Kremlinul ”va studia” propunerea lui Biden referitoare la un summit cu Putin

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kremlinul ”va studia” propunerea lui Biden referitoare la un summit cu Putin

Kremlinul a anunţat miercuri că va ”studia” propunerea unui summit în vederea soluţionării problemelor dintre Rusia şi Statele Unite, prezentată marţi, într-o convorbire la telefon, de către Joe Biden lui Vladimir Putin, relatează AFP.

”Este prematur să vorbim despre această propunere în mod concret. Este o nouă propunere care va fi studiată”, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Peskov a catalogat convorbirea celor doi preşedinţi drept ”profesională” şi a spus că a durat ”destul de mult timp”.

”Nicio listă a unor teme nu este în pregătire”, a dat el asigurări.

Peskov a subliniat că Biden nu a ”abordat” subiectul Aleksei Navalnîi, principalul opozant politic rus, otrăvit şi apoi încarcerat, a cărui soartă este considerată o temă crucială de către occidentali.

Relaţiile Moscovei cu Washingtonul s-au degradat cu mare viteză, după instalarea la putere, în ianuarie, a lui Joe Biden.

Ambasadorul rus în Statele Unite a fost rechemat la Moscova după ce Joe Biden a apreciat că omologul său rus este un ”criminal” şi că îl va face ”să plătească” pentru amestecul rus în viaţa politică americană.

Americanii şi europenii denunţă, între timp, o desfăşurare a zeci de mii de militari ruşi la frontiera Ucrainei.

Biden face această propunere în contextul în care situaţia cu privire la Ucraina devine tot mai îngrijorătoare. Kievul acuză Moscova de faptul că se pregăteşte să justifice o eventuală invazie.

Ruşii îi acuză la rândul lor pe ucraineni de faptul că vor să lanseze o ofensivă ”inacceptabilă” împotriva rebelilor proruşi, care au proclamat republici separatiste în estul Ucrainei.

Dmitri Peskov reiterează că îngrijorări cu privire la mişscări de trupe ruseşti sunt ”nefondate” şi îndeamnă Ucraina să-şi înceteze ”provocările” militare în Donbas.

Știri similare

Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Externe

Generalul în retragere nominalizat de preşedintele ales Joe Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi până la 1,7 milioane de dolari la plecarea sa din compania Raytheon Technologies, potrivit unui document pentru etică publicat duminică, transmite Reuters....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comisia Europeană propune norme privind testele antigenice rapide şi asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

Comisia Europeană propune norme privind testele antigenice rapide şi asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

Externe

Ca urmare a concluziilor Consiliului din 11 decembrie, Comisia Europeană a adoptat luni o propunere de recomandare a Consiliului privind un cadru comun pentru utilizarea, validarea şi recunoaşterea reciprocă a testelor antigenice rapide. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, testarea în scop de diagnosticare a evoluat rapid, dovedindu-şi rolul central pe care îl are în limitarea extinderii pandemiei, arată instituţia într-un comunicat de presă. Recomandările formulate de Comisie vor asigura utilizarea uniformă, validarea şi recunoaşterea testelor antigenice rapide în UE. CE a mai semnat luni un contract-cadru cu Abbott şi Roche, care permite achiziţionarea a peste 20 de milioane de teste antigenice rapide în valoare de până la 100 de milioane euro, finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă (ESI)....

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook autorizează din nou dezbaterea cu privire la crearea SARS-CoV-2 de către om sau în laborator, după ce Biden cere spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei covid-19

Facebook nu va mai cenzura mesaje care afirmă că SARS-CoV-2 a fost creat de către om sau în urma unei manipulări în laborator, după ce, de la începutul pandemiei covid-19, reţeaua de socializare a încercat să încadreze dezbaterea pe platformă şi a suprimat numeroase ipoteze considerate teorii ale complotului, scrie site-ul de ştiri Politico....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trump lasă 14 milioane de oameni fără alocaţie de şomaj de sărbători, din cauză că nu promulgă planul relansării economice postcovid; un ”shutdown” poate avea loc marţi, în cazul în care Congresul nu ajunge la un compromis; miliardarul petrece sărbătorile la Mar-a-Lago

Milioane de şomeri americani au rămas fără ajutoare de şomaj sâmbătă, din cauză că preşedintele în exerciţiu Donald Trump refuză să promulge planul relansării economiei americane, în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congres, după ce miliardarul s-a plâns că sumele alocate în mod direct americanilor sunt insuficiente, relatează Reuters....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Primarul Parisului Anne Hidalgo se declară şocată şi acuză Guvernul că nu a informat-o cu privire la evacuarea în weekend a cheiurilor Senei din cauza covid-19, o operaţiune pe care o consideră nejustificată

Tensiuni între Guvernul francez şi primarul socialist al Parisului Anne Hidalgo continuă, după evacuarea cheiurilor Senei în weekend, un ultim episod dintr-o serie, o operaţiune pe care primarul o consideră nejustificată, relatează Le Figaro....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid. Compania a încheiat un acord cu OMS pentru milioane de doze destinate ţărilor sărace

Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid. Compania a încheiat un acord cu OMS pentru milioane de doze destinate ţărilor sărace

Externe

Pfizer a anunţat vineri că a încheiat înscrierea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani într-un studiu clinic privind vaccinul anti-Covid şi că a semnat un acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru câteva zeci de milioane de doze care să ajungă în ţările sărace, informează The Guardian....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite cere eliberarea liderei Myanmarului Aung San Suu Kyi şi altor oficiali reţinuţi de armată

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite cere eliberarea liderei Myanmarului Aung San Suu Kyi şi altor oficiali reţinuţi de armată

Externe

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a cerut joi eliberarea liderei Myanmarului Aung San Suu Kyi şi a altor oficiali reţinuţi de armată şi şi-a exprimat îngrijorarea legată de starea de urgenţă, dar nu a condamnat lovitura de stat din această săptămână, transmite Reuters....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă