Laurenţiu Reghecampf a devenit antrenorul echipei Al Ahli
Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAntrenorul Laurenţiu Reghecampf a preluat conducerea tehnică a echipei Al Ahli, la care evoluează atacantul Alexandru Mitriţă, a anunţat, miercuri, clubul saudit.
Reghecampf a semnat un contract până la finalul sezonului actual. El îl înlocuieşte pe sârbul Vladan Milojevici.
Românul a condus ultima dată echipa Al Wasl din Emiratele Arane Unite, de la care a demisionat în octombrie 2020, formaţie pe care o preluase la începutul anului 2019. Laurenţiu Reghecampf a mai antrenat în Emiratele Arabe Unite echipa Al Wahda, în perioada iulie 2017 – noiembrie 2018, iar în Arabia Saudită, pe Al Hilal, în perioada mai 2014 – februarie 2015, echipă cu care a ajuns până în finala Ligii Campionilor Asiei.
Gloria Bistriţa, Universitatea Craiova, FC Snagov, Concordia Chiajna, FCSB şi Litex Loveci sunt alte echipe din cariera antrenorului român.
Al Ahli ocupă locul 7 în clasament, cu 35 de puncte, după 24 de etape, la egalitate cu Al Ittifaq, de pe locul 6 şi la 13 puncte de liderul Al Hilal.