LeBron James şi-a mărit cota de acţiuni deţinute la FC Liverpool
Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVedeta NBA LeBron James, deja acţionar minoritar, şi-a mărit participaţia la campioana din Premier League, Liverpool FC, a anunţat, miercuri, grupul american Fenway Sports (FSG), proprietarul clubului, informează lefigaro.fr.
Jucătorul echipei Los Angeles Lakers, în vârstă de 36 de ani, şi asociaţii săi Maverick Carter şi Paul Wachter au încheiat un parteneriat cu FSG, o companie cu afaceri în sport şi divertisment din Boston.
El deţinea deja doi la sută din club şi nu au fost comunicate informaţii cu privire la nivelul noii sale cote.
Printre alte investiţii de ale sale cu FSG se numără participaţii la clubul de baseball Boston Red Sox Baseball (MLB), la o companie de management sportiv, la o reţea regională de televiziune sportivă prin cablu şi la Roush Fenway Racing, o echipă din Nascar.