Mario Draghi pune combaterea schimbărilor climatice în centrul planurilor de guvernare a Italiei, prin crearea unui super-minister ecologist

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mario Draghi pune combaterea schimbărilor climatice în centrul planurilor de guvernare a Italiei, prin crearea unui super-minister ecologist

Premierul italian Mario Draghi a pus combaterea schimbărilor climatice în centrul planurilor sale de guvernare a Italiei prin crearea unui super-minister ecologist, care are rolul să se asigure că tranziţia către energia verde va avea forţa să conducă redresarea economică şi folosirea integrală a fondurilor Uniunii Europene, transmite Reuters.

Prima sarcină a premierului Draghi va fi să refacă Planul de Redresare al Italiei, care trebuie predat Comisiei Europene până în luna aprilie, pentru a obţine fondurile de peste 200 de miliarde de euro necesare pentru stimularrea economiei afectate de recesiune.

Potrivit acordului de la nivelul UE, 37% din fonduri trebuie să fie dedicate tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon.

Fostul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), care a fost învestit în funcţia de şef al guvernului de uniune naţională sâmbătă, pentru a scoate Italia din criza coronavirusului şi recesiunea economică, l-a selectat pe fizicianul Roberto Cingolani pentru a conduce noul minister al tranziţiei către econologie.

”Vom avea un guvern ecologist”, a declarat Draghi sâmbătă, în prima sa şedinţă de guvern.

În noul său rol, Cingolani va prelua probleme energetice care anterior erau împărţite între alte ministere.

Cingolani, director pentru tehnologie şi inovaţii la grupul pentru apărare Leonardo şi membru în boardul Ferrari, a lucrat în centre de cercetare de top din Germania, italia, Japonia şi Statele Unite, specializat în robotică, inteligenţă artificială şi ”umanitate digitală”

Numirea acestuia este un semn că Draghi intenţionează că implice experţi pentru a atrage fondurile de redresare ale UE şi pentru selectarea celor mai bune tehnologii în vederea susţinerii dezvoltării pe termen lung.

Crearea noului minister a ajutat la atragerea sprijinului Mişcării 5 State, care se mândreşte cu politicile sale ecolologiste.

Știri similare

Audierea în care Netanyahu urma să răspundă acuzaţiilor în procesul de corupţie, amânată din cauza izolării impuse în lupta împotriva covid-19

Audierea în care Netanyahu urma să răspundă acuzaţiilor în procesul de corupţie, amânată din cauza izolării impuse în lupta împotriva covid-19

Externe

O audiere la care urma să se prezinte săptămâna viitoare premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, în cadrul unui proces de corupţie, a fost amânată din cauza izolării impuse în lupta împotriva covid-19, a anunţat vineri justiţia israeliană, relatează AFP....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Externe

Facebook anunţă progrese în modearea conţinutului care poate conduce la violenţe, în legătură cu atacul sângeros de la 6 ianuarie la Capitoliu, din cauza cărora fostul preşedinte republican Donald Trump este judecat de Senat cu privirela ”incitare la insurecţie”, relatează AFP....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Autorităţile americane redeschid dosarul delicat al documentelor clasificate în ancheta cu privire la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001

Autorităţile americane redeschid dosarul delicat al documentelor clasificate în ancheta cu privire la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001

Externe

Autorităţile americane s-au angajat să treacă din nou în revistă documentele anchetei cu privire la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 - care ar putea fi declasificate -, o cerere recurentă a unor familii ale victimelor, care îi reproşează lui Joe Biden faptul că nu-şi respectă promisiunile cu privire la transparenţă în acest dosar, relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA urmează să facă un anunţ cu privire la Arabia Saudită luni, avertizează Biden, în urma desecretirzării raportului CIA în care Mohammed bin Salman este acuzat de aprobarea asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi

Preşedintele american Joe Biden avertizează că Statele Unite urmează să facă luni un anunţ cu privire la raportul serviciilor americane de spionaj în care prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, este acuzat de aprobarea asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, reltează Reuters....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Washingtonul impune sancţiuni mai multor ucraineni şi entităţi din Ucraina, pentru interferenţă în alegerile din SUA

Washingtonul impune sancţiuni mai multor ucraineni şi entităţi din Ucraina, pentru interferenţă în alegerile din SUA

Externe

Statele Unite au impus luni sancţiuni împotriva unor ucraineni şi entităţi din Ucraina, acuzându-i de interferenţă în alegerile din Statele Unite şi asociere cu un parlamentar urcainean pro-rus implicat în eforturile aliaţilor preşedintelui Donald Trump de a afla informaţii compromiţătoare despre preşedintele ales Joe Biden şi fiul acestuia, Hunter, transmite Reuters....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Impozite şi libertăţi individuale, plângerile candidaţilor republicani în referendumul din California

Impozite şi libertăţi individuale, plângerile candidaţilor republicani în referendumul din California

Externe

Impozite excesive, apărarea cetăţenilor modeşti de o ”elită” pe care aceştia o percep drept dispreţuitoare şi uneltitoare, libertăţi individuale călcate în picioare de către autorităţi sunt temele campaniei candidaţilor conservatori care speră să-l înlocuiască în funcţie pe guvernatorul democrat al Californiei Gavin Newsom, într-un referendum, organizat marţi, relatează AFP....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Biden şi Erdogan s-au declarat optimişti după prima lor întâlnire faţă în faţă, dar nu au anunţat vreun progres

Biden şi Erdogan s-au declarat optimişti după prima lor întâlnire faţă în faţă, dar nu au anunţat vreun progres

Externe

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele turc Tayyip Erdogan s-au declarat optimişti, luni, după prima loc întâlnire faţă în faţă, chiar dacă nu au anunţat progrese majore în relaţia dintre cele două ţări aliate Statele Unite şi Turcia, care au poziţii diferite în privinţa armamentului rusesc, Siria, Libia şi alte subiecte, transmite Reuters....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Externe

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turciei a crescut la 27 de morţi, iar o operaţiune de căutare şi salvare este în continuare în curs, au anunţat vineri autorităţile însărcinate cu gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Externe

Un avion cargo de tip Boeing 737 exploatat de compania Transair, la bodul căreia se aflau un pilot şi un copilot, a aterizat de urgenţă pe apă, în largul Honolulu, în Hawaii, din cauza unei probleme la motor, a anunţat vineri Agenţia americană a aviaţiei FAA, relatează AFP....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ofiţeri de poliţie de la Capitoliu l-au dat în judecaă pe Donald Trump pentru invazia susţinătorilor săi din 6 ianuarie

Ofiţeri de poliţie de la Capitoliu l-au dat în judecaă pe Donald Trump pentru invazia susţinătorilor săi din 6 ianuarie

Externe

Un număr de şapte ofiţeri de poliţie de la Capitoliul Statelor Unite au intentat joi un proces federal împotriva fostului preşedinte Donald Trump, a unor ”grupări extremiste violente” de extremă dreapta şi altor persoane, pe care îi acuză că ar fi direct responsabili de invazia mortală care a avut loc pe 6 ianuarie, transmite Reuters....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă