Liam Gallagher, Snow Patrol şi Duran Duran, capete de afiş la festivalul Isle of Wight, mutat în luna septembrie

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Liam Gallagher, Snow Patrol şi Duran Duran, capete de afiş la festivalul Isle of Wight, mutat în luna septembrie

Liam Gallagher, Snow Patrol şi Duran Duran sunt anunţaţi drept capete de afiş la festivalul Isle of Wight, care a fost mutat în luna septembrie.

Potrivit unui comunicat remis News.ro, ediţia din 2020 reprogramată iniţial pentru luna iunie a acestui an va avea loc între 16 şi 19 septembrie.

Organizatorii au precizat că vor urmări cu atenţie ce se va întâmpla vara aceasta în cazul evenimentelor, iar capacitatea festivalului a fost redusă la 50.000 de oameni.

Pe scenele festivalului vor mai cânta David Guetta, James, Tom Jones şi The Script.

Majoritatea evenimentelor reprogramate pentru 2021 în Marea Britanie au fost deja anulate sau amânate, iar Isle of Wight, Camp Bestival din Dorset şi Creamfields în Cheshire se numără printre puţinele care au pus bilete în vânzare, scrie BBC.

Festivalul Isle of Wight a avut loc prima dată în 1968. Evenimentul a fost anulat după haosul de la ediţia din 1970 care a adunat circa 600.000 de oameni. A fost reluat, în Newport, în 2002.

Știri similare

Filmul românesc „Câmp de maci”, premii la festivaluri din Serbia şi Spania

Filmul românesc „Câmp de maci”, premii la festivaluri din Serbia şi Spania

Entertainment

Lungmetrajul „Câmp de maci”, regizat de Eugen Jebeleanu, a câştigat premiul pentru cel mai bun film în secţiunea Fest Focus a Festivalului Internaţional de la Belgrad şi premiul pentru cel mai bun film queer, oferit de festivalul Merlinka din capitala sârbă, în timp ce juriul Festivalului D’A Film Barcelona l-a recompensat cu cel mai important trofeu din secţiunea Talents. ...

Vizualizări: 306, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Actriţa Kate Walsh, din nou în serialul „Anatomia lui Grey”

Actriţa Kate Walsh, din nou în serialul „Anatomia lui Grey”

Entertainment

Actriţa Kate Walsh, care a debutat ca dr. Addison Montgomery în finalul primului sezon al serialul „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, în 2005, şi a fost starul spinoff-ului „Private Practice”, va reveni în producţia ABC pentru mai multe episoade din sezonul 18. ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Formaţia americană Green Day revine pe scenă înainte de Super Bowl

Formaţia americană Green Day revine pe scenă înainte de Super Bowl

Entertainment

Formaţia rock americană Green Day revine pe scenă, sâmbătă, după ce în 2020 nu a mai continuat turneul de promovare al albumului "Father of All Motherfuckers" din cauza pandemiei, şi va cânta la NFL Honors la Straz Center din Tampa, în Florida. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă