Joe Biden va anunţa săptămâna viitoare ajutoare economice legate de Covid-19 de ordinul miilor de miliarde de dolari

Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Joe Biden va anunţa săptămâna viitoare ajutoare economice legate de Covid-19 de ordinul miilor de miliarde de dolari

Preşedintele ales Joe Biden a spus că americanii au nevoie de ajutoare economice mai mari din cauza pandemiei de coronavirus şi că săptămâna viitoare va prezenta un plan care costă mii de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Biden a declarat, vineri, după prezentarea mai multor membri ai echipei sale economice, că propunerile sale includ ajutoare pentru guvernele statelor şi autorităţile locale care au probleme din  cauza pandemiei, precum şi un nou sprijin pentru oamenii care şi-au pierdut locurile de muncă şi nu îşi permit să îşi plătească chiria.

Biden a mai cerut creşterea salariului minim la 15 dolari pe oră, aceasta fiind una dintre promisiunile sale electorale, şi acordarea unor plăţi directe de 2.000 de dolari. Democraţii au  inclus aceste plăţi în programul lor de susţinere economică, adoptat în decembrie, dar nu au putut obţine acordul republicanilor din Congres decât pentru un ajutor de 600 de dolari.

”Avem nevoie de ajutoare directe mai mari pentru familii, firmele mici, inclusiv un ajutor direct de 2.000 de dolari. 600 de dolari este insuficient”, a spus Biden.

Biden a mai spus ca va prezenta planul joi.

Probabilitatea ca Biden să îşi pună în aplicare proiectele a crescut în urma celor două locuri de senatori câştigate de democraţi în alegerile din Georgia, care permit acestora să deţină majoritatea în Senat.

Planul iniţial al lui Biden era în valoare de sub 1.000 de miliarde de dolari, dar acesta a spus vineri că ”cercetările economice” confirmă că, în criza actuală, mai ales cu dobânzi atât de scăzute, măsurile imediate, chiar în condiţiile finanţării deficitului, vor ajuta economia”.

Preşedintele ales a mai spus că sunt necesare măsuri pentru a ajuta americanii să depăşească criza de sănătate şi economică, pentru ”a evita un cost economic mai mare, care ar avea loc din cauza unui şomaj prelungit, a foamei, a pierderii locuinţelor şi a intrării în faliment a afacerilor.”.

Cu toate acestea, republicanii şi chiar unii democraţi s-ar putea opune la creşterea cheltuielilor care ar alimenta deficitul bugetar, senatorul democrat Joe Manchin, din West Virginia, fiind printre cei care au primit ideea cu scepticism.

Echipa de tranziţie a lui Biden a anunţat, vineri, că analizează şi alte măsuri economice de sprijin, care ar putea fi luate unilateral, între care prelungirea suspendării plăţii împrumuturilor federale pentru studenţi.

Știri similare

Comisia Europeană va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a contracara creşterea preţurilor energiei

Comisia Europeană va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a contracara creşterea preţurilor energiei

Economie

Comisia Europeană va crea un set de măsuri pe care statele membre le vor putea lua pentru a contracara creşterea preţurilor energiei fără să încalce regulile blocului comunitar, a anunţat miercuri Executivul UE, în condiţiile în care consumatorii se confruntă cu creşteri puternice ale facturilor în apropierea iernii, transmite Reuters....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni rămas miercuri la 1,54%

Indicele ROBOR la 3 luni rămas miercuri la 1,54%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas miercuri la 1,54%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 303, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
BNR: Firmele din Marea Britanie şi Gibraltar care furnizează servicii bancare, de plată şi de emitere de monedă electronică în România nu mai beneficiază de regimul paşaportului unic european

BNR: Firmele din Marea Britanie şi Gibraltar care furnizează servicii bancare, de plată şi de emitere de monedă electronică în România nu mai beneficiază de regimul paşaportului unic european

Economie

Entităţile din Marea Britanie, inclusiv cele autorizate în Gibraltar, care furnizau în România, la data de 31 decembrie 2020, servicii bancare, de plată şi de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor/agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, nu mai beneficiază de regimul paşaportului unic european, anunţă BNR....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în iunie cu 49 lei, la 3.541 lei

INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în iunie cu 49 lei, la 3.541 lei

Economie

Câştigul salarial mediu nominal net s-a ridicat, în luna iunie, la 3.541 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 49 lei (+1,4%), iar comparativ cu luna iunie a anului precedent, a crescut cu 7,4%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, nominalizat ca membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, nominalizat ca membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

Economie

Florin Jianu, preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi fost ministru fost ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism în Guvernul Victor Ponta, a fost nominalizat pentru un mandat provizoriu de patru luni în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Paul Barnett va prelua funcţia de preşedinte al Ursus Breweries din iunie 2021, iar Dragoş Constantinescu va fi promovat în cadrul grupului Asahi Europe & International

Paul Barnett va prelua funcţia de preşedinte al Ursus Breweries din iunie 2021, iar Dragoş Constantinescu va fi promovat în cadrul grupului Asahi Europe & International

Economie

Paul Barnett va prelua funcţia de preşedinte al Ursus Breweries din luna iunie a acestui an, iar Dragoş Constantin, cel care a condus până acum divizia din România, va fi promovat în rolul de director al diviziei care include Germania, Austria, Cehia şi Slovacia, parte din grupul Asahi Europe & International, a anunţat joi grupul. ...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
BCR a înregistrat un profit net de 424,6 milioane de lei în primul trimestru din 2021, în scădere uşoară cu 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2020

BCR a înregistrat un profit net de 424,6 milioane de lei în primul trimestru din 2021, în scădere uşoară cu 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2020

Economie

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 424,6 milioane de lei (87 milioane de euro) în primul trimestru din 2021, în scădere cu 0,86% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, iar veniturile nete din dobânzi au scăzut la 593,8 milioane de lei în primul trimestrul din 2021, faţă de 597,9 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2020, a anunţat vineri compania....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat din nou Euroins România Asigurare Reasigurare, cu 500.000 lei, şi conducerile NN Asigurări de Viaţă şi Metropolitan Life

Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat din nou Euroins România Asigurare Reasigurare, cu 500.000 lei, şi conducerile NN Asigurări de Viaţă şi Metropolitan Life

Economie

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis amendarea societatea Euroins România Asigurare Reasigurare cu 500.000 lei pentru netransmiterea ofertelor de despăgubire şi pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună. În plus, în urma unor controale, au fost amendate şi conducerile NN Asigurări de Viaţă, cu 4.000 lei, şi a Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat, cu 2.500 lei....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Brendon O’Reilly, Fashion House Group: După pandemie, oamenii au căutat să facă sport sau să îşi cumpere o nouă garderobă, deoarece s-au îngrăşat şi au avut nevoie de haine noi. Reducerile din magazinele din outlet-uri ajung la 50-60%

Oamenii fie au căutat, după pandemie, fie să facă sport, fie să îşi caute o nouă garderobă, deoarece s-au îngrăşat şi au avut nevoie să cumpere haine noi, a declarat pentru News.ro Brendon O'Reilly, managing director la Fashion House Group. Acesta precizează că majoritatea magazinelor din cele două outlet-uri ale grupului din Bucureşti oferă discount-uri de până la 50-60%, iar clienţii caută brand-uri şi lucruri de calitate....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Hidroelectrica, Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, amendate cu 2 milioane lei de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei

Hidroelectrica, Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, amendate cu 2 milioane lei de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei

Economie

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat marţi că a amendat cu 2,01 milioane lei companiile Hidroelectrica, Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, pentru nerespectarea reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de energie electrică....

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Guvernul a aprobat alocarea a 3 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor de investiţii finanţate prin PNDL II. Suplimentarea trebuie să acopere costurile majorării preţurilor materialelor de construcţii şi a salariilor

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri Ordonanţa de urgenţă care prevede finanţarea suplimentară, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a proiectelor aflate în derulare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, bugetul aprobat fiind de 3 miliarde de lei....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cseke Attila: Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe PNRR. Aproape 95% din aceste proiecte sunt eligibile

Cseke Attila: Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe PNRR. Aproape 95% din aceste proiecte sunt eligibile

Economie

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că toate cele peste 5.600 de proiecte depuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe apelurile Valul Renovării, Fondul Local Componenta 10 şi Componenta 15 au fost evaluate şi 95% sunt eligibile, în unele cazuri fiind nevoie de clarificări. Cseke afirmă că trei dintre proiecte au primit deja din fondurile alocate prin PNRR....

Vizualizări: 179, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă