Legea PSD prin care inculpaţii acuzaţi de evaziune fiscală scapă de închisoare dacă achită integral prejudiciul şi plătesc doar amendă, la vot final marţi în plenul Camerei Deputaţilor

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Legea PSD prin care inculpaţii acuzaţi de evaziune fiscală scapă de închisoare dacă achită integral prejudiciul şi plătesc doar amendă, la vot final marţi în plenul Camerei Deputaţilor

Camera Deputaţilor are marţi la vot final proiectul de lege iniţiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu care prevede că inculpaţii pentru fapte evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, nu mai execută pedeapsa cu închisoare dacă achită integral prejudiciul, ci doar plătesc o amendă. De asemenea, „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte”. Este ultimul plen al Camerei din această legislatură.

Știri similare

Tabăra Cîţu a repurat o primă victorie, la limită, în faţa lui Orban: Florin Roman a câştigat competiţia internă pentru a fi numit vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Tabăra Cîţu a repurat o primă victorie, la limită, în faţa lui Orban: Florin Roman a câştigat competiţia internă pentru a fi numit vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Politică

Florin Roman, susţinut de premierul Cîţu în competiţia internă din PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a câştigat la limită în faţa lui Laurenţiu Leoreanu, susţinut de Ludovic Orban, competiţia internă din cadrul grupului, au declarat pentru News.ro surse participante la şedinţă....

Vizualizări: 224, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Violeta Alexandru: Cu declaraţii gen „PNL ia toate sectoarele mâine” nu convingem pe nimeni. Ne mai facem şi de râs

Violeta Alexandru: Cu declaraţii gen „PNL ia toate sectoarele mâine” nu convingem pe nimeni. Ne mai facem şi de râs

Politică

Preşedinţa PNL Bucureşti Violeta Alexandru a precizat că declaraţiile „teribiliste” conform cărora „PNL ia toate sectoarele mâine” nu conving pe nimeni, „ba ne mai facem şi de râs”. Ea a adăugat că o competiţie cu USR-PLUS fundamentată pe orgolii ar duce la o nouă victorie a PSD în Bucureşti....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mircea Hava: Îl somez, public, pe ministrul USR Claudiu Năsui să-şi reconsidere orice eventuală decizie ca parte din producţia de armament ce ar putea fi realizată la Cugir, să fie mutată în vreo fabrică desenată pe hârtie

Liderul PNL Alba, europarlamentarul Mircea Hava l-a somat pe ministrul Economiei Claudiu Năsui „să-şi reconsidere orice eventuală decizie ca parte din producţia de armament ce ar putea fi realizată la Cugir, să fie mutată în vreo fabrică desenată pe hârtie” Liberalul precizează îi transmite acestuia că „nu e tocmai bine să flenduri tema privatizării industriei de armament, fără o strategie clară”....

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Scandal în şedinţa de guvern. Cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat primăriilor. USR PLUS se opune – surse

Scandal în şedinţa de guvern. Cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat primăriilor. USR PLUS se opune – surse

Politică

Şedinţa de Guvern a fost supendată temporar miercuri după ce premierul Florin cîţu a încercat să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul Anghel Saligny dedicat comunităţilor locale, respectiv primăriilor, ceea ce a provocat nemulţumirea USR PLUS....

Vizualizări: 456, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Parlamentarii USR au revenit asupra deciziei de a vota împotriva moţiunii de cenzură / Radu Mihail: Vom fi prezenţi în sală, dar nu vom vota

Parlamentarii USR au revenit asupra deciziei de a vota împotriva moţiunii de cenzură / Radu Mihail: Vom fi prezenţi în sală, dar nu vom vota

Politică

Liderul senatorilor USR Radu Mihail a afirmat, luni pentru News.ro, că grupurile parlamentare ale USR PLUS vor participa la dezbaterea de marţi din plenul reunit a moţiunii de cenzură a PSD împotriva Guvernului, însă, la fel ca partenerii de coaliţie, nu vor vota moţiunea de cenzură. Anterior, Dan Barna preciza că aleşii USR PLUS vor vota împotriva moţiunii de cenzură, însă Ludovic Orban sublinia că decizia în coaliţie a fost ca parlamentarii partidelor din coaliţie să nu voteze deloc moţiunea. ...

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ludovic Orban: Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste

Ludovic Orban: Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste

Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat, cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste,că avem datoria şi responsabilitatea de a nu îi uita pe cei care au fost arestaţi, torturaţi şi au murit în închisorile comuniste şi de a-i păstra în memorie pe cei care s-au jertfit pentru ca visul de libertate să devină realitate....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Revocarea lui Vlad Voiculescu – Liderul deputaţilor USR-PLUS: Sunt surprins de decizie / Întrebat despre ieşirea de la guvernare: Este o decizie de partid. Vom avea o discuţie cu toate opţiunile pe masă

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu s-a declarat surprins miercuri de revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, precizând că va avea loc o discuţiie a conducerilor USR PLUS. Întrebat despre ieşirea de la guvernare, el a precizat că este o decizie de partid, că vor avea loc şedinţe ale conducerii alianţei, iar discuţiile se vor face cu toate opţiunile pe masă, admiţând că sunt colegi care solicită retragerea din coaliţie....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu şi omologul său iordanian au semnat Tratatul privind extrădarea, precum şi Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea între ministerele Justiţiei din cele două ţări

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut duminică, la Amman, consultări cu ministrul iordanian al afacerilor externe şi expatriaţilor Ayman Safadi, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Regatul Haşemit al Iordaniei, cei doi miniştri semnând Tratatul între România şi Iordania privind extrădarea, precum şi Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea între Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Regatul Haşemit al Iordaniei. Subiectele centrale ale convorbirilor cu omologul iordanian le-au reprezentat stadiul şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, precum şi evaluarea posibilităţilor de aprofundare a cooperării la nivel internaţional, inclusiv din perspectiva relaţiei UE-Iordania şi NATO-Iordania. De asemenea, şeful diplomaţiei române a avut întrevederi cu preşedintele Senatului iordanian, Faisal Akif Al-Fayez, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor iordaniene, Abdel Moneim Al-Awdat. El a purtat discuţii cu Comisarul General Adjunct al Agenţiei ONU de ajutorare şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Leni Stenseth, şi cu directorul UNRWA Iordania, Marta Lorenzo. ...

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu: Încă trei victorii importante pentru echipa câştigâtoare, la PNL Alba, Mureş şi Timiş. Suntem uniţi şi rămânem uniţi şi după 25 septembrie

Cîţu: Încă trei victorii importante pentru echipa câştigâtoare, la PNL Alba, Mureş şi Timiş. Suntem uniţi şi rămânem uniţi şi după 25 septembrie

Politică

Premierul Florin Cîţu a precizat că au fost încă trei victorii importante pentru echipa câştigătoare şi anume Ion Dumitrel, preşedinte PNL Alba, Ciprian Dobre, preşedinte PNL Mureş, şi Alin Nica, preşedintele PNL Timiş. „Suntem uniţi şi rămânem uniţi şi după 25 septembrie”, a adăugat el. ...

Vizualizări: 218, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, despre Rareş Bogdan: Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine; este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine

Cîţu, despre Rareş Bogdan: Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine; este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine

Politică

Premierul Florin Cîţu afirmă că are o relaţie bună cu europarlamentarul Rareş Bogdan şi îl cataloghează pe acesta drept "un om politic care a rămas şi jurnalist în acelaşi timp". "Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine (...), este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine", afirmă primul ministru. ...

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ghinea: Pensiile speciale sunt o ruşine după părerea mea, modul în care oameni tineri, în puterea muncii, ies la pensie, asta este o ruşine

Ghinea: Pensiile speciale sunt o ruşine după părerea mea, modul în care oameni tineri, în puterea muncii, ies la pensie, asta este o ruşine

Politică

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, cataloghează drept "o ruşine" faptul că pensiile speciale din România sunt foarte mari comparativ cu celelalte pensii, dar şi faptul că sunt pensionari care beneficiază de pensii speciale ieşind din activitate la vârste tinere. El afirmă că viitoarea lege a pensiilor va fi trimisă în Parlament în cursul anului viitor. ...

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bogdan Aurescu, întâlnire cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană – Şeful diplomaţiei române a reafirmat angajamentul României pentru o Alianţă mai puternică, atât din punct de vedere politic, cât şi militar, activă şi relevantă

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, luni, la sediul MAE, pe Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. Şeful diplomaţiei române a reafirmat angajamentul României pentru o Alianţă mai puternică, atât din punct de vedere politic, cât şi militar, activă şi relevantă la nivel global....

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban: Am convocat plenul camerelor reunite. Convocarea nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar/ Pentru ordinea de zi, convocăm BPR/ Atrag atenţia colegilor mei mai înfierbântaţi că au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că a convocat, împreună cu preşedintele Senatului, plenul camerelor reunite, însă nu a fost stabilită ordinea de zi, întrucât nu este regulamentar ca preşedinţii să facă acest lucru. "Pentru ordinea de zi, convocăm Birourile Permanente Reunite", a explicat Orban. El a subliniat că prima obligaţie a membrilor PNL, conform statutului, este de a respecta Constituţia şi legile ţării. "Atrag atenţia colegilor mei mai înfierbântaţi că au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării", a punctat el....

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Barna, despre pensiile speciale ale primarilor: Poziţia noastră este aceea de a bloca şi a nu permite intrarea în vigoare a acestei iniţiative şi solicităm colegilor de coaliţie să susţină respingerea acestei legi

Co-preşedintele USR-PLUS Dan Barna a afirmat luni că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este aceeea de a bloca şi a nu permite intrarea în vigoare a legii privind pensiile speciale ale primarilor, menţionând că solicită colegilor de coaliţie să susţină respingerea acestei iniţiative. ...

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă