Kasper Hjulmand: Sunt foarte mândru / Mă gândesc la Christian în fiecare zi
Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăSelecţionerul Danemarcei, Kasper Hjulmand, a declarat sâmbătă seară, după calificarea în semifinalele Euro-2020, că este foarte mândru de această reuşită şi că şi-ar fi dorit ca pe teren să fi fost şi Christian Eriksen.
“Am început meciul foarte bine, în repriza a doua am avut ceva mai multe dificultăţi. Cehia a luptat bine, a fost un meci mare, conform aşteptărilor. Sunt foarte mândru că suntem în semifinalele Euro. Încă mă gândesc la Christian (Eriksen) în fiecare zi. Mă bucur că a supravieţuit. Îmi spun mereu că ar fi fantastic să îl vedem jucând. El face încă parte din echipă”, a spus Hjulmand.
Reprezentativa Danemarcei s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele Campionatului European de fotbal, trecând în sferturile de finală de selecţionata Cehiei, scor 2-1, pe Stadionul Olimpic din Baku.
În semifinale, Danemarca va juca în data de 7 iulie, de la ora 22.00, pe Stadionul Wembley, împotriva echipei care va câştiga sfertul de finală Ucraina – Anglia.