Macron votează la Touquet în al doilea tur al alegerilor regionale şi locale, marcate de o prezenţă scăzută la urne
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele francez Emmanuel Macron a votat la Touquet, duminică, în al doilea tur al alegerilor locale şi regionale din Franţa, care ar putea modifica balanţa în vederea alegerilor prezidenţiale în alegerile prezidenţiale din 2022.
Partidul La Republique En Marche (LREM) a îndemnat, în regiunea Hauts-de-France, la susţinerea listei lui Xavier Bertrand, un posibil rival al lui Macron în alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Doar 12,66% dintre cei 48 de milioane de alegători francezi s-au prezentat la urne până duminică la prânz. În primul tur, până la prânz au votat 12,22% dintre alegători.
La fel ca în primul tur, la 20 iunie, prezenţa în regiunea Île-de-France a fost cea mai mică la prânz, unde doar 8,59% dintre alegători şi-au exprimat opţiunea.
O prezenţa slabă la urne s-a înregistrat de asemenea în regiunea Grand Est, de 10,99%, şi în Normandia, de 11,83%.
Cea mai importantă prezenţă la urne s-a înregistrat, la fel ca în primul tur, în Corsica (24,87%) şi în Provence-Alpes-Côte-d’Azur (16,54%).
Este vorba despre un absenteism puternic faţă de scrutinul din 2015, la aceeaşi oră, de 19,59%, un nivel considerat atunci foarte mic.
Prezenţa la vot la 20 iunie a fost de 33.3%, un absenteism istoric, în urma căruia politicienii au îndemnat francezii să iasă la urne în turul doi.
Aceste alegeri regionale şi locale sunt considerate un test al susţinerii lui Macron, cu zece luni înaintea scrutinului prezidenţial, favorit alături de Marine Le Pen (extremă dreapta).
Partidele celor doi lideri au suferit înfrângeri importante în urmă cu o săptămână.
Alegerile au început pe Insula La Reunion, în Oceanul Indian, iar secţiile de votare din Guadeloupe şi Martinique urmează să fie închise ultimele, duminică la ora 22.00 GMT (luni, 1.00, ora României).
Partidul Rassemblement National (RN, fostul Front naţional, extremă dreapta) al lui Le Pen a fost mai puţin susţinut în primul tur al acestui scrutin decât în 2015, însă candidatul Thierry Mariani conducea în sondaje în regiunea Provence-Alpes-Cote-d’Azur (sud).
Extrema dreaptă franceză nu a reuşit până acum să ajungă la conducerea unei regiuni, iar o victorie în turul doi ar impulsiona-o pe Le Pen în alegerile prezidenţiale din primăvară.
Dreapta şi socialiştii deţin controlul în cele mai multe regiuni din Franţa, o situaţie care ar urma să nu se schimbe după aceste alegeri.
Emmanuel Macron, în vârstă de 43 de ani, nu a reuşit să se ancoreze la nivel de regiune şi nu are nicio şansă să obţină conducerea vreuneia.
Fostul bancher de investiţii promitea în 2017 că va sparge clivajul tradiţional francez stânga-dreapta.
Dreapta încă se află în căutarea unui candidat în alegerile prezidenţiale, iar alegerile regionale ar putea contribui la găsirea unuia.
Regiunile franceze au atribuţii importante în domenii precum transportul public, educaţia şi dezvoltarea economică, însă influenţa lor la centru este limitată.
Alegerile regionale au fost amânate cu trei luni, din cauza pandemiei covid-19.