Jazzed UP! la Timişoara şi Gărâna, în luna iulie – Ibrahim Maalouf, Avishai Cohen şi Nils Peter Molvaer, în lineup
Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFestivalurile JazzTM şi Gărâna şi platforma Jazz Updates se unesc anul acesta sub numele Jazzed UP Banat, program cultural pilot de comunicare turistică pentru regiune.
Astfel, după cum a anunţat marţi Primăria Timişoara, titulatura programului este în lucru, iar alegerea unui gen muzical specializat, dezvoltat în regiune de două dintre cele mai relevante evenimente de gen din România (JazzTM şi Gărâna Jazz Festival), este în sine un mesaj important care contribuie la accesibilizarea formelor artistice performative, dezvoltând un public nou, care mai apoi poate susţine întreaga scenă culturală.
Acest concept este bazat pe festivalul JazzTM, program cultural al Primăriei Municipiului Timişoara, şi Gărâna Jazz Festival, program cultural al Primăriei Municipiului Reşiţa şi al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. De asemenea, conceptului i s-a alăturat şi platforma timişoreană Jazz Updates.
JazzTM este un eveniment de educaţie muzicală şi este, totodată, cel mai vizibil festival desfăşurat la Timişoara. Festivalul prezintă, anual, nume relevante ale scenei mondiale de jazz, contrapunctate de un lineup accesibil, cu scopul de a dezvolta audienţe noi.
Jazz Updates este o platformă care îşi propune promovarea unor proiecte inovative din zona jazz-ului contemporan, artişti şi iniţiative muzicale de avangardă.
Gărâna Jazz Festival este, de un sfert de secol, un eveniment de marcă ce a cultivat diversitatea jazz-ului la cea mai înaltă calitate şi a găzduit concerte legendare. În tot aceşti ani, a ţinut în viaţă scena românească de jazz, transformând satul în care se desfăşoară într-o veritabilă atracţie turistică.
Primăria Timişoara, Primăria Reşita şi Consiliul Judeţean Caraş Severin sunt finanţatorii principali ai festivalului care va debuta pe 2 iulie, în Piaţa Libertăţii, şi se va incheia pe 11 iulie, la Garana.
În perioada 2 – 11 iulie, sub numele de Jazzed UP Banat, la Timişoara (judeţul Timiş) şi Gărâna (judeţul Caraş – Severin) vor cânta:
02.07 – Nubya Garcia, Ashley Henry – JazzTM
03.07 – Ibrahim Maalouf – Quelques Melodies, Theon Cross – JazzTM
04.07 – JLCO with Wynton Marsalis, Bokante – JazzTM
05.07 – 06.07 – Formate de solo si duo din 3 muzicieni:
Louis Sclavis (Lyon, Franţa), Ralph Alessi (New York), Lucian Ban, (România/New York) – Jazz Updates
07.07 – Dhafer Youssef – Sounds of Mirrors, Vincent Peirani & Émile Parisien – Gărâna Jazz Festival
08.07 – Avishai Cohen Trio, Trygve Seim Quartet – Gărâna Jazz Festival
09.07 – Nils Peter Molvaer Band, The Letter – Shri Sriram & Bugge Wesseltoft – Gărâna Jazz Festival
10.07 – Mohini Dey, David Helbock Trio – Gărâna Jazz Festival
11.07 – Lars Danielsson Quartet, Vandercris – Gărâna Jazz Festival