Londra vrea să profite de incidentul pe tema vaccinurilor împotriva covid-19 şi să obţină o ”îmbunătăţire” a acordului comercial post-Brexit
Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăRegatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) este necesar să restabilească o relaţie de încredere, erodată în urma unui diferend cu privire la aprovizionarea cu vaccinuri împotriva covid-19, apreciază Michael Gove, care îndeamnă la o ”îmbunătăţire” a acordului comercial post-Brexit privind Irlanda de Nord, relatează Reuters.
Comerţul între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul regatului a devenit, după divorţul de la începutul anului, un punct de tensiuni regulate între cele două părţi.
Relaţiile britanico-europene, deja tensionate de ani de negocieri cu privire la Brexit, s-au complicat după rămânerea Irlandei de Nord în mecanismul de control al exportului european – inclusiv cu privire la vaccinuri -, un lucru care ar putea conduce la reimpunerea unei frontiere fizice între Irlanda, un stat membru UE, şi provincia britanică.
Uniunea şi-a schimbat rapid poziţia, însă Londra speră să obţină profit de pe urma acestui episod şi să încerce să remanieze partea acordului post-Brexit cu privire la comerţul cu Irlanda de Nord
”Este un moment în care încrederea s-a erodat, în care răul s-a produs, în care trebuie să ne mişcăm pentru a avea o repornire de la zero adecvată”, a apreciat luni ministrul britamic însărcinat cu coordonarea acţiunii guvernamentale Michael Gove.
”Există un anumit număr de probleme (…) în care credem că este necesară o îmbunătăţire a funcţionării Protocolului, pentru ca acesta să fie în mod eficient în interesul cetăţenilor Irlandei de Nord”, apreciază el.
Politicieni nord-irlandezi se plâng de aceste noi reglementări, apreciind că ele cauzează penurii în supermarketuri şi obstrucţionează livrări ale unor mărfuri.
Ei cer abandonarea Protocolului cu privire la Irlanda de Nord din Acordul Brexitului.
Bruxellesul şi Londra au convenit însă să ”lucreze intens” pentru a soluţiona aceste dificultăţi, iar Michael Gove urmează să se întâlnească săptămâna aceasta cuvicepreşedintele Comisiei Eurpene (CE) Maros Sefcovic, cu scopul de a căuta o soluţie.