Marş de protest cu tractoare, în jurul Palatului Parlamentului / Recomandările Brigăzii Rutiere
Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAsociaţia Forţa Fermierilor organizează, miercuri, începând cu orele 12.00, un marş de protest cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului. Principala solicitare a fermierilor este de a pune agricultura naţională între priorităţile strategice ale acestui an şi este adresată tuturor parlamentarilor din actuala majoritate şi liderilor politici ai partidelor.
”Membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor îşi propun ca prin acest protest public să oprească bătaia de joc la care este supus sectorul agroalimentar: subvenţii de la bugetul naţional înjumătăţite faţă de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creşterii bovinelor, colapsul sectorului de creştere a porcinelor, problemele noi din sectorul creşterii păsărilor, renunţarea la programul Tomata, excluderea investiţiilor în irigaţii şi a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvenţă pentru fermierii afectaţi de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027”, au transmis organizatorii.
Protestul este autorizat de către Primăria Municipiului Bucureşti şi are două componente: între 12.00 – 12.30, deplasare cu tractoarele în jurul Palatului Parlamentului, cu punct de plecare şi încheiere parcarea de lângă Academia Română din Calea 13 Septembrie şi între 12.30-16.00, protest al fermierilor în faţa Palatului Parlamentului în alveola din dreptul Parcului Izvor.
”Acest protest este al tuturor fermierilor români, fie că sunt din sectorul vegetal, fie că sunt din zootehnie. Subfinanţarea cronică a agriculturii este o problemă la nivel întregii ţări. Vorbim de securitatea alimentară a României şi de viitorul satului românesc. Toţi fermierii care doresc să vină la acest protest sunt bineveniţi, este important ca mediul asociativ din agricultură să vorbească pe o singură voce. Am ales ca loc al protestului Palatul Parlamentului pentru că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, conform Constituţiei. Iar aceşti fermieri, cărora le-a ajuns cuţitul la os, sunt parte a poporului român, şi hrănesc acest popor, iar semnalul lor de alarmă trebuie ascultat şi, mai departe, găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor din agricultură”, a declarat Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.
Organizatorii au precizat că revendicările lor nu au caracter politic şi nu vor permite transmiterea de mesaje politice pe durata protestului.
Asociaţia Forţa Fermierilor a organizat, în 18 şi 22 februarie 2021, două acţiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public împotriva neincluderii în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.
Brigada Rutieră a Capitalei a transmis detalii despre derularea protestului, astfel încât traficul să fie cât mai puţin afectat:
– între orele 11.30-12.00, afluirea utilajelor în parcarea Academiei Române din Calea 13 Septembrie;
– între orele 12.00-12.30, deplasarea cu utilajele agricole în jurul Palatului Parlamentului, pe următorul traseu: Calea 13 Septembrie (coborâre) – Bd. Libertăţii (stânga) – Bd. Naţiunile Unite (stânga) – Piaţa Arsenalului (stânga) – punct final parcarea Academiei Române.
Deplasarea se va face pe banda 1 de circulaţie cu respectarea tuturor normelor rutiere în vigoare, iar după terminarea turului din jurul Parlamentului defluirea cu utilajele menţionate mai sus se va face în mod individual.
”Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri. Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa”, au transmis poliţiştii.