Liga Campionilor: Remiză pentru Mircea Lucescu / FC Barcelona, scor 0-3 cu Bayern Munchen
Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFormaţia Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a remizat, marţi seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Benfica Lisabona, în prima etapă a grupei E a Ligii Campionilor.
În minutul 90+6, un gol al gazdelor a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR.
În aceeaşi grupă, FC Barcelona a fost învinsă pe teren propriu de Bayern Munchen, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Muller ’34 şi Lewandowski ’56, ’85.
În grupa F, Villarreal a terminat la egalitate cu Atalanta, scor 2-2 (goluri Trigueros ’39, Groeneveld ’73 / Freuler ‘6, Gosens ’83). În minutul 83, de la Villarreal a fost eliminat Coquelin. În urmă cu câteva ore, Manchester United a fost învinsă cu 2-1 de Young Boys Berna.
În grupa G, Lille şi Wolfsburg au remizat, scor 0-0. În urmă cu câteva ore, FC Sevilla a terminat la egalitate cu Salzburg, scor 1-1.
În grupa H, Chelsea s-a impus cu 1-0 în confruntarea de acasă cu Zenit (gol Lukaku ’69) şi Juventus a câştigat meciul din deplasare cu Malmo, scor 3-0 (goluri Sandro ’23, Dybala ’44 – penalti, Morata ‘45+1).