Ludovic Orban: Ştiţi ce mă surprinde? PSD nu a avut atâta cerbicie în boicotarea derulării procedurilor unei moţiuni de cenzură nici măcar când a fost vorba de guvernele PSD / Ce spune preşedintele Camerei Deputaţilor despre semnăturile de pe moţiune

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ludovic Orban: Ştiţi ce mă surprinde? PSD nu a avut atâta cerbicie în boicotarea derulării procedurilor unei moţiuni de cenzură nici măcar când a fost vorba de guvernele PSD / Ce spune preşedintele Camerei Deputaţilor despre semnăturile de pe moţiune

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, afirmă, miercuri seară, că PSD nu s-a opus derulării procedurilor moţiunii de cenzură nici măcar atunci când demersul a fost îndreptat împotriva unui Executiv social-democrat. Orban susţine, întrebat fiind când se va vota moţiunea, că acest lucru se va întâmpla atunci când „o să-şi iasă din boicot reprezentanţii PSD şi unii dintre colegii” săi din PNL.

Știri similare

Iohannis: Mă aflu la Chişinău astăzi şi pentru a reconfirma angajamentul ferm şi amplu al României în sprijinul proceselor de reforme şi de integrare europeană asumate de autorităţile din R. Moldova

Iohannis: Mă aflu la Chişinău astăzi şi pentru a reconfirma angajamentul ferm şi amplu al României în sprijinul proceselor de reforme şi de integrare europeană asumate de autorităţile din R. Moldova

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri la Chişinău, că această zi marchează aniversarea nu doar a 30 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi şi a trei decenii de la stabilirea relaţiilor diplomatice, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Şeful statului român a adăugat că ţara noastră se angajează ferm şi sprijine procesele de reforme şi de integrare europeană asumate de autorităţile din Republica Moldova....

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu numirea conducerilor interimare ale SRTv şi SRR de către Parlament

PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu numirea conducerilor interimare ale SRTv şi SRR de către Parlament

Politică

PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR de către Parlament. Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în plenul reunit din 11 mai, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de şase luni, şi a lui Liviu Popescu în poziţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, tot pentru un interval de şase luni. ...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Florin Cîţu, despre votul său la Senat pe legea privind educaţia sexuală în şcoli: Este doar o eroare

Florin Cîţu, despre votul său la Senat pe legea privind educaţia sexuală în şcoli: Este doar o eroare

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat joi cum explică faptul că este de acord să fie ore de educaţie sexuală în şcoli, însă a votat pentru respingerea cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pe proiectul de lege la Senat, că a fost doar o eroare. El a adăugat că a discutat cu ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu pentru a fi această lege în curriculă şi să fie introdusă o astfel de oră în şcoli....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kelemen Hunor: Executivul va adopta săptămâna viitoare o OUG pentru intensificarea campaniei de comunicare pe tema vaccinului anti-Covid-19. Trebuie să venim şi cu alte personalităţi, cu mai multe emoţii

Vicepremierul Kelemen Hunor anunţă la RFI că Executivul va adopta săptămâna viitoare o OUG pentru intensificarea campaniei de comunicare pe tema vaccinului anti-Covid-19. În opinia sa, ar fi nevoie de mesaje "cu mai multe emoţii". ...

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Primarul municipiului Timişoara anunţă că a fost demis directorul Pieţe SA, Ionuţ Nasleu: A dus, în doar doi ani, o societate profitabilă la pierderi financiare de 4,2 milioane de lei / Nasleu: Lupta nu s-a terminat încă

Directorul Pieţe SA, societate aflată în subordinea Primăriei Timişoara, Ionuţ Nasleu, a fost demis de la conducerea acestei instituţii, anunţul fiind făcut de primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz care a adăugat că acesta a dus societatea la pierderi de 4,2 milioane lei. În replică, Nasleu a declarat că edilul ”şi-a realizat singurul său mare proiect, poate singurul din mandatul său: demiterea” sa. ...

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Barna comentează informaţii potrivit cărora DLAF a sesizat DNA în legătură cu un proiect pe fonduri UE al cărui beneficiar a fost firma sa: Oricât se va strădui DLAF, aflată în subordinea premierului, Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS.

Co-preşedintele USR PLUS Barna comentează informaţii potrivit cărora DLAF a sesizat DNA în legătură cu un proiect pe fonduri UE al cărui beneficiar a fost firma sa, afirmând că oricât se va strădui DLAF, o instituţie aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activităţii sale pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Florin Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS. Barna leagă apariţia acestor informaţii de faptul că CCR a dat undă verde moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gabriela Firea anunţă că PSD a depus un amendament la legea bugetului de stat pentru creşterea alocaţiilor

Gabriela Firea anunţă că PSD a depus un amendament la legea bugetului de stat pentru creşterea alocaţiilor

Politică

Senatoarea PSD Gabriela Firea a anunţat că social-democraţii au depus un amendament la legea bugetului de stat pentru 2021 care prevede majorarea alocaţiilor. Creşterea alocaţiilor este prevăzută astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat - de la 214 lei la 300 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 lei la 600 lei, a adăugat prim-vicepreşedintele PSD. ...

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rafila îl critică pe ministrul Sănătăţii pentru că a convocat sâmbătă seară managerii spitalelor la şedinţă privind extinderea capacităţii ATI pentru pacienţii cu COVID-19: Să te trezeşti după trei luni că ai o problemă şi vrei să o rezolvi sâmbătă seara

Deputatul PSD Alexandru Rafila îl critică pe ministrul Sănătăţii pentru decizia acestuia de a-i convoca sâmbătă seară pe managerii spitalelor din Capitală la discuţia privind extinderea capacităţii de terapie intensivă pentru patologia COVID-19. „Să te trezeşti după trei luni că ai o problemă şi vrei să o rezolvi sâmbătă seara nu cred că este o abordare profesionistă şi responsabilă”, consideră Alexandru Rafila ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dan Barna: Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp, putem să-l judecăm pentru o replică nefericită/ Hai să judecăm oamenii după ceea ce fac şi mai puţin după ceea ce spun

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, în contextul discuţiei despre directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, că un om trebuie judecat după faptele sale şi nu după vorbele lui. El a declarat că va face o evaluare a activităţii lui Vizante după şase luni sau un an de la preluarea de către acesta a mandatului la CFR. ...

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Marcel Ciolacu anunţă că PSD nu va iniţia, „în acest moment”, un demers privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis: Cred că nici Orban, nici domnul Barna sau domnul Cioloş nu vor iniţia un astfel de demers

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că PSD nu consideră oportună declanşarea de către partid unui proces de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, el argumentând că România se confruntă cu o criză sanitară şi cu una economică. Ciolacu afirmă că nu s-a creat "o masă critică în Parlament” pentru un astfel de demers. "Cred că nici Orban nici domnul Barna sau domnul Cioloş nu vor iniţia un astfel de demers”, adaugă el....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Liderul PSD, Marcel Ciolacu: Îmi doresc acel echilibru, bun simţ şi acea întoarcere la oameni pe care a avut-o Ion Iliescu, dar şi organizarea de pe vremea lui Liviu Dragnea

Liderul PSD, Marcel Ciolacu: Îmi doresc acel echilibru, bun simţ şi acea întoarcere la oameni pe care a avut-o Ion Iliescu, dar şi organizarea de pe vremea lui Liviu Dragnea

Politică

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că PSD nu a dorit să „alimenteze” nemulţumirea minerilor din Valea Jiului care nu şi-au primit salariile şi că nu doreşte să „alimenteze un necaz” al oamenilor. În acest context, el a explicat ce îşi doreşte de la PSD, menţionând printre altele „bunul simţ” al lui Ion Iliescu şi organizarea de pe vremea lui Liviu Dragnea. ...

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dezbaterea PNRR în Parlament – Romaşcanu (PSD): Cel mai bun nume pentru acest plan este Programul Naţional de Rateuri cu Repetiţie/ PSD nu acceptă şi nu susţine acest PNRR propus de un guvern incompetent, iresponsabil şi incapabil

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a reclamat, în discursul său din plenul Parlamentului la dezbaterea PNRR, că nimeni din partidele din coaliţia de la guvernare nu vrea să ia cuvântul despre acest plan, pe motiv că oficialii celor trei partide nu îi cunosc conţinutul. El a susţinut că PNRR s-ar putea numi "Programul Naţional de Rateuri cu Repetiţie". "PSD nu acceptă şi nu susţine acest PNRR propus de un guvern incompetent, iresponsabil şi incapabil”, a arătat el....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban: Nimeni nu va avea de suferit de pe urma faptului că l-a sprijinit pe Florin Cîţu după ce voi câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL. Dar cu o singură condiţie, să nu facă rău colegilor lor de partid care mă sprijină

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat, vineri, că, după ce va câştiga alegerile interne, nimeni nu va avea de suferit că l-a sprijinit pe Florin Cîţu, dar acest lucru se va întâmpla cu o singură condiţie, să nu facă rău colegilor care îl sprijină în această luptă internă. ...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nemulţumire în PNL, după ce ginerele preşedintelui CJ Constanţa a fost numit secretar de stat în MAE. Voci din partid susţin că pentru acest post fuseseră validate alte nominalizări

Nemulţumire în PNL, după ce ginerele preşedintelui CJ Constanţa a fost numit secretar de stat în MAE. Voci din partid susţin că pentru acest post fuseseră validate alte nominalizări

Politică

Andrei Novac, ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, surse din partid susţinând că postul ar fi revenit fie filialei Prahova, fie celei din Diaspora. Decizia a generat nemulţumire în rândul unora dintre membrii PNL, având în vedere că numirea lui Novac în funcţie a fost făcută la câteva zile după ce şeful CJ Constanţa şi-a declarat susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru şefia PNL; criticându-l public pe Ludovic Orban. ...

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CONGRES PNL – Ionel Dancă: Haideţi să fim seroşi şi să spunem adevărul! Pandemia nu opreşte democraţia. Am făcut alegeri parlamentare în plină pandemie, când erau 10.000 de cazuri pe zi

CONGRES PNL – Ionel Dancă: Haideţi să fim seroşi şi să spunem adevărul! Pandemia nu opreşte democraţia. Am făcut alegeri parlamentare în plină pandemie, când erau 10.000 de cazuri pe zi

Politică

Deputatul PNL Ionel Dancă, unul dintre susţinătorii lui Ludovic Orban pentru preşedinţia PNL, argumentează că alegerile interne care au loc sâmbătă la Romexpo şi la care participă cinci mii de delegaţi, s-au organizat pentru că „pandemia nu opreşte democraţia”. „Am făcut alegeri parlamentare în plină pandemie, când erau 10.000 de cazuri pe zi, pentru că democraţia nu poate fi suspendată din cauza pandemiei, iar ceea ce se întâmplă astăzi la Romexpo la Congresul PNL este un act esenţial pentru democraţia din interiorul PNL şi pentru democraţia din România”, a afirmat Ionel Dancă. ...

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele PNL Dâmboviţa, colegilor de la Sectorul 1: Aveţi avantajul că mergeţi prin Bucureşti, pe mine m-a trimis preşedintele la ţară. Când plec, de fiecare dată, m-am gândit să-mi cumpăr o maşină frigorifică, că-mi umplu băieţii de acolo frigiderul

Preşedintele PNL Dâmboviţa, senatorul Virgil Guran, a afirmat, miercuri, în faţa membrilor Comitetului Director al PNL Sector 1, că aceştia au "avantajul" de a merge în teritoriu în Bucureşti, unde sunt "oameni mai educaţi". "Ppe mine m-a trimis preşedintele la ţară, să mă ocup acolo, la Dâmboviţa. (...) Când plec, de fiecare dată, m-am gândit să-mi cumpăr o maşină frigorifică, că-mi umplu băieţii de acolo frigiderul când mă duc şi-mi spun (...) «ce ne-aţi promis şi ce ne-aţi făcut?». Şi nu prea am argumente multe, aşa, să vin şi tot încerc să spun că vom face", a afirmat liderul senatorilor PNL. ...

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă