Marinos Ouzounidis: De ce atâtea întrebări despre arbitri? Lăsaţi arbitrii să-şi facă munca lor în mod normal

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Marinos Ouzounidis: De ce atâtea întrebări despre arbitri? Lăsaţi arbitrii să-şi facă munca lor în mod normal

Noul antrenor al echipei CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, nu înţelege de ce presa îl întreabă atât de mult despre abitri. El consideră că jucătorii şi antrenorii folosesc arbitrajul ca un alibi pentru înfrângeri.

„Toţi facem greşeli, eu nu pot aschimb asta (n.r. – că arbitrii greşesc) şi nu mă pot plânge, unele greşeli pot fi înţelese, eu trebuie să mă concentrez asupra muncii mele, să fac echipa mai bună. Dacă protestezi la arbitru şi te plângi, îţi pierzi concentrarea şi până la urmă pierzi meciul. Sper să nu vorbesc de arbitri după meciuri”, a afirmat el.

Întrebat de posibilitatea ca U Craiova să fie ajutată de arbitri pentru că preşedintele CCA este un grec, Ouzounidis a răspuns, fără să aibă nevoie să i se traducă întrebarea: „De ce atâtea întrebări despre arbitri? Lăsaţi arbitrii să-şi facă munca lor în mod normal. Jucătorii fac greşeli, antrenorii fac greşeli, şi arbitrii fac greşeli, se poate întâmpla în fotbal, e normal. La meciurile pe care le-am văzut eu, arbitrajul a fost ok. Uneori arbitrajul este un alibi bun pentru jucători şi antrenori când pierd. Este important să-i lăsăm să-şi facă treaba, chiar dacă mai greşesc, dacă vrem să schimbăm ceva.”

Rugat să explice cum de înţelege întrebările fără traducere, tehnicianul grec a spus: „Înţeleg puţin, ştiu ceva italiană, este o limbă apropiată.”

El s-a arătat îngrijorat de condiţiile în care se află terenul de la Botoşani, înaintea partidei cu echipa locală, din Cupa României.

„Mă aştept la un meci greu, nu numai pentru că adversarul este o echipă bună, ci şi din cauza condiţiilor în care se află terenul. Sperăm să se îmbunătăţească. Echipele ca a noastră, cu calitate, au nevoie de un teren bun. Din ce am văzut ieri, terenul nu e bun, dar trebuie să ne adaptăm. Din cauza asta mă aştept la un meci foarte greu. Îmi place echipa din Botoşani, îmi place stilul ei de joc, antrenorul îşi impune stilul lui echipei, o formaţie care joacă bine ofensiv, nu renunţă la meci, încearcă să joace fotbal, luptă. Sunt îngrijorat atât de adversar, cât şi de teren. Avem un jucător incert, pe Dan Nistor. (n.r. – despre prima impresie lăsată de echipa olteană) Este ceea ce mă aşteptam: o echipă bună, cu o bună organizare, cu jucători buni, cu caracter, care îşi doresc mai mult, să ne atingem obiectivele. Nu mai avem timp să facem transferuri, s-a terminat, dar suntem OK. Trebuie să ne recuperăm juctorii accidentaţi. Avem un bun atacant în acest moment, altul accidentat, avem jucători, cel mai important este să fie în formă. Avem un grup bun, care trebuie să se îmbunătăţească prin pregătire, să înţeleagă ce am în cap, ideea mea despre fotbal, ăsta este lucrul cel mai important, nu aducerea de jucători noi. (n.r. – despre condiţiile de la Craiova) Sunt OK în acest moment. Pot fi mai bune, acesta este obiectivul nostru, să fim mai buni zi de zi. (n.r. – despre regula U21) Este bine să joci cu fotbalişti tineri, dar nu e bine să faci schimbări după un minut, cinci minute. Ai pus această regulă, pentru că vrei ca ei să joace. În România aveţi mulţi jucători talentaţi, care trebue ajutaţi. Nu-mi place asta. Poate că antrenorii au motive să facă asta, nu au soluţii, OK, respect asta, dar mie îmi place regula aceasta, îmi place să joc cu fotbalişti tineri. Este şi o afacere, să creşti jucători tineri, să-i dai echipei naţionale”, a spus Ouzounidis.

Ouzounidis a declarat că Răzvan Lucescu este un antrenor foarte bun, la fel Ladislau Boloni.

„Îl respect mult pe Răzvan Lucescu, cunosc mulţi antrenori şi jucători români. Răzvan este un foarte bun antrenor, Boloni la fel, face o treabă extraordinară la Panathinaikos acum”, a precizat el

Meciul FC Botoşani – CS Universitatea Craiova, primul pentru Ouzounidis pe banca oltenilor, va avea loc, joi, de la ora 20.30, în optimile de finală ale Cupei României.

Știri similare

Dominic Thiem s-a retras de la turneul de la Wimbledon

Dominic Thiem s-a retras de la turneul de la Wimbledon

Sport

Austriacul Dominic Thiem, locul 5 ATP, a anunţat, joi, în social media, că din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte nu va putea participa la turneul de la Wimbledon, dar nici la competiţiile de la Hamburg şi Gstaad....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Olanda – Letonia: 5.000 de spectatori testaţi negativ vor putea asista la meci

Olanda – Letonia: 5.000 de spectatori testaţi negativ vor putea asista la meci

Sport

Federaţia Olandeză de Fotbal a anunţat că 5.000 de spectatori care au rezultate negative la testele pentru noul coronavirus vor putea asista la partida Olanda-Letonia, programată, în 27 martie, la Amsterdam, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor Qatar Open

Gabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor Qatar Open

Sport

Gabriela Ruse, locul 164 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-3, pe jucătoarea algeriană Ines Ibbou, locul 571 WTA, în primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 500 Qatar Open....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
România, înfrângere cu Olanda în ultimul meci la CE de handbal şi încheie pe locul 12, cea mai slabă clasare a sa

România, înfrângere cu Olanda în ultimul meci la CE de handbal şi încheie pe locul 12, cea mai slabă clasare a sa

Sport

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă marţi, la Kolding, de campioana mondială en-titre, Olanda, scor 35-24 (16-12), în ultimul meci din Grupa a II-a. Tricolorele au încheiat astfel fără punct grupa principală, au înregistrat o singură victorie în competiţie, cu Polonia, în grupa preliminară, şi au ocupat locul 12 la general, cea mai slabă clasare din istoria participărilor la Campionatul European....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Andy Murray: Nu mă bag să-i dau sfaturi Emmei Răducanu

Andy Murray: Nu mă bag să-i dau sfaturi Emmei Răducanu

Sport

Cel mai bun tenismen britanic din ultimii ani Andy Murray a declarat că nu se va înghesui să-i dea sfaturi jucătoarei Emma Răducanu, recent câştigătoare a US Open, la 18 ani, aşa cum fac alţii, dar a precizat că este întotdeauna gata să o sprijine dacă sportiva îi va cere acest lucru....

Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă