi informaţii despre natura din România, realizat de fotograful Dan Dinu, cu prefaţă scrisă de alpinistul Alex Găvan, a fost lansat, iar o mare parte a tirajului va ajunge sub formă de donaţie în aproximativ 500 de biblioteci publice şi şcoli. Proiectul, început în urmă cu 11 ani, a însemnat 450 de zile petrecute în teren, 45.000 de kilometri străbătuţi cu maşina şi alte câteva sute parcurşi pe jos ,trei aparate de fotografiat schimbate, pentru a realiza fotografii în 28 de arii naturale protejate importante....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Osmanovici şi Zachmann de la Prima TV şi fostul rugbist George Baltă participă duminică la cursa Wings for Life

Osmanovici şi Zachmann de la Prima TV şi fostul rugbist George Baltă participă duminică la cursa Wings for Life

Știri

Daniel Osmanovici, prezentatorul „Focus la prima oră” de la Prima TV, Sebastian Zachmann, prezentatorul emisiunii „Insider politic” a postului de televiziune, şi fostul rugbist George Baltă vor participa duminică, alături de 110.000 de oameni din întreaga lume, la cursa dedicată celor care nu mai pot alerga....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Noaptea Muzeelor 2021 va fi organizată în iunie

Noaptea Muzeelor 2021 va fi organizată în iunie

Știri

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a anunţat, după consultarea membrilor, data de organizare a ediţiei 2021 a Nopţii Muzeelor - 12 iunie. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Organized Crime and Corruption Reporting Project, îngrijorată de descinderile FSB în reşedinţa jurnalistului de investigaţie Roman Anin

Organized Crime and Corruption Reporting Project, îngrijorată de descinderile FSB în reşedinţa jurnalistului de investigaţie Roman Anin

Știri

Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), reţea de centre de investigaţii, mass-media şi jurnalişti care operează în Europa de Est, Caucaz, Asia Centrală şi America Centrală, s-a arătat îngrijorată de descinderile Serviciului de Securitate Federal (FSB) al Rusiei în apartamentul din Moscova al lui Roman Anin, redactor-şef al IStories. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă