Londra publică textul acordului comercial post-Brexit încheiat cu Bruxellesul cu cinci zile înaintea divorţului definitiv

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Londra publică textul acordului comercial post-Brexit încheiat cu Bruxellesul cu cinci zile înaintea divorţului definitiv

Marea Britanie a publicat sâmbătă textul acordului comercial încheiat cu Uniunea Europeană, cu cinci zile înainte de divorţul definitiv, care marchează cea mai importantă schimbare în politica externă britanică din ultimele decenii, relatează Reuters.

Documentul conţine un acord comercial de 1.246 de pagini şi dispoziţii cu privire la energia nucleară, schimbul de informaţii clasificate şi o serie de declaraţii comune.

Uniunea şi regatul au încheiat joi, în Ajunul Crăciunului, un acord cu privire la viitoarele lor relaţii comerciale, la patru ani şi jumătate de la referendumul din iunie 2016, în care britanicii au ales Brexitul.

Acordul permite evitarea unui epilog haotic al fioletonului furtunos al divorţului regatului cu Uniunea, care a pus la grea încercare unitatea europeană fondată pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial.

Acordul urmează să permită acesul – fără cote şi taxe vamale – regatului pe piaţa unică europeană de 450 de  milioane de consumatori, însă nu împiedică pertubări şi efecte economice nedorite de ragt şi Cei 27.

Știri similare

Blinken îndeamnă, la Copenhaga, la ”protejarea civililor” şi copiilor în conflictul israeliano-palestinian; Washingtonul cere Israelului ”precizări” cu privire la ”justificarea” distrugerii unui imobil în care erau sedii ale unor publicaţii internaţionale

Externe

Secretarul de Stat american Antony Blinken îndeamnă luni israelienii şi palestinienii ”să protejeze civilii şi mai ales copiii” şi reafirmă că statul evreu are, ”în calitate de democraţie”, o ”datorie specială” în acest sens, relatează AFP....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Doi israelieni, inclusiv un militar, răniţi într-un atac cu cuţitul la Ierusalim de către un palestinian, ucis prin împuşcare

Doi israelieni, inclusiv un militar, răniţi într-un atac cu cuţitul la Ierusalim de către un palestinian, ucis prin împuşcare

Externe

Doi israelieni - dintre care unul este militar - au fost răniţi luni prin înjunghiere, în apropierea unei staţii de tramvai, în Ierusalimul de Est, de către un palestinian care a fost ucis prin împuşcare de către forţe de ordine, în contextul unor tensiuni puternice între israelieni şi palestinieni, în pofida unui armistiţiu, au anunţat poliţia şi armata israeliene, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trei deţinuţi de la Guantanamo, doi pakistanezi şi un yemenit, eliberaţi de Casa Albă

Trei deţinuţi de la Guantanamo, doi pakistanezi şi un yemenit, eliberaţi de Casa Albă

Externe

Trei dintre cei 40 de deţinuţi de la baza militară americană de la Guantanamo Bay urmează să fie eliberaţi, în urma unei decizii în acest sens a unei Comisii de la Casa Albă, a anunţat avocatul unuia dintre cei trei bărbaţi - o premieră în administraţia Biden, relatează AFP....

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Aproximativ 600 de migranţi, salvaţi în weekend la Marea Mediterană

Aproximativ 600 de migranţi, salvaţi în weekend la Marea Mediterană

Externe

Peste 400 de migranţi care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni de lemn au fost salvaţi de trei ONG-uri la Marea Mediterană, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar bilanţul persoanelor salvate în zonă în weekend a crescut la 600, anunţă SOS Méditerranée, relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
OMS estimează nevoile sanitare de urgenţă în Fâşia Gaza şi Cisiordania, în următoarele şase luni, la şapte milioane de dolari; Merkel se declară în favoarea unor ”contacte indirecte” cu Hamasul

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la Mediterana de Est a estimat joi că, în următoarele şase luni, sunt necesare şapte milioane de dolari în vederea unui răspuns în criza sanitară din Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza, bombardată de către Israel, relatează AFP....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă